Publicat de: Daniel Onaca | 12 mai 2011

Emil Cioran despre autoironie ca expresie a disperării.

Cât de caracteristic este faptul că în autoironie se întâlneşte numai forma tragică de ironie, că ironicul este în asemenea caz un agonic! Nu se poate ajunge la autoironie prin zâmbete, ci numai prin suspine char dacă sunt complet înăbuşite. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut pe tine. Şi atunci un râs negru, înveninat şi sinistru, însoţeşte gesturile tale ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan şi, pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci şi mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măştile primitive şi mai definitiv decât în cele egiptene.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: