Publicat de: Daniel Onaca | 9 ianuarie 2012

Un poem de Georgeta Resteman

Ninsori de cad…

Ninsori de cad pe suflete-ntristate

Cu fulgi pribegi izbindu-le armura

Nu pot elibera nicicând strânsura

Iubirii-n lacrimi calde încătuşate.

Din patime – tăceri de vreme stinse

Metamorfoze-n trecerea terestră

Din suflet cald – imaginea rupestră-

A nespuselor dureri de ger atinse.

Dar flăcările ce-ncălzesc tărâmuri

În ierni pierdute-n viscoliri amare

Pulsează-n veci frumosul în altare

Şi-n necuprins înalţă albe turnuri

Cetăţi de vise-având pe metereze

Îngeri străjeri, un colţ uitat de cer,

Zâmbind ’şi-ntind aripele-n eter

Ochilor verzi iubirea să vegheze.

                                                      

Reclame

Responses

  1. Multumesc. Poezia e in ton cu vremea de afara si din mine.

    • Mulţumesc şi eu pentru popasul pe această pagină.
      După cum vezi, poezia nu îmi aparţine. Meritul meu se reduce la acela de a fi găsit-o pe net şi de a fi reprodus-o din acelaşi motiv ca şi al tău; a fost în ton cu vremea de afară şi cu starea mea lăuntrică, traversată atunci. Ceea ce mi-a atras mie atenţia a fost optimismul cuprins în versurile finale.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: