Publicat de: Daniel Onaca | 4 februarie 2013

2. Basmul despre tărâmul fericirii (III)

Locul în care Cosmin se pomeni după întâmplarea din urmă, era, dacă nu chiar raiul, atunci oglinda lui. Toate în jur păreau muiate în galben, alb şi albastru iar el stătea tolănit pe un norişor moale ca bumbacul. În preajma sa pluteau nori aidoma celui pe care stătea el, o muzică suavă venea de undeva, îngeri în straie de in pluteau printre clăbucii albi. ”N-aş fi crezut să fie undeva atâta frumuseţe”, gândi voinicul. Pe când stătea el aşa şi se minuna de toate câte le vedea, numai ce aude un glas pe care-l recunoscu numaidecât:
– Tu Cosmin, la tine vin din Tărâmul fericirii unde unde-i lege legea firii.

Voinicul privi în jurul său mai cu băgare de seamă şi atunci văzu că una din acele făpturi îngereşti nu era alta decât fata care îi mai vorbise în două rânduri.
– Cum se ajunge acolo, găsi el cu cale să întrebe?
– Ţine-te bine de visul tău, veni răspunsul.

Cosmin întinse mâna să o atingă pe fată, dar făptura acesteia se topi în lumea nevăzutelor. Odată cu ea se topiră şi norişorii cei albi. În locul acelor vălătuci pe care şezuse mai adineaori, zăcea acum pe un câmp mocirlos iar deasupra capului său roiau sumedenie de muşte mari şi negre al căror bâzâit înlocuia zvonurile îngereşti. Cu chiu cu vai se ridică într-o rână. O turmă de porci, la fel de năclăiţi ca şi el, scurmau pământul cleios, alături. De pe fundul unei găleţi, întoarse cu gura în jos îl privea un gândac scârbos, mare cât o acvilă. Insecta îl ţintuia pe Cosmin cu o privire pizmaşă şi-i vobi astfel:

– Hoinar prăpădit, ce eşti! Toţi feciorii de leatul tău de mult s-au rostuit. Numai tu eşti fără căpătâi şi umbli prin lume cu capul în nori, visând la cai verzi pe pereţi.
– Cel cu suflet înălţat nu trage la plug ca boul şi nu se tăvăleşte în mocirlă ca râtanul, zise Cosmin.
– De-asta umbli tu singur prin lume?
– Singurătatea mea m-a făcut să înţeleg că omul nu poate trăi fără să iubească şi să sper că semenii mei vor primi cuvintele mele.
– Destul cu asta, i-o reteză gândacul. Cuvinte care bat frumos din aripi sunt mulţi care ştiu cloci. Hai să te văd dacă eşti vrednic şi la altceva decât la vorbe. Am o taină pregătită pentru tine. Dacă vei şti s-o dezlegi, dezlegat vei fi la drum, dacă însă o vei bălmăji, atunci înseamnă că nu meriţi altceva decât să trăieşti prin gunoaie, chinuit de gândaci de bălegar şi să te hrăneşti cu lături. Aşa că fă bine de ciuleşte bine urechile şi cearcă să găseşti ce se ascunde în dosul acestei spuse: „Mama naşte fiul, fiul mama naşte/ Casa n-are uşă s-o deschizi de Paşte.”

De cum auzi ghicitoarea, voinicul nostru dădu să-şi sucească pe deget inelul cel verde, când văzu că… acesta nu mai era la locul lui! Îl pierduse ori când se aflase printre norii cei albi, ori când se tăvălise prin noroiul târlei de râmători. O deznădejde mare îl cuprinse. ”Oare acesta să fie capătul drumului meu”, îşi zise. În clipa următoare însă îi răsări în minte un cuvând ce se potrivea bine ca răspuns la şarada libelulei. Nu-i mai rămânea decât să-l prindă într-un ghiers, precum ai pune o piatră preţioasă într-un inel de aur.
– Bordeiaş cu viaţă scurtă şi cu soarele în burtă, grăi el, după o clipă de chibzuială.
Şi târla porcilor şi muştele negre şi gângania cea zbanghie dispărură pe dată, când Cosmin îşi isprăvi zicerea. Era ca şi cum s-ar fi deşteptat dintr-o vedenie hidoasă.

Tărâmul unde ochii lui Cosmin se deschiseră acum se deosebea mult de cel dinainte. Era amiaza zilei iar el se afla pe un deal, la marginea unei păduri de brad. Un zvon de pârâu ajungea până la el de jos din vale. Dincolo de pârâu se ridica o altă colină iar acolo, prin ceaţa înălţimilor, voinicul desluşi o căsuţă de bârne. ”Trebuie că în ea locuieşte cineva”, îşi spuse el şi se grăbi într-acolo. Cosmin coborâ în vale, sări peste râuleţ, luă în piept dealul următor iar când isprăvi urcuşul se afla deja în faţa locuinţei de bârne. Pe pragul ei stătea o babă slută ce mulgea o capră sură.

– Ce vânt te-a mânat de-acasă, voinice, îl întrebă vrăjitoarea, după ce acesta îi dădu bineţe. Cu ce gând ai lăsat tu toate în urmă şi pribegeşti prin lume?
– Am plecat să caut Tărâmul fericiri, răspunse Cosmin şi o întrebă dacă nu cumva mătuşa putea să-l îndrume înspre acolo.
– Dacă asta cauţi cu adevărat, să ştii că nu te-ai rătăcit. Poate ţi l-oi arăta dacă te arăţi vrednic.

Cosmin bănui că iarăşi va fi pus la încercare şi îşi pregăti mintea. Bătrâna îi vorbi astfel:
– Uite, vezi căpriţa asta? Dacă mergi cu ea la păscut trei zile la rând şi te îngrijeşti să nu se piardă de tine ori să fie vătămată de vreo fiară din cele sălbatice, ţi-oi arăta şi eu calea spre tărâmul după care tânjeşti de atâta amar de vreme. Te prinzi la o asemenea treabă?

”Apoi de o asemenea corvoadă nu mă tem eu”, gândi voinicul aşa că se învoi pe loc.

(continuarea, Joi)

Reclame

Responses

  1. Deci, suntem la momentul in care, Cosmin, este un nefericit cautator in ”stele”. Drumul spre fericire, o minunata iluzie a vietii. Viata lui a fost astfel, un sir de incercari nemaipomenite, nemaiuzite, nemaiantalnite. Depinde de fiecare ce viata alegem sau ce viata ne este predestinata. Alegerile sunt mereu dincolo de noi. Astept deci urmarea pe joi. Am vazut ca a pierdut si inelul deci trebuie sa vina cu raspunsurile lui.

    • Oricât ar părea de nemaipomenite acele încercări, cu toţii ne confruntăm cu ele. Atâta doar că nu întotdeauna conştientizăm mlaştina, balta şi mocirla în care trăim (am trăit).
      Şi întrucât povestea ilustrează în mare parte un destin individual, ca unul care, cu riscul vieţii, s-a decis să trăiască alftel, sunt adeptul credinţei că alegerile ne aparţin, chiar şi atunci când s-ar părea că ele sunt dincolo de noi.

      • Așa spun și eu: alegerile ne aparțin. Și noi, într-o oarecare măsură, suntem suma alegerilor noastre!

  2. Inca o dovada a faptului ca resursele sunt in noi insine, desi de multe ori le cautam in exterior.

  3. Astept cu nerabdare o carte tiparita, scrisa de Daniel Onaca.
    Eu sunt mai de moda veche, imi plac cartile, desi in ultimul timp nu prea am putut citi prea mult (treaba multa, conasule, treaba multa…cel mic, nevasta…de fapt, caut scuze?!… 😉 )

  4. Mă bucur ca, in ciuda problemelor cu care te confrunti, mai apuci sa arunci si pe aici câte o privire. Cât despre un volum tipărit… gândul nu m-a dus chiar atat de departe.
    Îți doresc o zi fructuoasa.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: