Publicat de: Daniel Onaca | 27 mai 2013

Rurik şi urmaşii săi (1)

Rurik acostează. Ladoga

1. Descălecacarea lui Rurik

„Povesteşte-ne cum a fost atunci”, l-am îndemnat eu pe Ivar de la Nipru în iarna care a urmat, cînd iarăşi s-a aciuat la noi ca să-şi dezmorţească ciolanele bătute de vântul aspru al Dobrogei. La timpurile descălecatului mă gândisem eu când am adus vorba despre întâmplările cele vechi. Timpul când strămoşii Olgăi (Ivar îi spunea, Helga) au părăsit Scanza cu corăbiile lor ca să se aşeze la malurile Niprului. Oaspetele vânător nu s-a lăsat îmbiat prea mult nici la povestit, nici la deşertatul ulcelei de vin pe care i-am aşezat-o alături. După ce a lăudat gustul licorii Ivar a pus deoparte pântecoasa de lut, şi-a şters mustăţile falnice şi a început aşa:

Asta a fost tare demult, pe vremea când varegii încă nu auziseră de Dumnezeul cel adevărat. Pe atunci ei se rugau la zeii lor păgâni stând în picioare şi îşi îngropau căpeteniile sub movile de pământ, împreună cu femeile lor care nu răbdau să mai trăiască fără ocrotitorul care le-a părăsit. Se iscase o zaveră aşa de mare la marginea de sus a lumii că nu mai era chip să fie stinsă. Estonii, slovenii, krivenii şi vepsenii se sfădeau între ei şi cu vorbe dar mai ales cu tăişul săbiilor întru dovedirea dreptului pe care fiecare dintre ei jurau că-l moşteniseră. Mai marii lor s-au luat atunci şi au trecut apa cea întinsă care-i despărţea de Scanza ca să meargă la neamul rusenilor să le spună: „Pământurile noastre sunt întinse şi mănoase, dar largă e şi zâzania dintre noi. Alegeţi voi una dintre căpeteniile voastre care să vină să domnească peste noi, ca să fie pace şi înţelegere între neamuri.” Rusenii au primit cu bunăvoinţă rugămintea vecinilor de la miazăzi. Au ales dintre cei mai vrednici dintre dânşii trei fraţi. Fiecare dintre ei şi-a strâns oameni buni care ştiau să tragă la rame şi erau în stare să poarte securi la brâu şi paveze grele după care au luat calea spre noile tărâmuri.

Rurik îl chema pe cel mai bătrân dintre fraţi. Om cu braţe tari şi cu minte ageră care şi-a aşezat războinicii mai întâi la marginea lacului Ladoga, unde e zidită cetatea ce-i poartă numele, iar pe urmă în Novgorod, în josul râului Volkov. Fratele mijlociu, Sineus s-a aşezat ăn Beloozero, la marea cea albă, mai jos de Onega iar mezinul, Torvald, în Izborsk, mai jos de lacul Peipus, la hotarul cu ţara estonilor. De atunci înainte, spune cronicarul, ţinuturile acelea s-au chemat ţara rusenilor pentru că aşa i-au chemat vecinii pe locuitorii ei. Mai apoi au încetat să le mai spună ruseni, poreclindu-i rusi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: