Publicat de: Daniel Onaca | 28 iulie 2013

Vizirul cel înțelept și fata califului

Istoria pe care am adus-o cu mine astăzi are patru… hai să le spunem, personaje: un sultan, vizirul sultanului, un calif și mesagerul califului. E bine de știut care e care, altfel, dacă le încurcăm, nu se mai înțelege nimic din toată povestea. Întâmplările din care este ea alcătuită au avut loc pe vremea abasizilor, ceea ce vrea să însemne, prin veacul al unsprezecelea de la Christos. Stăpânul lumii arabe din acea vreme era sultanul Tughril*. Ținuturile pe care acesta reușise să le supună era nenumărate: Anatolia, Kurdistan, Azerbaidjan, Afganistan, Iran, Irak, Siria… Sultanul era supranumit ”Cuceritorul Asiei”. Sub ascultarea lui se aflau o mulțime de califi și tot felul de stăpâni locali. În colțișorul său de imperiu, numit Irak, poruncise o vreme un calif ce fusese alungat din Bagdad de către credincioșii shiiți. Sultanul i-a sărit în ajutor reinstalându-l în reședința sa din oraș și redându-i tot avutul care-i fusese răpit.

După o vreme, că or fi trecut luni ori ani de zile, asta nu cutez să spun, sultanul salvator trimise la Bagdad scrisoare în care îi cerea califului mâna fiicei sale, o fată tânără și nurlie, ajunsă la anii măritișului. Califul își făcuse o sumedenie de planuri în legătură cu viitorul fetii, ba chiar și al său, așa că vestea venită de sus nu-i fu de loc pe plac. Părintele fetei nu avea nici o poftă să-și dea juvaerul de fată după sultanul cel bătrân. Dar cum să i-o spună el asta direct în față? S-a fofilat el ce s-a fofilat o vreme, dar după ce a mai primit două misive de la proterctorul său, fu nevoit să formuleze un răspuns pe care i l-a încredințat mesagerului său.

Trimisul califului ajunse la Ravy, în apropiere de Teheran, locul unde se afla, în acea vreme, reședința temutului stăpân. L-a primit vizirul acestuia, un om bătrân și, după cum se zvonea, peste măsură de priceput în afacerile imperiului. Mesagerul rosti întocmai cuvintele cuprinse în mesajul primit de la stăpânul sau și care, în esență, făcea cunoscut că supusul din Bagdad, din nefericire, ”nu putea veni în întâmpinarea dorinței sultanului Tughril”. (Aceștia erau în tocmai termenii folosiți de calif.)

Vizirul îl privi pe mesager pe sub sprâncenele sale albe, stufoase ca două pămătufuri, și îl întrebă cu voce neobișnuit de calmă:
– Deci tu vrei să spui că stăpânul tău se împotrivește voinței marelui Tughril, cuceritorul Asiei?
Mesagerul simți că i se moaie genunchii. Vizirul continuă să-i vorbească folosind același ton:
– Eu bănuiesc că tu ești un om prevăzător de felul tău… Vreau să cred că ți-ai plătit toate datoriile… ți-ai împărțit avutul fiilor tăi… ți-ai măritat fetele…
Trimisul califului înțelegea exact ce se ascundea în spatele vorbelor măsurate ale vizirului. Știa adicătelea că, la aflarea veștii neplăcute pentru el, furia sultanului se va revărsa și asupra lui. De aceea, cu sângele aproape înghețat în vine și glasul pierit îl întrebă pe gazda sa:
– Ce mă sfătuiești să fac?

Vizirul păstră o lungă tăcere, înainte de a-i răspunde. Când o făcu, vorbele lui erau și ele adunate într-o întrebare:
– Nu ți-a încredințat califul și o altă variantă de răspuns?
– Ba da, recunoscu cel întrebat?
– Ei… ia spune, care e aceea?
– Califul mi-a spus că, dacă se dovedește că această nedreaptă însoțire nu poate fi ocolită, atunci ar vrea, în schimbul odorului său, 300.000 de dinari de aur.
– Ei, asta sună ceva mai bine, zise bătrânul înțelept.

Urmă iarăși o lungă tăcere după care vizirul reluă firul vorbelor din locul unde îl lăsase să atârne:
– Uite cum stau lucrurile. Eu socot că nu e înțelept, din partea califului, să-i ceară stăpânuli sau, drept răscumpărare, o sumă atât de mare. Asta, dacă ne gândim și la tot ce a făcut sultanul pentru el, pe vremea când se afla la strâmtoare. Oare nu-și mai aduce el aminte ajutorul primit, când shiiții l-au alungat de la tron și-l pândeau să-l omoare? Dacă stăpânul tău vrea să-și păstreze capul pe umeri, atunci trebuie lucrat altfel. Grijă și pricepere trebuiesc vădite aici. El ar putea să se aleagă cu dobândă mare chiar și fără să-l mânie pe sultan.

Vizirul mai făcu o pauză lungă, îl pironi pe oaspete cu ochii săi străjuiți de sprâncenele sale stufoase și îi vorbi cu ton sfătos, de data asta:
– Uite cum vom face. Tu îi povestești sultanului că stăpânul tau se învoiește să-i dea fata de soață! Sultanul, poți fi sigur că, se va bucura nespus la aflarea veștii. Eu am grijă atunci să-i șoptesc că, în schimbul noii sale neveste, să-i facă tatălui fetii un dar pe măsura bogăției sale. Un dar care să-i arate califului, cât este el de mărinimos.

Așa au și făcut! Sultanul fu în culmea bucuriei, când luă cunoștință de răspunsul binevoitor al califului. Pe loc dădu poruncă să se adune toți demnitarii curții la sfat. După câteva zile, se puse în fruntea unui alai impunător, format din o sută de prinți, zeci de ofițeri, curteni de vază, slujitori și sute de sclavi. Alături de el se afla și vizirul, de bună seamă. Ajunsă la Bagdad, falnica delegație desfășură în fața califului bogăția de daruri aduse: camfor, smirnă și tămâie, brodarduri și alte țesături din cele scumpe, sipeturi cu diamante și… o sută de mii de galbeni! Toți fură (ori măcar se arătară a fi) cum nu se poate mai mulțumiți.

Acum, bănuiesc că s-o găsi printre alde dumneavoastră și vreunul mai hâtru, care să mă întrebe, dar fata califului? A fost și ea mulțumită de afacere? Răspunsul meu știu că nu e unul din acelea care să aducă ușurare în inimile dragelor noastre surate. Stați însă și judecați: întâmplarea aceasta, pe care tocmai v-am spus-o, s-a petrecut pe la văleatul 1100, când condiția femeii era aceea care era pe atunci, în toată lumea. N-a fost bine măcar că un conflict de interese a fost îndepărtat? Neânțelegerea dintre calif și sultan, care ar fi putut duce la vărsare de sânge nevinovat, fu evitată mulțumită priceperii unui diplomat. Iar aceasta n-a fost lucru mărunt, zic eu.


Responses

  1. Frumoasa poveste ne-ai spus, Seherezadule!:)

  2. Mă bucur ca ți-a plăcut. Cat despre apelativ, spune-mi mai bine Daniel-al-Rashid! 🙂

  3. femeia, moneda de schimb a lumii. cea aducătoare de viaţă. 🙂
    uneori este exact la fel şi acum, din păcate.

    • Nu știu daca cineva a scris vreodată un eseu pe tema acestei conexiuni, (femeia ca receptacol al vieții si, in acelasi timp,moneda de tranzactie), dar ar merita!

      • aşteptăm eseul? 🙂

      • Ar fi unul in ton pesimist. Eu prefer să cultiv aspectele frumoase din viată om și societate

      • aşteptăm eseul? 🙂

  4. Daniel-al-Rashid ne-ai spus aici o frumoasa poveste orientala chiar asa cum era viata in Orient, cu dragoste, durere, sacrificiu si bucurii, o impletire de trairi puternice ascunse in spatele acceptarilor, impuse de normele societatii de atunci. Mi-a placut!

    • Multumesc mult pt cuvintele de apreciere. Ele mă încurajează sa continui cu acest fel de a explora natura sufletului uman si cea a relatiilor interumane. Cum remarca si Psi, ele par sa fie aceleași, indiferent de epoca istorica. Nu credeam ca o istorioara „simpla” sa conțina astfel de valente. Multumesc ție si celorlalti cititori, care m-au făcut constient de acest lucru.

  5. […] de Daniel Onaca Istoria pe care am adus-o cu mine astăzi are patru… hai să le spunem, personaje: un sultan, […]

  6. […] de Daniel Onaca Istoria pe care am adus-o cu mine astăzi are patru… hai să le spunem, personaje: un sultan, […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: