Publicat de: Daniel Onaca | 1 August 2014

Darurile lui Dumnezeu

Cu desaga prin Balcani

Dumnezeu mergea prin lume, cu desaga cu daruri în spinare. Ajunge în Grecia.

– Ce dar să vă dau, măi, grecilor?

– Pietre, zic ei în bătaie de joc.

Scoate Dumnezeu pietre din desagă și le împrăștie în tot ținutul. Ajunge pe urmă în munții Balcani:

– Ce să vă dau vouă, bulgarilor?

– Flori, răspund bulgarii creduli.

Bagă Dumnezeu mâna în desaga lui, scoate flori și le răspândește în tot cuprinsul țării bulgarilor. Ajunge în cele din urmă și în ținutul de la nord de Dunăre. Dă peste doi ciobani, într-un vârf de deal. Ciobanii îl vad și ei de deparete pe Dumnezeu și se sfătuiesc între ei:

– Mă n-auzi… oare ce are moșul ăla în desagă? Hai să-l ușurăm o țâră de lucruri.

Ajunge moșul în preajma lor, le dă ziua bună, unul din ei îi răspunde mieros, dar celălalt îi pune piedică. Dumnezeu cade pe brânci și toate darurile din desagă se revarsă asupra plaiurilor românești. Dumnezeu vede cum, peste tot, se lățesc holde mănoase, pomi încărcați de fructe, dealuri cu vii,  păduri, râuri pline de pești, iar sub pământ aur, petrol, gaz și cărbuni. Se uită la toate aceste bogatii, după care clatină din cap și le spune ciobanilor:

– Dragi mei, ați primit de toate, dar n-o să aveți parte de ele, căci, dacă n-or să vă lipsească alții de ele, o să vă furați voi între voi.

Un exemplu recent semnalat de Sabin Gherman: Borsec. Recunoaștere internațională încă din sec XIX. Medalii de aur la Viena, Berlin, Trieste. Stațiune de interes național chiar și în vremea comuniștilor. O treime din apele minerale ale lumii se afla la noi. Apoi: „privatizată” dintr-un birou ministerial. „Investitorul” bifează că-i proprietatea lui, iar autoritățile locale se roagă de el să reabiliteze câteva izvoare măcar. Între timp, stațiunea decade până și din catastifele Ministerului Turismului – e de interes local. Așa au făcut și așa fac peste tot: vând resursele comunității și apoi cer comunității să se descurce, că guvernul n-are bani.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: