Publicat de: Daniel Onaca | 2 Iulie 2015

Poemul de joi

Sărut eufratic, Dumitru ICHIM

 

Tristețile cui

prin codrii inimii mele,

nelămurit, ca o ceață pe ape,

încep să mă doară

ca ascunsul de taină sub pleoape?

 

În fiecare seară,

cu un cântec în plus,

îmi ești mai aproape.

 

Mugur din coasta de ram,

de ce n-ai rămas

dorul luminii spre floare?

 

Ochii tăi, încă mai poartă

tristețea ce-adâncului doare,

până-n rărunchii de piatră ai lunii

și-ai singurătăților.

 

Pentru noi zboară lăstunii,

cu semnătura întoarsă în stea

după care punct nu se pune.

 

Pe strune

livada te-mbracă-n răcoare.

Fragii sălbatici se-ascund

pe unde știmele nopții pătrund

blestemul să-l ferice-n ghimp.

Tu știi veșnicia ce este,

dar buzele mele

au meșteșug s-o culeagă de timp,

când peste Eufrat, din părut,

se face liniște ca la primul sărut.

 

6

Luceafărul Nibiru  își macină seara…

Se-aude doar moara.

Oare ce-o vrea să spună,

când eu te dezmierd

din strună în strună?

Cum aș putea să te pierd

când atât de dragă îmi ești?

 

Roată de apă, roată de lut,

ia-mi timpul și minte-l sărut cu sărut!

Știi că fără de frupt,

nimic nu a fost la-nceput

când haosul greu se urni spre cuvinte?

 

Apa și-aduce aminte

de-ale tale văzduhuri,

gândite, pe valea genunii, cu norii.

Roata morii…

dar alta-i ce-o macină-n pântec –

bobul ce-i scapă în cântec.

E zburătorul de moarte,

fluturul verde

din pilda borangicului

ce moartea-și zbură peste râu.

 

Dă-mi mâna,

Regină și stăpâna spicului

din stema de grâu!

 

…tristețile cui

prin dumbrăvirea de cedru?

Numai tu  cunoști să le-apui,

iar eu – tălmăcitorul iubirii

pe tăblița de lut.

 

Lacrima-i toarsă de cui.

Apoi arsă.

 

Veșnicia, spre-a-și zămisli aripa,

coboară în lut,

ca s-o cuprindă clipa

în toate genunile ei,

cum numai Eufratul

e-n stare să le-aprindă

printr-un singur sărut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: