Publicat de: Daniel Onaca | 30 Iulie 2015

Un crâmpei din ciclul ”Șapte poeme haihui” (2)

Edelweiss © Daniel Onaca

Cu riscul de a cădea în pacătul sentimentalismului ieftin, călătorul trebuia să admită ce versurile poetului Viorel Popescu – Te aștept de-o veșnicie / te-ntâlnesc odată-n viață – se potriveau atât de bine acelei zile de început de toamnă, cu soare blând, în care au stat unul lângă altul, pe banca din parcul fără nume. Odată plecați fiecare în calea lui, a simțit nevoia să pecetluiască rostul efemerei lor întâlniri, însăilând următorul poem:

 

Cum profetului nu i-a fost îngăduit

să pună piciorul în țara promisă,

trebuind să-și ostoiască dorul

doar cu priveliștea ei, întrezărită

din vârf de munte, de departe,

ajunge rotundul unei clipe să umple,

cu asupră de măsură, o veșnicie.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: