Publicat de: Daniel Onaca | 3 Septembrie 2015

Un poem de Anatol Covali

Stau şi aştept.

Stau şi aştept. Atât mai mi-a rămas

de când nu mai alerg,ci merg la pas

pe-un drum ce zi de zi se îngustează

şi gropile, cumplite râpi devin

iar orizontul ce sclipea-n destin

se micşorează şi se înnoptează.

Stau şi aştept. Şi nu ştiu ce aştept

când spre necunoscut încet mă-ndrept

fără să ştiu de ce, nici când sau unde

o uşă îmi va oferi un prag

ca dincolo de el, altui meleag

la alte întrebări să pot răspunde.

Stau şi aştept. Şi nu mă tem deloc,

căci ştiu că doar mă mut din loc în loc.

Anunțuri

Responses

  1. De ceva timp, tac. Tac și citesc. Nu prea am timp de citit, dar inventez intervale pentru a intra și pe blogurile care contează pentru mine.

    Din păcate, poezia asta trădează un suflet foarte sensibil, dar și un spirit depășit. ”O baie de banalitate”, ca să îl citez pe Alex Ștefănescu: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/baia-de-banalitate-6263678.

    Dar știu și să apreciez. De aceea consum bijuteriile pe care le scoți periodic din alte scrieri rămase în anonimat.

    • Mulțumesc pentru gândul împărtășit. Da, știu că nu puține din poemele descoperite de mine pot fi etichetate drept banale. Eu nu le preiau însă în virtutea calităților lor inovatoare, originale etc., ci pt că ele exprimă o trăire aflată în concordanță cu starea mea sufletească dintr-un anumit moment. Asta îmi ajunge. Alcătuirea de antologii bazate pe criterii de valoare literară este meseria altora.

      • Să nu fiu depreciativ până la capăt, există nuanțe: ”căci ştiu că doar mă mut din loc în loc.” ar putea releva un tâlc, cu o anumită indulgență. Dar nu sunt deplin împăcat cu asocierea acestei idei cu ”nu mă tem deloc”.
        Netemerea de a fi devenit doar o frunză în vânt – trădează un abandon existențial ”păcălit doar de anemicul ”merg la pas” – adică o așteptare semiactivă a Implacabilului. Parcă aș fi vrut, totuși, o luare mai în serios a datului existențial, dar și sentimentul împăcării cu ”soarta” e tot omenesc…
        Exprimarea ”Din loc în loc” e sinonimă cu peregrinarea fără țintă, pe când autorul dorea să ne inducă senzația că e vorba de o migrare precisă din Acest Loc în Celălalt Loc – deci dimensiuni biblice, Lumea asta – Lumea cealaltă, accederea într-un alt plan existențial etc. Deci, am impresia că finalul poeziei e ratat din cauza necesității de a nu strica prozodia.
        Iar simbolistica suprarealistă a ”ușii-pragului-meleagului” în pre-contextul ”drum, gropi-râpi, orizont-necunoscut, zile-nopți” o simt finalizată necorespunzător. De obicei, ușa e deschizătoare de interioare, atunci când vii din exterior, de pe Drumul Vieții. Deschiderea unui alt exterior cu ajutorul unei uși aș fi dorit-o contextualizată diferit.
        Mi se întâmplă și mie să fiu emoțional, chiar prea des. De exemplu, să îmi placă Adrian Păunescu :). Dar despre valoare nu e cazul să vorbesc eu. Doar despre simțirea mea, respectiv despre raționamentele mele, supuse oricărei critici, evident.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: