Publicat de: Daniel Onaca | 29 Septembrie 2015

Aguride la desert servite de Valeriu Zgonea și CP Tăriceanu

Divanul dobitocilor (informații preluate de la AGERPRES)

Cam cu o lună în urmă, Președinții Camerei Deputaților și Senatului, Valeriu Zgonea, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, au adresat o scrisoare ambasadorilor străini acreditați la București, în care…

susțin că „Opoziția încearcă să forțeze căderea unui guvern legitim, susținut de către o majoritate parlamentară legitimă, folosind ca pretext un caz judiciar, punând astfel în pericol nu numai stabilitatea României într-o regiune din ce în ce mai agitată, dar și democrația României, la 25 de ani de la căderea comunismului. Opoziția a lansat un război împotriva ordinii constituționale din România. Ei încearcă să captureze puterea total și să ducă țara într-o criză profundă, cerând alegeri anticipate — în pofida unei majorități parlamentare solide formată de o largă coaliție ce include forțe social-democrate, liberal, progresive și conservatoare”.

apreciază că premierul Victor Ponta a fost acuzat de către procurori „înainte de a i se oferi șansa de a fi audiat sau șansa de a oferi o explicație în fața acuzațiilor”. „Camera Deputaților, în mod legal și constituțional, chemată să se pronunțe asupra acestei chestiuni, a votat cu o largă majoritate împotriva cererii DNA. Noi credem cu tărie că acest caz judiciar nu trebuie să aibă o semnificație politică. Referindu-se la caz, prim-ministrul a declarat că va coopera pe deplin cu procurorii și că nu vor fi obstrucții de nicio manieră. Camera Deputaților s-a pronunțat împotriva transformării cazului prim-ministrului într-un pretext pentru o criză gravă de către forțele politice din Opoziție. (…) Care este miza aici? Nu persoana prim-ministrului — care poate și fără dubiu va dovedi nevinovăția sa, dacă i se permite. Pericolul aici este distrugere nedemocratică a actualului guvern și majorității parlamentare, cu scopul de a da puterea actualilor membri din Opoziție”.

avertizează că Opoziția amenință să distrugă progresul recent al României „prin metode de forță nedemocratice și ilegitime și să folosească sistemul judiciar ca o unealtă în încercarea lor de a ajunge la putere în România”. Este împotriva angajamentelor asumate de către România față de partenerii săi europeni și transatlantici ca „PNL să folosească sistemul judiciar pentru a rezolva incapacitatea sa de a convinge atât populația, cât și membrii Parlamentului printr-un program politic coerent”.

dau asigurări că „La momentul actual, România este o ancoră de stabilitate într-o regiune cu probleme. (…) Singurii beneficiari ai acestui haos sunt cei interesați să genereze instabilitate în această regiune atât de tulburată de situația din Ucraina. Noi ca reprezentanți ai majorității legitime, aleasă de poporul român prin alegeri libere și democratice, suntem îngrijorați că țelul câtorva lideri de a cuceri putere absolută poate pune în pericol decenii de progres democratic și mai ales pașii uriași din anii trecuți către o societate mai prosperă și mai justă în care există respect total pentru statul de drept”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: