Publicat de: Daniel Onaca | 28 Octombrie 2015

Un poem pe o temă veche

Blues-ul cerului de toamnă

Şi cerul plânge. Lacrimi mari se scurg pe geam.
Îl vezi? Cerul plânge; lacrimi mari se scurg pe geam.
M-a văzut şi cred că ştie oful nou pe care-l am.

Femeia mea… am înţeles… de mine s-a îndepărtat.
“Nu pot, mi-a spus, în taina nopţii să te cer
Şi să mai port acest păcat.”

Iar cerul plânge. Şiruri lungi se scriu pe geam.
Vezi, tu: cerul plânge. Şiruri lungi se scriu pe geam.
M-a privit şi îmi cunoaşte negrul gând pe care-l am.

Picuri ploaie

De mâine eu… da, chiar aşa… de mâine inimii îi cer…
Să stea, îi spun… Să se oprească din oftat;
Să nu mai caute către cer.

Dar cerul plânge. Umbre vagi se văd prin geam.
Ţi-am spus: cerul plânge; umbre vagi se văd prin geam.
M-a citit şi înţelege jalea-n piept pe care-o am.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: