Publicat de: Daniel Onaca | 22 Noiembrie 2015

Gândul zilei. Andrei Pleșu

Patriarhul eretic (5) Cetățean de onoare?

În contextul tragediei de la clubul „Colectiv“, a trebuit să constat că „Biserica“ a comis grave greşeli strategice, de natură să îi fisureze competenţa duhovnicească şi prestigiul. N-o spun ca unul care vrea să lovească în ea. O spun ca unul care şi-ar dori să n-o mai vadă aplicîndu-şi singură lovituri, stricîndu-şi singură portretul, oferind pe tavă argumente celor care o duşmănesc.

A cincea greşeală: în plină dezbatere, expus criticilor de tot soiul, Părintele Patriarh merge la Suceava, unde e omagiat cu titlul de „cetăţean de onoare”. Ceremonia nu mai putea aştepta. Era obligatoriu să aibă loc acum. Biserica nu se poticneşte de zgomotul lumesc al unor împrejurări trecătoare.

Daniel cu trafaletul.jpg

Preafericite Părinte Patriarh, e de înţeles că dincolo de atributul de „părinte duhovnicesc” al naţiei, a trebuit să-l asumaţi şi pe acela de „bun gospodar”. Dar feriţi-vă să alunecaţi, mai departe, spre postura de „ştab”, grăbit cu judecata şi zgîrcit cu iubirea. Şi, ca prim pas, eliberaţi-vă chipul de tenta sumbră pe care a căpătat-o. Reînvăţaţi să surîdeţi.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: