Publicat de: Daniel Onaca | 29 Noiembrie 2015

Povestea orbului

Zidul de cărămidă roșie

Doi bolnavi împărţeau aceeași cameră de spital. Unul dintre ei avea bandaje peste ochi. Orbise în urma unui teribil accident. Celălalt avea patul lângă fereastră. Într-o zi, pacientul nevăzător îl rugă pe cel de lângă geam să-i povestească ce vede pe fereastră. Binevoitor, acesta începu să-i descrie tot ce se întâmpla în părculețul din fața spitalului. „Văd un tânăr cu un buchet de flori. Așteaptă pe cineva. Aha, uite-o și pe fată; se apropie unul de altul; se îmbrățișează. Acum trece o femeie cu un cărucior. Acum văd un copilandru care a scăpat o minge din brațe; aleargă după ea s-o prindă. E primăvara de-a binelea; copacii sunt atât de frumoși!…” Zi de zi făcea acest lucru, urmarea fiind aceea că între cei doi s-a născut un fel de prietenie. Cel din patul de la perete vedea cu ochii minţii, tot ce-i povestea pacientul de lângă geam.

Au continuat așa până într-o zi, când sora medicală a intrat în cameră și i-a spus pacientului de la geam că a venit clipa să se pregătească. ”Parcă te poți pregăti pentru așa ceva”, a murmurat acela, mai mult pentru sine. Orele treceau iar pacientul rămas singur în cameră aștepta cu nerăbdare întoarcerea prietenului său. Când s-a deschis ușa din nou, în locul lui a venit altcineva. Era una din femeile însărcinate cu schimbarea lenjeriei de pat din saloane.

De la ea a aflat nevăzătorul că prietenul său nu supraviețuise operației. Durerea lui nu poate fi cuprinsă în cuvinte. Nu a mai putut scoate nici un cuvânt. Apoi… mai mult pentru a recrea clipele de intimitate petrecute în compania tovarășului său, decât pentru că îl interesa ce se petrece afară, i-a cerut femeii o mică favoare: a rugat-o să-i spună ce vedea ea, tocmai atunci, în parcul din fața spitalului. Asistenta ridică jaluzelele de la fereastră și privi afară. Puțin dezamăgită îi răspunse.

– Nu se vede niciun parc de aici… De fapt nu se vede nimic… În afară de un zid de cărămidă roșie; înalt și cu tencuiala căzută!

Îngrijitoarea deschise fereastra pentru aerisire și se aplecă peste pervaz.

– Asta e tot ce se vede, mai adăugă ea.

Odată cu aerul proaspăt, pătrunse în încăpere și trilurile unui pițigoi care părea că poposise într-unul din copacii de dincolo de zidul de cărămidă roșie.

 

Anunțuri

Responses

  1. Frumoasa aceasta trista poveste. Spiritual, sunteti toti mzi mult sau mai putin „orbi”. „Fericiti cei care au crezut, fara sa vada”.

    • Și totuși… eroul povestirii nu este orbul ci colegul lui de cameră. Din această perspectivă, istoria nu este una tristă, ci optimistă. Ea pune în evidență capacitatea de empatie față de semenii noștri și solidaritatea omenească.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: