Publicat de: Daniel Onaca | 12 Decembrie 2015

A doua poveste a bibliotecarului de la cetățuia din munții Shqiperiei

Finn și mâncarea de somon © Daniel Onaca

Undeva departe, în ținuturile aflate la nord de țara frâncilor, pe insula numită ”a cețurilor”, trăia odată un bătrân tare înțelept. Se spune că era mai înțelept decât decât toți oamenii care trăiseră înaintea lui, de la Solomon încoace. Într-o zi însă omul fu prins de o vrăjitoare rea care nu i-a mai dat drumul. Vulpoaica bătrână voia să afle de la el toată înțelepciunea pământului și să o folosească în scopurile ei blestemate. Omul cel înțelept însă nu i-a dezvăluit mai nimic din marea lui știință. După cazne de tot felul, captivul a scăpat de jugul vrăjitoarei aruncându-se în apele învolburate ale râului ce trecea chiar pe sub fereastra adăpostului ei. Odată ajuns în apă, s-a prefăcut într-un somon. Chipul lui omenesc nu și l-a mai recăpătat vreodată, dar înțelepciunea nu l-a părăsit. Din branhiile somonului ieșeau tot timpul bule mici de aer. Când se spărgeau, se formau imediat altele noi. Se spune că fiecare din acele bășicuțe cloceau un sfat înțelept ori un vers, ba uneori chiar un poem întreg. Acestea era atât de măiestrite încât nimeni nu era în măsură să scrie altele la fel.

Cam tot în aceea vreme, trăia pe Ostrovul Cețurilor și un poet pe nume Finn. Dintr-o pricină neștiută, acesta își pierduse darul de a scrie șiruri poetice. S-a muncit el în fel și chip să închege poeme precum acelea pe care obișnuia să le scrie el înainte, dar degeaba. Oricât de mult s-ar fi silit, noile lui versete păreau mai degrabă ieșite din topor, decât scrise cu pana de gâscă. Vă puteți închipui jalea care l-a cuprins când a înțeles că iscusința sa de altădată l-a părăsit.

Într-una din zile Finn auzi și el vorbindu-se de somonul cel înțelept. Oamenii pe care-i întâlnea spuneau că cel care ar fi reușit să guste din carnea acelui pește ar dobândi mare pricepere. Dar nu numai asta. Se mai spunea că cel care ar simți pe limbă gustul cărnii peștelui va dobândește și darul de a compune versuri minunate; ba ar putea chiar vedea în viitor. „S-ar putea ca peștele acela să fie mântuirea mea”, își spuse Finn și coborî la albia râului, hotărât să-l prindă. Numai că ceea ce voia el nu era un lucru atât de ușor de înfăptuit. Șape ani i-au trebuit flăcăului până când a reușit să dea de somon. Când l-a prins, l-a tras afară din apă apoi și-a chemat slujitorul și i-a vorbit așa:

– Vezi peștele ăsta? Pune apă la fiert și să-mi pregătești din el o mâncare bună pentru deseară, când mă întorc. Dar nu cumva să te pună necuratul să guști din el că e vai de pielea ta. Ai înțeles?

– Am înțeles, stăpâne, răspunse băiatul.

– Te-ai apucat de treabă?

– Acum pe loc, răspunse iar băiatul și dădu fuga la izvor să aducă apă ca să pună peștele la fiert.

La întoarcere, Finn a găsit masa pusă, exact așa cum îi fusese voința. A gustat din mâncarea pregătită, a găsit-o gustoasă, iar în zori zilei care a urmat s-a trezit cu mintea plină de versuri. Fericit că și-a recăpătat darul plăsmuirii, s-a și apucat să le aștearnă pe pergament, spre bucuria semenilor săi.

Dar Finn nu a fost singurul care s-a împărtășit din înțelepciunea somonului. Înainte ca el să se întoarcă de la râu, băiatul rămas acasă a avut parte și el de o pățanie deosebită. S-a întâmplat că din oala în care fierbea peștele, pe plita cuptorului, au sărit câțiva stropi de supă. Stropii fierbinți au nimerit pe unul din degetele lui. Ca să scape de usturime, feciorul își băgă degetul în gură și, în felul acesta, i-a ajuns pe limbă și gustul de somon. Ce s-a întâmplat pe urmă a adeverit zvonurile auzite. Picăturile de zeamă au avut un efect miraculos; băiatul, care până atunci nu prea era luat în seamă de ceilalți, primi atâta înțelepciune încât oameni de la depărtare de șapte sate au început să vină la el să-și spună păsurile și să-i ceară povață. Băiatul îi asculta pe fiecare, apoi își lingea degetul de câteva ori. La scurtă vreme venea și răspunsul așteptat, iar, când pleca de acolo, omul era întotdeauna mulțumit.

Așa se face că învățăturile, priceperea și sfaturile drepte reușesc să răzbată în lume, chiar dacă, uneori, trec veacuri întregi, timp în care oameni de bine ajung să creadă că ele au fost uitate.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: