Publicat de: Daniel Onaca | 31 Ianuarie 2016

O saga islandeză

Saga despre Odun şi ursul cel alb

Odun îl chema pe un tânăr destoinic ce locuia odată pe îndepărtatul ostrov al Islandiei, laolaltă cu mămuca lui bătrână. Într-o bună zi se gândi băiatul să-şi lase casa părintească şi să plece să-şi caute norocul în lume, împreună cu alţi voinici de prin partea locului. Sărmana lui mamă nu vru să-l lase să plece, dar inima lui Odun nu se lăsă înduplecată. Îi spuse bătrânei că peste trei ani se va întoarce şi va aduce cu el atâtea daruri că vor putea trăi îndestulaţi tot restul vieţii. Aşa s-a făcut că flăcăul îşi luă rămas bun de la cea care-l născuse şi-l crescuse, pentru a lua calea mărilor bătute de furtuni.

Mai întâi călătoriră, el şi tovarăşii lui, către ţărmurile îngheţate ale Groenlandiei. Acolo le-au fost şi masul peste iarnă. Cât au aştepat, şi-au petrecut vremea prinzând peşte şi vânând foci. Într-o zi lui Odun îi ieşi norocul în cale şi prinse în capcană o mândreţe de urs alb. Era unul din aceia mari cât o colină, cu blana frumoasă cum nu se poate spune. Întâi se gândi să se întoarcă cu el acasă. Ştia că mama lui se va bucura mult văzându-l că vine îndărăt atât de repede şi cu asemenea belşug de hrană. Pe urmă chibzui dacă nu ar avea mai mare haznă să-l vândă pe preţ bun în ţara normanzilor ori a danilor, şi abia mai apoi să se întoarcă la vatră. Gândul din urmă îl socoti cel mai bun aşa că, în cap de primăvară, Odun şi tovarăşii săi lăsară în urmă ţărmul Groenlandei cea bătută de vânturi aprige şi se îndreptară spre ţara locuită de normanzi.

Ajunşi acolo, destoinicii corăbieri traseră la mal, coborâră pe uscat şi căutară adăpost pentru noapte. Ursul cel alb îl purtau după ei. Avea labele şi grumazul prinse meştegit în lanţuri aşa încât fiara putea să pună un picior înaintea celuilalt dar nu mai mult. Regele norvegilor află curând de oaspeţii islandezi şi de minunea de urs ce-i însoţea. Trimise oameni care să-i aducă numaidecât la curte. Harald era numele regelui şi când Odun fu adus în sala tronului îl întrebă de cum îl văzu:

– E mare jivina pe care o ai cu tine?

Odun răspunse că era o sălbăticiune ca oricare alta, după care stăpânul ţării îl întrebă iarăşi:

– Vrei să ţi-l cumpăr cu cât socoteşti că face?

– Nu vreau să-l vând, răspunse flăcăul.

– Vrei să-ţi plătesc preţ dublu pe el?

– Nici asta.

– Ce ai de gând atunci să faci cu el, vru să ştie riga Harald.

– Mă gândesc să-l duc în dar regelui danilor.

Din care pricină îl înfruntase astfel Odun pe gazda sa, nu ştiu. Fapta aceea rămâne o taină şi pentru mine acum, aşa cum a fost şi pentru slujitorii buluciţi atunci la curtea regelui norvegilor. Poate că nu a fost mulţumit cu preţul. A socotit el oare că un rege precum Harald ar fi putut să-l îmbie cu o sumă mai mare? Ori poate pe flăcăul cel destoinic îl fulgerase gândul că nu se cădea să vândă un animal pentru care el nu plătise nici o coroană, ci pe care l-a dobândit ca pe un dar venit din ceruri!? Numai Odun singur poate şti ce-a fost în inima lui. Cât despre regele Harald, după ce primi răspunsul mândru al flăcăului, îi răspunse astfel:

– Du-te sănătos acolo unde ţi-ai pus în gând. Când te-i întoarce dintr-acolo vreau numai să treci iarăşi pe la mine ca să-mi povesteşi cum te-a răsplătit regele Sven pentru ursul tău. S-ar putea întâmpla ca tu să fii unul din acei oameni pe care-i caută norocul.

Odun, spuneam că se numea flăcăul plecat cu tovarăşii săi de pe ostrovul Islandiei în căutare de pricopseală pe alte meleaguri. Când corabia lor ajunse la regatul danilor, regele lor ştia deja de isprava noilor veniţi. Cu toate astea vru să afle chiar din gura lor, care era pricina pentru care bătuseră cale atât de lungă. Iar Odun răspunse:

– Pământul meu e Islandia cea cu legi drepte şi oameni cinstiţi. Am venit la tine ca să-ţi dăruiesc un urs alb pe care l-am dovedit în ţara numită „cea verde”, măcar că, atât cât am adăstat noi acolo, n-am văzut niciunde iarbă de păscut.

– Lasă asta, îl grăbi regele Sven!

– Pe drum încoace, m-am oprit în regatul norvegilor. Harald, regele lor, vru să mi-l cumpere, dar eu i-am spus că nu-l vând. L-am lămurit că mai degrabă vreau să ţi-l dăruiesc ţie.

Regele danilor fu deopotrivă mirat şi bucuros să audă acele vorbe cuminţi. Primi cu dragă inimă darul lui Odun şi îl adăposti în cetatea sa. Islandezul rămase acolo împreună cu tovarăşii săi toată iarna. La venirea primăverii însă se duse cu pas întins la gazda sa şi-i spuse:

– Bunule rege, îţi mulţumesc pentru gostie, dar acum e musai să ne întoarcem la locurile de unde am venit.

Regele se întristă foarte, când auzi aceasta:

– De ce vrei să pleci? Oare nu ai fost găzduit cum se cuvine la curtea mea?

Odun se grăbi să răspundă:

– Ba am fost omenit cum nu se poate mai bine. Dar mi se strânge inima când ştiu că eu petrec aici la tine în vreme ce mămuca cerşeşte, acolo departe, pe la uşile altora.

– Bun răspuns mi-ai dat, grăi regele. Eu nu pot să te opresc, dar înainte de a porni la drum vreau ca meşterii mei să deretice şi să călăfătuiască o corabie pentru tine. Asta ca plată pentru dihania de urs care, iată, s-a făcut de două ori mai mare de când leneveşte aici la noi.

După o lună, regele Sven îl chemă pe Odun la sine şi îi arătă corabia. Pe urmă îi vorbi aşa:

– Dacă pe drumul tău de întoarcere te va paşte primejdia şi corabia va fi aşa de tare vătămată că va trebui s-o părăseşti, e bine să rămâi cu ceva care să arate că te-am răsplătit regeşte.

Zicând acestea, regele îi dărui doi saci de piele, plini cu bani de argint. Apoi îi spuse iarăşi:

– Dacă va da nenorocul peste tine şi vei pierde şi sacii, nimeni nu va putea şti că mi-ai fost oaspete.

În timp ce rostea aceste cuvinte, regele îşi scoase o brăţară de aur de pe braţ şi i-o întinse lui Odun, adăugând:

– Dacă vei fi păgubit şi de corabie şi de sacii cu argint, brăţara asta va dovedi că ai fost la curtea regelui Sven. Niciodată să nu te desparţi de ea. Fără decât atunci când vei socoti că vrei să răsplăteşti pe un om de ispravă. Pentru că brăţara asta nu o merită decât un om ce poate fi socotit mare, cu adevărat.

Acestea au fost ultimile cuvinte pe care regele danilor le-a împărţit oaspeţilor săi înainte ca islandezii să se urce pe mândra corabie primită în dar. După ce-au părăsit coasta Daniei, Odun şi oamenii săi luară calea de întoarcere, dar n-au îndreptat corabia spre ostrovul Islandiei. Fiul văduvei vru să-şi ţină cuvântul dat regelui Harald al norvegilor aşa că acolo s-au oprit mai întâi. Regele i-a întâmpinat la fel de bine ca şi prima oară apoi l-a cercetat pe flăcău:

– Spune, zise el, cum te-a răsplătit riga Sven pentru ursul pe care i l-ai dăruit?

– Mi-a mulţumit din inimă, răspunse acesta.

– Plata asta o puteai avea şi de la mine. Altceva nu ţi-a dat?

– Mi-a dat hrană si bunuri ca să avem pe drumul de întoarcere acasă.

– Asta n-a fost rău. Dar trebuie că ţi-a mai dat şi altceva.

– Mi-a dat o corabie anume pentru noi încheiată şi călăfătuită.

– Te-a răsplătit regeşte, dar asta putea-i primi şi de la mine.

– Am mai primit doi saci de piele, plini cu bani de argit.

De data aceasta regele Harald făcu ochii mari:

– Asta da, mărinimie, spuse el, de la mine n-ai fi primit atât. O corabie cu provizii de întoarcere socot că ar fi fost în destul. Nu cumva ţi-a mai dăruit încă ceva pe deasupra?

Odun îi arătă atunci brăţara de aur pe care o purta şi-i spuse:

– Mi-a dăruit brăţara asta. Mi-a spus că dacă voi avea nenorocul să pierd tot avutul pe mare, măcar cu atâta lucru să mă aleg din partea lui.

În acea clipă regele Harald a înţeles că voinicul aflat dinaintea sa era cu adevărat ceea ce se cheamă un om cu noroc. S-a ridicat atunci din jilţul său, l-a lăudat pe regele danilor pentru mărinimia lui apoi l-a întrebat pe călător dacă nu vrea să rămână în cetatea lui peste iarnă.

Odun se bucură de bunătatea gazdei. Socoti că, dacă mai stă o iarnă pe tărâm străin, va ajunge acasă taman la sorocul făgăduit mamei sale înainte de plecare. Se hotărâ să rămână. Petrecu iarna ospătând cumpătat la curtea regelui iar, când soarele primăverii lumină iarăşi fjordurile norvegilor, îşi înştiinţă gazda că a venit vremea să ridice pânzele. Regele i-a urat cele bună, dar, înainte de a urca pe corabie, islandezul şi-a scos brăţara de aur şi a dăruit-o acestuia.

– De ce vrei să te lipseşti de o podoabă atât de preţioasă, se miră regele?

Iar Odun răspunse:

– Regele Sven m-a sfătuit să nu mă despart de ea niciodată, afară de împrejurarea când voi vrea să o dăruiesc unui om cu suflet mare. Mie îmi pare că acum am întâlnit acel om. Bunule rege, eu nu am uitat că, la primul meu popas la curtea ta, ai fi putut să-mi răpeşti şi ursul şi viaţa. N-ai făcut-o, ci m-ai lăsat să călătoresc în bună pace mai departe. Primeşte deci darul meu, ca semn de recunoştinţă.

Regele Harald primi brăţara cu demnitatea pe care suzeranii ştiu s-o arate în orice împrejurare. În schimb l-a împovărat pe feciorul văduvei cu atâtea bunuri de preţ că sacii şi cuferele bine umplute abia mai încăpeau în pântecele corăbiei.

Pe la mijlocul verii, Odun şi oamenii săi ajunseră înapoi acasă. Bucuria mamei lui şi veselia celorlalţi locuitori care l-au întâmpinat la ţărm, n-a fost mică. Au văzut cu toţii bogăţiile cu care era burduşită corabia celor întorşi de pe mare. Vestea isprăvii lor s-a întins în tot ţinutul iar, de atunci şi până la sfârşitul zilelor sale, Odun fu recunoscut şi cinstit ca un om înzestrat cu noroc.

 

Propriul meu comentar: O istorie cu un mesaj atât de pacifist nu-mi amintesc să mai fiu citit vreodată. (Totul se înfăţişează ca o competiţie între rivali care vor să se arate unul mai generos decât altul.) Lucru ciudat, având în vedere caracterul „sângeros” al povestirilor islandeze. Acesta a fost motivul care m-a determinat să traduc şi să redau, într-o formă prescurtată, saga despre Odun şi ursul său alb.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: