Publicat de: Daniel Onaca | 13 Februarie 2016

Învățăminte uitate

Învățături păstrate

Unii spun că istoria de mai jos poate fi găsită într-o culegere de povestiri hasidice. Alții cred că autorul ei este regizorul de film Jean-Luc Godard. Pe mine nu mă preocupă, cine este autorul, ci doar povestirea ca atare, pe care, după ce am preluat-o de pe net, am ajustat-o pe ici pe colo, iar acum v-o redau precum urmează:

 

Cînd străbunicul meu a dat peste un necaz greu, a mers într-un loc anume din pădure, a aprins un foc, și s-a scufundat într-o rugăciune mută. Și ce a fost de înfăptuit s-a înfăptuit.

Cînd bunicul meu s-a confruntat și el cu necazuri, mergea în același loc din pădure și spunea: “Nu mai știm cum să aprindem focul, dar încă știm rugăciunea”. Și asta i-a ajutat.

Mai tîrziu, când tatăl meu dădea și el de greutăți, mergea în pădure și obișnuia să spună: “Nu mai știm cum să aprindem focul, nu mai cunoaștem taina rugăciunii, dar încă știm exact acel loc din pădure, unde toate lucrurile capătă sens. Și ce e de împlinit se împlinește.” Iar asta i-a ajutat.

Cînd eu, la rândul meu, mă confrunt cu necazuri, rămân acasă și-mi spun: “Nu mai știm cum se aprinde focul, nu mai știu rugăciunea. Nu mai știu nici locul acela din pădure unde dorințele se transformă în realitate. Dar încă mai știu să spun povestea.” Și asta m-a ajutat întotdeauna.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: