Publicat de: Daniel Onaca | 25 Martie 2016

La ceai cu maeștrii haijini (5)

Metaforă și solitudine © Daniel Onaca

Plecând de la poemul lui Issa am comis și eu un haiku, prin care am încercat să întâmpin părerea potrivit căreia, metafora poate fi acceptată dacă „lucrează transfigurînd întregul poem, dacă îi dă tensiune, amorsând țesătura aluzivă”. În poemul meu, ”crucea amiezii”, din ultimul vers, poate indica, astfel, și încrucișarea cutei cu tăișul coasei, din versul median, și povara purtată de omul condamnat „să-și poarte crucea” de a-și câștiga pâinea cu sudoarea frunții.

Cât despre replica dată, peste secole, haijinului Issa, am socotit că, asemenea femeii din poemul său, bărbatul (pe arșiță, precum lucrătorii de pe plantațiile de altădată), în felul lui, are și el parte de un cântec al muncii; poate unul doinit chiar de el însuși, întrerupt, din când în când, de refrenul aspru produs atunci când piatra de ascuțit e frecată de gura coasei.

 

desiș cu umbră –

soața singură-ngână

cântul sădirii (ISSA)

 

bărbatul singur

trage cutea pe coasă –

crucea amiezii © Daniel Onaca

 

Poem creat în cadrul grupului Haiku de ieri și de azi https://www.facebook.com/groups

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: