Publicat de: Daniel Onaca | 12 Aprilie 2016

Voci din banat. Florian Mihalcea și Cristian Colojoară

Semringul bănățean simonadogaru.blogspot.com

(foto: Simona Dogaru, Semringul bănățean)

Activiști bănățeni depre acuzele de separatism

Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara: „Noi am fost acuzaţi încă din 1990 că dorim o secesiune. Nu a fost vorba niciun moment de aşa ceva. Degeaba am tot explicat că nu asta ne dorim, ni s-a pus această etichetă. Noi ne doream atunci o descentralizare. De fiecare dată când încercăm să ne explicăm valorile, se aruncă această anatemă, spunându-se că Transilvania îşi doreşte o rupere de România. Harta a arătat la fel din 1990. Afirmaţiile lui Ponta prin care a spus că Iohannis vrea să rupă Transilvania sunt nereale. (…) Faptul că au existat drapele ale Banatului, se întâmplă peste tot în Europa. Arăţi oraşul şi regiunea din care faci parte. Asta nu înseamnă nimic, arată faptul că te gândeşti la tine, la familia ta şi la vecinii lângă care locuieşti.”

Cristian Colojoară, membru în organizaţia Liga Bănăţeană: „Acuzele de separatism lansate la adresa bănăţenilor sau a ardelenilor dinspre vechiul regat nu sunt noi, dacă ne uităm înapoi în istorie vom vedea că ele au fost arma folosită impotriva oricarei forme de nemulţumire referitoare la modul în care sistemul centralist administrează România. Arborarea unor simboluri locale nu reprezintă niciun atac la integritatea unui stat nicăieri în lumea civilizată, ba dimpotrivă. În ţări ca Anglia sau Germania orice formă de comunitate are un blazon, o stemă, un steag pe care îl arborează cu mândrie, fără ca cineva să-i acuze că vor să destrame ţara.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: