Publicat de: Daniel Onaca | 9 Mai 2016

De pe meleagurile vikingilor (1)

80157_2

Vermund cel Bătrân și fiul său, Uffe

Cinstitul Vermund a condus regatul danezilor până la adânci bătrâneți. În ultimii săi ani de viață a ajuns atât de slab încât și-a pierdut lumina ochilor. Când vestea aceasta s-a răspândit înspre ținuturile Elbei, Împăratul saxon a socotit că a sosit prilejul să pună stăpânire și pe regatul de la nord. A trimis deci o solie la rege și l-a pus să aleagă: ori să-și predea regatul imperiului, urmând să plătească taxele cuvenite, ori să aleagă dintre oamnii săi un războinic vrednic, în stare să-l înfrunte pe alesul măritului Împărat. Adânc tulburat de acest mesaj, regele danez și-a chemat sfetnicii ca să-i întrebe ce era de făcut. Părerea lui Uffe, moștenitorul tronului, nu era de luat în seamă, căci acesta, încă din copilărie, prinsese darul beției și năravurile epicureilor de a-și petrece vremea mai mult pe la odăile bucătarilor și prin cămările lor cu bunătățuri puse la păstrare.

Conclavul sfetniciilor a ținut mult. Cei adunați acolo au întors lucrurile și pe o față și pe alta, dar, oricum o suceau și o învârteau, nu știau care din cele două rele ar fi trebuit să aleagă. În toiul discuțiilor, numai ce apare și Uffe. Adunarea a rămas mută. Oare ce i-a venit ăstuia să se arate printer oamenii înțelepți?, se întrebau unii. Oprindu-se în mijlocul celor adunați acolo, tânărul cuvântat astfel: „Soarta a făcut ca eu să fiu singurul moștenitor al tronului; prin urmare, îmi revine datoria ca eu însumi să-l înfrunt pe alesul împăratului, oricare va fi fiind acesta.”

Despre Uffe mai trebuie spus că, până la 30 de ani, s-a ferit să se arate la curte, din cauza unei fapte rușinoase pricinuite danilor, cu multă vreme în urmă. Asta s-a întâmplat atunci când doi danezi au trecut în Skandia pentru a-l pedepsi pe ucigașul tatălui lor. Cei doi l-au găsit pe făptașul care și-a primit pedeapsa cuvenită după datină. Cu toate acestea însă, fapta lor a fost de mare ocară din pricină că ei au fost doi, în vreme ce dușmanul lor a fost singur. Acest lucru a fost atunci. Între timp, peste acea întâmplare lipsită de glorie s-a așternut uitarea.

Acum au fost alese locul și ceasul înfruntării și a fost trimisă o solia la împăratul germanilor. Mai rămânea să-și aleagă armele de luptă. Uffe a primit cea mai bună sabie ce exista în tot regatul danezilor. Tânărul a luat-o în mână, a cântărit-o apoi a izbit cu ea atât de năprasnic încât faimoasa armă s-a făcut țăndări. „Asta a fost sabia cu care ar fi trebuit să apăr regatul și viața locuitorilor lui?„, a exclamat el, dezamăgit. Când a auzit tatăl său despre această ispravă, a cerut să fie purtat la o colină unde, în vremuri de demult el cu mâna lui a ascuns o sabie. Ajunși la colină, arma fu dezgropată iar regele Vermund, după ce a cântărit-o o vreme în mâini, i-a întins-o fiului său spunându-i: „Fiule, iată sabia cu care, la vremea mea, am câștigat multe înfruntări cu dușmanii regatului nostru. Ea mi-a fost nelipsita mea protectoare. Fie ca și pe tine să te slujească, așa cum m-a slujit pe mine.”

 

Locul de luptă ales a fost o mică insulă în mijlocul râului Eider, astfel încât luptătorii să nu poată primi ajuntor nici dintr-o parte nici din alta. Oștenii împăratuli german s-au adunat pe unul din malulrile râului, în timp ce danii stăteau pe malul dimpotrivă. Regele danez a cerut să fie așezat pe un scaun în mijlocul podului ce lega malul danez cu insula. Asta pentru ca în cazul că fiul său va pierde lupta, să se poată arunca în apele tumultoase ale râului și să fie astfel scutit să vadă priveliștea dezolantă a morții fiului și a regatului său deopotrivă. Cele două armii vrăjmașe s-a adunat pe cele două maluri ale râului, Ruffe și adversarul său și-au luat locurile pe insulă iar slujitorii cu goarne au dat semnalul începerii luptei.

Când Uffe s-a apropiat de cortul germanului a văzut că din el ies nu unul, ci doi războinici! Când aceștia s-au apropiat de el, danezul le-a stat împotrivă fără să se clintească. Avea la el sabia tatălui său, dar, în mâna dreaptă dreaptă avea o sabie scoasă din teacă. Cu aceea a izbit, cu toată puterea, coiful unuia dintre cei doi războinici. S-a auzit o plesnitură grozavă apoi sabia s-a rupt în două. Mulțimea adunată pe amble maluri au auzi plesnetul. Germanii au izbucnit în urale zgomotoase, în timp ce danezii au fost copleșiți de tristețe și disperare. În clipa următoare, Uffe a scos de sub centura, unde era ascunsă, sabia dăruită de tatăl său. Cu ea a aplicat luptătorului german o lovitură năprasnică pricinuindu-i o rană sângeroasă în șold apoi i-a tăiat capul. După asta s-a repezit asupra celui de-al doilea războinc ucigându-l și pe acela. Astfel, a ieșit Uffe invingător din confruntarea cu cei doi saxoni, spălând și rușinea legată de întâmplarea petrecută mult timp în urmă. Cei care s-au acoperit de rușine au fost războinicii germani, pentru multă vreme de acum înainte. Cât despre bătrânul rege Vermund, acesta a continuat să domnească peste regatul său în pace și liniște.

Anunțuri

Responses

  1. Viking la telefon romanesc 😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: