Publicat de: Daniel Onaca | 14 Mai 2016

De pe meleagurile vikingilor (2)

2. Vikinga

Tyra și visele regelui Gorm

Contele Harald a domnit în ținutul Holtsetaland pe vremea când regatul Danemarcei era cârmuit de regele Gorm. Harald a fost un om înțelept și a avut o fiica pe nume Tyra. Ajunsă la vârsta măritișului, s-a vădit că fata avea darul prevestirii și putea tâlcui vise mai bine decât oricine altcineva. Contele o iubea foarte mult și, datorită sfaturilor ei, a condus cu bine bucata lui de țară. Într-o bună zi, danezul Gorm, a venit în ținutul său însoțit de un alai mare. Gândul său era acela de a-i cere lui Harald mâna fiicei sale. În cazul de refuz, regele a amenințat că oastea lui îi va devasta ținutul. Când Harald și Tyra au auzit de sosirea puternicului lor vecin și de planurile lui, au trimis oameni să-l întâmpine și să-l invite la un ospăț grandios îm palatul contelui. La ospățul ținut în cinstea lui, Gorm a făcut tuturor cunoscut scopul vizitei lui. Contele Harald i-a răspuns atunci, în această privință, va trebui să hotărască Tyra însăși.

Fata contelui s-a ridicat atunci și, în liniștea care s-a lăsat în marea sală a banchetului, s-au auzit următoarele cuvinte: Mărite rege și onorate oaspete, lucrul pentru care ai venit în țintul nostru nu poate fi hotârât pe loc. Trebuie mai întâi să te întorci acasă, cu darurile cuvenite de la noi. Ajuns în Danemarca va trebui să ridici o casă pe un loc unde n-a mai locuit nimeni înaintea ta. Pe urmă va trebui să aștepți venirea iernii și, în prima zi de iarnă, va trebui să petreci acolo trei nopți la rând. Visurile pe care le vei avea când vei dormi trebuie să iei seamă la ele, să le povestești omului tău de încredere și să-l trimiți la mine ca să mi le destăinuie. După ce le voi afla voi spune mesagerilor tăi dacă e bine să vii iarăși ca să-mi ceri să mă căsătoresc cu tine. Dacă însă, în timpul celor trei nopți, nu vei avea nici un vis, atunci nu are rost să mai stărui în dorința ta.

După aceste cuvinte, regele s-a întors acasă, încărcat cu multe daruri de preț și hotărât să făptuiască toate cele cerute de Tyra. A căutat un loc potrivit, a ridicat acolo o casă modestă după care a așteptat venirea iernii. În prima zi cu zăpada s-a mutat în casa nouă, unde a dormit trei nopți la rând. Ceea ce a visat în timpul acelor nopți le-a povestit de-a fir în păr, confesorului său, pe care l-a trimis apoi la curtea contelui Harald, în Holtsetaland. Când Tyra a luat cunoștință de visele regelui Gorm, le-a spus oamenilor lui să-l înștiințeze că îi acceptă cererea de căsătorie. Solii i-au transmis regelui răspunsul fetei și a poruncit imediat curtenilor să gătească alaiul de nuntă cu care va călătorii în ținutul vecin. Aflând de sosirea lui, contele Harald a pregătit iarăși o mare petrecere în cinstea lui. Ca divertisment în timpul banchetului, gazda a hotărât ca regele Gorm să povestească tuturor visele sale avute în timpul celor trei nopți de iarnă, petrecută în casa cea nouă, iar Tyra să le tălmăcească în auzul tuturora.

Regele a povestit că în prima noapte a visat că a fost afară și a colindat plaiurile regatului său. Uitându-se spre mare i s-a părut atunci că aceasta și-a retras apele de la țărm. A văzut apoi trei tauri albi ieșind din mare. Boii au mâncat toată iarba de pe pajiște apoi s-au înapoiat în mare. În cel de-al doilea vis, a văzut iarăși trei tauri ieșind din mare. Acestea erau roșii și aveau niște coarne uriașe. Și boii aceștia s-au întors în mare după ce au mâncat toată iarba pajiștii. În cel de-al treilea vis regele a văzut ieșind din mare trei tauri de culoare neagră. Aceștia erau cu mult mai mari decât cei văzuți în vis în nopțile de dinainte. Chiar și coarnele lor erau cu mult mai mari. După ce au mâncat iarba de pe pajiște s-au întors și ei în mare. Pe urmă ”am a auzit un vuiet atât de grozav încât am crezut că putea fi auzit în toată Danemarca și am văzut apele mării năvălind înapoi spre fiordurile tocmai secătuite.”

Tyra a tălmăcit aceste vise astfel: Cei trei tauri albi ieșiți din mare sunt trei ierni cu multă zăpadă care vor face ca ogoarele daneze să fie mai puțin mănoase. Taurii roșii sunt trei ierni cu zăpadă puțină ceea ce iarăși nu e bine. Cei trei tauri negri sunt trei ierni care vor fi atât de aspre încât nimeni nu poate aminti să mai fi trăit vreodată. Coarnele mari ale taurilor înseamnă că mulți oameni vor fi lipsiți de tot ce au. Sunetul puternic venit din mare anunță zâzania ce va cuprinde țara între oameni puternici, care sunt rude aproape de acolo. Dacă ai fi visat asta în primul tău vis, nu te-aș fi urmat în țar danezilor, dar pentru că ai visat asta abia la sfârșit înseamnă că zâzania se va naște abia după moartea ta, așa că acum sunt gata să vin cu tine. La foamete putem face față.

După aceasta, regele Gorm și Tyra au călătorit în Danemarca, luând cu ei multe corăbii încărcate cu cereale și bucate. Așa că a făcut în fiecare an, până când au venit anii de secetă. La acea vreme însă, hambarele și magaziile regatului erau pline, astfel că locuitorii regatului nu au dus lipsă de bucate, nici măcar în anii cei mai grei. Regele Gorm și regina lui au drămuit hrana astfel încât să se ajungă la tot poporul. Pentru aceste fapte, Tyra a fost numită de supuși salvatoarea Danemarcei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: