Exemple de educație a pruncilor români și a celor suedezi

Două tipuri de povești pentru copii

A trecut și ziua copilului. Mâine e ziua alegerilor. Între aceste două zile există o legătură ”subtilă” pe care aș vrea să o subliniez făcând apel la o povestioară găsită într-o carte cu povești pentru copii suedezi, comparată cu două creații românești, destinate copiilor de aceeași vârstă. Le redau pe toate trei. Istorioara suedeză sună cam așa:

Iepurele și gulia

A fost o iarnă lungă. Ogoarele și câmpurile erau acoperite de zăpadă. Iepurele de câmp nu mai avea hrană în vizuina lui așa că a ieșit să caute ceva bun de mânct. La o margine de câmp, sub stratul de nea, a găsit două gulii. Iepurasul a mâncat imediat una din ele. Când să se apuce să o ronțăie și pe a doua, dintr-o dată i-a venit un gând: „E frig și ninge. Eu sunt sătul acum, dar măgarul poate că nu are nimic de mâncare. Ce-ar fi să-i duc lui gulia asta!?” Iepurele a luat gulia și s-a dus cu ea la locuința măgarului. Acesta însă nu era acasă. Iepurele a lăsat atunci gulia în fața ușii, după care s-a întors la vizuina lui.

Măgarul nu era acasă pentru că și el fusese în căutare de hrană. Pe o tarla învecinată a avut norocul să găsească o grămadă de cartofi. I-a mâncat pe toți. Întors acasă, a dat cu ochii de gulia din fața ușii. Atunci, ce s-a gândit măgarul!?: „E bună gulia la gust, dar… eu sunt sătul acum. Văd că ninge și e frig. Mie nu-mi pasă, dar oare ce-o face căprioara? Sunt sigur că ea nu are ce mânca. Ia să-i duc eu gulia ei!” Măgarul a plecat cu gulia la locul unde știa că vine căprioara. Tocmai atunci, căprioara se afla altundeva, așa că măgarul a lăsat gulia acolo și s-a întors acasă.

Căprioara era și ea în căutare de hrană. A găsit un maldăr de frunze ce n-au apucat să se veștejească de tot. A mâncat din ele până s-a săturat. Când a trecut pe la locul unde a lăsat măgarul gulia lui, la început s-a bucurat, dar pe urmă s-a gândit: „Văd că ninge și e frig. Eu sunt sătulă, dar sărmanul iepure cred că rabdă de foame. Cred că ar fi bine să-i duc lui gulia asta gustoasă.”. Fără să mai stea pe gânduri, căprioara a dat fuga cu ea la vizuina iepurele. Iepurele era acasă, dar tocmai atunci dormea. Căprioara nu a vrut să-l trezească, așa că a strecurat gulia în vizuina lui și a plecat.

Când s-a trezit și a văzut gulia, iepurelui nu i-a venit să-și creadă ochilor: gulia pe care a găsit-o el pe ogor s-a întors înapoi? ”Mare minune și asta”, și-a spus urechiatul, după care s-a apucat să ronțăie din ea, căci i se făcuse iarăși foame iar afară ningea, era frig și se făcuse noapte.

Istorioara românească e prea bine-cunoscută, așa că nu e nevoie să o povestesc. Toată lumea cunoaște cuprinsul poeziei ”Cățeluș cu părul creț”. Nu știu însă dacă și catrenul următor (recitat cu voce drăgălașă de către unul din părinți) este la fel de cunoscut:

Cireșica are mere / Cireșel vine și-i cere. — Cireșica nu se-ndură / Cireșel vine și fură.

 După aprecierea mea, contrastul dintre morala din istorioara suedeză, pe deoparte, și cea cuprinsă în cele două poezioare românești este cât se poate de limpede. În prima este promovată generozitatea, în timp ce creațiile românești par să aibă, ambele, același mesaj: Furtul nu este un fapt condamnabil. Ba, dacă nu primești ceva pe gratis, el reprezintă chiar un act justițiar. Când ți se inoculează în minte asemenea valori și o astfel viziune despre viață, parcă nu te mai miri de ce, în Rrrromânia, hoția e sport național iar voturile se fură cu conștiința curată.