Publicat de: Daniel Onaca | 11 Octombrie 2016

Ciudatele istorii de la cheiul pescarilor din Limhamn (3)

Argatul cer harnic © Daniel Onaca

Într-un sătuleț din Skania – i-am uitat numele – trăia odată un om înstărit pe nume Sven. Cum avea pământ mult, lucra omul în gospodăria sa, cât era săptămâna de lungă; de dimineața până seara. Trebuia, vezi bine, să-și întrețină nevasta și copilașii. Cu toate acestea nu isprăvea niciodată toate câte le avea de făcut. Într-o zi s-a oprit la poarta lui un străin, care l-a întrebat dacă nu voia să-l ia la el ca argat. Nu cerea plată mare: doar hrană și adăpost. Sven s-a învoit, căci tocmai se apropia vremea secerișului și ar fi avut mare nevoie de încă două brațe tari, care să poarte coasa cu pricepere prin lanul de grâu. Când a început cositul, argatul s-a dovedit a fi atât de îndemânatic încât a dat gata toată holda cu o săptămână mai devreme decât s-ar fi așteptat gazda. Mulțumit peste măsură, Sven s-a hotărât să-l păstreze pe argat și pentru anul următor. Treburi mai erau de făcut și toamna, ba chiar și iarna, după ce se punea zăpada și se pornea vântul dinspre coastă. De data asta fu rândul argatului să se învoiască. Așa se face că a rămas acolo și peste iarnă.

Hărnicia omului nu l-a dat de rușine nici în anotimpul rece. În fiecare zi se trezea dis-de-dimineață și nu își mânca terciul de secară până nu ogoia întâi vitele din grajd. Pe urmă se ducea în spatele casei, unde se apuca să crape lemnele de foc. Mai bătea un cui, mai repara una-alta prin gospodărie iar, când nu mai era nimic de trebăluit, lua calul și mergea de-i ajuta pe vecinii de la sălașurile dimprejur. La venirea primăverii, în șopronul din spatele casei erau rânduiți atâția bușteni că, după socoteala gazdei, îi erau de ajuns pentru încă trei ierni de atunci înainte. A venit și vremea cositului. Omul s-a pus pe lucru și iar a mântuit treaba cu mult înainte decât s-ar fi așteptat stăpânul. Când a văzut asta omul iar l-a rugat să rămână peste iarnă. Sluga s-a învoit și de data asta.

Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă un zvon rău nu ar fi început să se răspândească prin sat. „Străinul ăsta, nu pare a fi om”, ziceau sătenii. ”Trebuie că are contract cu diavolul, dacă nu e chiar necuratul în tălpi. Nu vedeți cum arată sărmanul Sven! A pus atâta osânză pe el, că abia mai poate să iasă din casă.” Întărâtat de vorbele sătenilor, într-o bună zi (ori să fi fost noapte?) Svennis l-a omorât și l-a îngropat pe străin chiar pe ogorul lui. Pentru fapta sa, n-a trebuit să dea seamă nimănui căci oamenii din partea locului și-au ținut gura cu toții. În felul acesta tihna a fost restabilită în micul sat din Skania, iar viața oamenilor și-a reluat cursul firesc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: