Publicat de: Daniel Onaca | 13 Decembrie 2016

Povești de la malul pescarilor din Limhamn (9)

Regretul judecătorului Joakim © Daniel Onaca

În biserica Sankt Nicolai din Trelleborg am văzut odată un altar special, plasat chiar lângă amvon. Sunt acolo câteva sicrie vechi iar printre ele se afla unul care păstrează rămășițele pământești ale unui fost om de vază pe nume Joakim Ehrenbusch. Despre acesta se spune că, la vremea lui, a fost judecător în regiunea cea mai sudică din Skania, numită Söderslätten, ceea ce, tradus în românește, înseamnă Câmpia de la Sud sau, mai literar, Câmpia de Jos. Tot despre acest judecător, care locuia la conacul Rydsgård, se mai spune că i-a ajutat pe țăranii din zonă să scape de tirania unui moșier hapsân de pe moșia Månstorp. Poate că nu m-aș fi apucat să povestesc despre acest judecător dacă nu mi-ar fi atras atenția, în același loc, două obiecte ciudate semănînd cu niște scări. Oare care să fie explicația că se aflau acolo, m-am întrebat? Într-o calmă zi de vară, prietenul meu, Torsten pescarul (îi spun așa pentru că era nedespărțit de undița lui) mi-a dezvăluit tâlcul acelor obiecte.

– Nu sunt scări, mi-a explicat el, sunt loitrele de la o căruță cu tălpici; o sanie trasă de cai. Povestea este așa că, într-o seară târzie, Joakim se întorcea spre casă de la o petrecere de Crăciun în Malmö. După cum e obiceiul pe aici, iarna, drumeții mai scurtează drumul luînd-o de-a dreptul peste apele înghețate; dacă se întâmplă să le răsară vreuna în cale. Așa a făcut și Joakim al nostru. A scurtat drumul traversând unul din lacurile unde se află acum pădurea Albäck. Pe la jumătatea drumului, cam în dreptul satului Fågelvik, gheața s-a spart. Sania s-a dus la fund cu tot cu cai și cu vizitiul improvizat. Apa rece ca gheața, în jur nimeni care să-i sară în ajutor… judecătorul a cerut îndurare Celui Prea Înalt și a promis că, dacă va scăpa cu viață, va dona bisericii două ferme. Minunea s-a împlinit. Glasul lui Joakim a fost auzit acolo unde trebuie, calul și sania s-au prăpădit, dar omul a reușit să se salveze cățărându-se pe loitrele căruței. Odată ajuns la adăpost însă, omul legii a regretat generoasa-i promisiune, făcută la ananghie, așa că și-a rectificat-o. Nu a donat bisericii decât o singură fermă. După moarte, judecătorul a fost înmormântat la biserica din Trelleborg, unde au fost puse și loitrele pe care le-ai văzut tu. Pentru încălcarea cuvântului său, nu a fost pedepsit în timpul vieții, însă, după moarte, în fiecare noapte de Crăciun, Joakim iese din sicriul său și umblă hai-hui pe drumuri însoțit de doi câini mari și negri, cu luminile ochilor roșii ca flăcările. Lumea spune că se pornește în căutarea actului de donație ca să-l modifice și să-și dobândească astfel tihna pe lumea cealaltă. Are grabă mare pentru că în dimineața de Crăciun, înainte de răsăritul soarelui trebuie să fie înapoi în sicriul său.

La sfârșitul veacului al XVIII -lea, biserica din Trelleborg a fost demolată și reconstruită, dar sicriul cu osemintele judecătorului Ehrenbusch Joakim a rămas intact la locul lui. Nimeni nu a îndrăznit să se atingă de el.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: