Publicat de: Daniel Onaca | 20 Decembrie 2016

Despre falsificarea istoriei Banatului în 13 episoade. Autor: profesorul Mircea Rusnac

5. (Un climat de toleranță etnică)

În ciuda oprimării crescânde la care îi supunea regimul dualist, bănăţenii, indiferent de naţionalitate, au ştiut să menţină aceeaşi stare de spirit şi aceeaşi toleranţă în regiunea lor. În 1901, ei erau astfel descrişi de Coriolan Brediceanu astfel: „Ciobanul român, cu cicoşul maghiar, drotuşul slovac cu pescariul sârb, se întâlneau şi se înţelegeau prieteneşte, ca fii ai aceleiaşi patrii, îşi împărtăşeau greul vieţii, închinau din plosca comună, mâncau unul din straiţa celuilalt şi, feri Doamne, să ceară unul de la altul părăsirea limbei, legii şi datinilor strămoşeşti în scopul vreunei unificări naţionale, a cărei trebuinţă n-au simţit-o niciodată şi sub nicio formă. Aşa a fost, şi bine a fost aşa, şi este bine ca aşa să fie şi de aci înainte.” (13)

Acelaşi aspect era relevat, în secolul al XIX-lea, şi de istoricul maghiar Borovszky Sámu, care îi definea pe românii bănăţeni în modul următor: „Este un popor strâns legat de naţionalitatea, religia şi limba sa. Bun la inimă, solidar şi ospitalier, ascultător şi respectuos faţă de legi, la care vorba bună preţuieşte mai mult decât forţa. Conservatismul românilor din Timiş şi în general al românilor din Banat mai bine s-ar putea caracteriza în modul următor: românul iartă pe femeia decăzută, el aprinde lumânare şi pentru mântuirea sufletească a celui ce a murit în spânzurătoare, îşi ridică pălăria şi în faţa sinagogii, dar niciodată nu-l iartă pe cel ce şi-a părăsit naţia, religia sau numele.” (14)   Autorităţile austro-ungare, puse în faţa acestor realităţi, erau adeseori nevoite să accepte o relaţie mai puţin rigidă faţă de populaţia regiunii.

Într-un raport al ataşatului diplomatic austro-ungar la Bucureşti, J. Szilassy, din 1 noiembrie 1897, se arăta: „În timp ce de exemplu un fost conducător al comitatului Bistriţa-Năsăud (contele Bethlen) avea obiceiul – după cum se spune – să treacă la ordinea de zi la congresul de comitat fără a asculta discursurile opoziţiei române, într-un alt comitat, Caraş-Severin, sub înţeleptul conducător de acolo, domnul von Jakabffy, s-a pus mare preţ pe un tratament conciliant al elementelor valahe. De asemenea, în acest comitat, mai mulţi funcţionari sunt de origine română şi par, cel puţin în aparenţă, să se înţeleagă bine cu colegii lor. Eu însumi am avut ocazia să observ cum vicecomitele numitului comitat a tratat în limba română cu episcopul greco-unit din Lugoj o chestiune de serviciu. Şi în viaţa zilnică numitul conducător de comitat, domnul von Jakabffy, se îngrijeşte, pe cât posibil, să se ivească cât mai puţine fricţiuni. Jalbe în limba română sunt acceptate de autorităţi, ceea ce nu pretutindeni pare să fie cazul, iar indicaţiile exterioare, cum sunt firmele, care trebuie să servească poporul, sunt redactate şi în limba română.” (15)

(sursa: Banaterra, 9 februarie 2009)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: