Publicat de: Daniel Onaca | 20 Decembrie 2016

Povești de la malul pescarilor din Limhamn (9)

Butoiul fără fund © Daniel Onaca

La poalele unei înălțimi din Skania, o culme prelungă ce se cheamă Söderåsen, nu departe de satul Åstorp, a bătut odată cineva la ușa unei gospodării singuratice. Era chiar înainte de Crăciun. S-a întâmplat să fie acasă doar jupâneasa, o țărancă mai în vârstă. Femeia a deschis și în prag i-au răsărit două capete cu fețe slute. A înțeles pe loc că erau trolii de la stânca Björnekulla, aflată la oarecare depărtare de sălașul lor.

– Am vrea să împrumutăm niște bere că a noastră s-a gătat, au cerut oaspeții nepoftiți.

Țăranca s-a mirat că cei doi voiau să se ospăteze cu bere, căci știa că trolii nu sărbătoresc Crăciunul. De frică însă nu a cutezat să-i refuze așa că le-a umplut două fedeleșuri mari cu licoarea spumoasă și a dat să se întoarcă în casă. Crezuse că vor pleca mulțumiți. Nici nu puteau căra mai mult acele ființe mititele. Atunci a auzit vocea dogită a uneia dintre ele:

– Ne trebuie mai mult! Vrem să luăm nu noi o butie întreagă!

De unde la început femeia fusese doar iritată de venirea lor, acum se necăji de-a binelea. Nu avea în casă decât două butoaie. Dacă le dădea lor unul din ele, berea rămasă nu ar fi ajuns la Crăciun. Ce-or să spună neamurile venite la ospăț dacă vor trebui să plece însetate de la casa lor? Temătoare de puterile magice ale piticilor, femeia nu îndrăzni nici de data asta să spună nu. De silă bucuroasă, le arătă butoiul cel mare plin cu bere iar piticii îl săltară pe umeri de parcă nu ar fi fost cine știe ce povară. Cât or fi fost ei de fără doage, au mulțumit frumos și pe urmă duși au fost. Înainte de a se face nevăzuți însă, unul dintre omuleți și-a întors capul spre femeie și i-a strigat peste umăr:

– Mătușa are suflet bun. Ca plată pentru mărinimie, să știi că berea din balerca rămasă nu se va isprăvi. Crede și nu iscodi lucrurile mai îndeaproape!

Ultimile cuvinte au ajuns la ea ca venite din burta butoiului. Acum… cine n-a văzut nu poate crede! Oaspeții veniți de Crăciun la casa țăranilor de la Åstorp au mâncat și au băut bere pe săturate fără ca aceasta să se termine. Nici atunci, nici în a doua ziua de Crăciun, nici la Anul Nou și nici la Bobotează. Familia țăranilor a avut în casă bere din belșug toată iarna. Se apropia Paștele și din butoi tot mai tâșnea bunătate de licoare. Cum se putea una ca asta? Într-una din zile, în săptămâna Paștelui, femeia, curioasă, a vrut să cerceteze, ce mister se ascundea în spatele minunăției. S-a gândit că n-o fi mare bai dacă trage un pic cu ochiul în burta butoiului… doar un pic, un pic! S-a suit deci pe un scăunel și, ajunsă cu fruntea deasupra capacului, l-a ridicat puțintel, doar atât cât să poată privi pe sub el cu un singur ochi. Ce a văzut atunci a îngrozit-o: în butoi, nici urmă de bere! Numai gozuri, mucegai și pânze de păianjeni. Abia se dădu jos de pe scăunel sărmana femeie; picioarele-i tremurau. Din ziua aceea a secat și berea din butoi.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: