Publicat de: Daniel Onaca | 7 Ianuarie 2017

Bogdan Budeș despre unul ca Sebastian Ghiță

bogdan-budes-regizorNefericirea unui fugar pârlit

În mine nu încape gîndul, care îi locuiește pe mulți, potrivit căruia dacă ai milioane de euro și ești fugar, poți duce o viață fără griji. Pentru asta trebuie să fii un răufăcător de lux, dotat cu o anume genă a disimulării, cu darul și plăcerea camuflării, cu vocația ascunderii. Trebuie să fi atins, în ticăloșia ta, un nivel de rafinament pe care doar o imaginație luxuriantă ți-l poate garanta. Pentru a nu-ți pierde mințile în afara lumii reale, și izolat de ea, trebuie să ai în tine lumi nesfîrșite. Ești atît de ticălos încît devii frecventabil ca o curiozitate sinistră într-un muzeu. Devii Richard al III-lea. Altfel, vei fi mereu tras înapoi către lumea reală dinaintea căreia vrei să te afișezi pentru faimă și recunoaștere.

Sebastian Ghiță nu e nici Kayser Söze, nici Joker, nici James Moriarty. El nu e un răufăcător exemplar, ci doar un mărunt derbedeu de provincie, ajuns, prin forța împrejurărilor, în lumina becului. Unde îi place. Nu este intrigantul din umbră, sforarul genial, care își savurează în anonimat malversațiunile și efectele unei aplecări fascinante către rău, izvor nesecat de comploturi sofisticate.

Sebastian Ghiță și-a făcut televiziune și partid politic. El a vrut, atît cît i-a permis pălăria prea mare pe care și-a tras-o pe cap (sau cît i s-a permis), să controleze la vedere. Să se știe că el face și desface.

Din acest motiv, nici Brunei, nici Andorra, nici Venezuela sau mai știu eu ce paradis tropical fără tratat de extrădare cu România nu-i pot satisface unuia ca Sebastian Ghiță lăcomia de a fi recunoscut public. Dacă e într-adevăr fugit, nici bijuteriile coroanei transformate în numerar nu-l vor face să trăiască deplin, dar camuflat, într-un anonimat perpetuu, fiindcă blestemul mediocrității e să te împingă mereu, dar degeaba, spre lumină.

Anunțuri

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: