Publicat de: Daniel Onaca | 7 Ianuarie 2017

Despre falsificarea istoriei Banatului în 13 episoade. Autor: profesorul Mircea Rusnac

10. (Banatul interbelic)

Imediat după Unire, poate şi datorită urmărilor războiului, situaţia economică a Banatului s-a înrăutăţit. În primii ani interbelici, producţia industrială a scăzut drastic. Astfel, în 1919, producţia la Reşiţa mai reprezenta doar 33% comparativ cu cea a anului 1913, iar la Hunedoara ea ajunsese la incredibila proporţie de 2,8%!!! (28) În context, merită amintit faptul că, deşi Transilvania fusese cea mai înapoiată regiune din punct de vedere economic a fostului Imperiu austro-ungar, totuşi, după unirea ei cu România, potenţialul industrial al acesteia din urmă a crescut, în 1919 faţă de 1916, la 235%! (29) Aceasta pentru a putea înţelege mai bine cadrul economic al viitoarei evoluţii a Banatului. Totodată, raportul între forţa motrice şi lucrătorii industriali stabilea următoarea ierarhizare a regiunilor României Mari: (30) Banat 1 CP la 13 locuitori, Transilvania 1 la 28, Vechiul Regat 1 la 42, Bucovina 1 la 54, Basarabia1la 196      Deşi în 1930 Banatul nu concentra decât 5,2% din totalul populaţiei active a ţării, el realiza nu mai puţin decât 11,55% din totalul venitului industriei mari. (21)

Aceasta şi explică vehemenţa cu care şi-au disputat această regiune statele învecinate. După ce Conferinţa de pace de la Paris a recunoscut României (în iunie 1919) apartenenţa a circa două treimi din Banat, disputele au continuat pe plan intern pentru acapararea unor poziţii cât mai privilegiate în cadrul sistemului său economic. Merită accentuat în acest sens faptul că, tocmai datorită disputei acerbe pentru acţiunile uzinelor reşiţene, guvernul generalului Averescu a fost îndepărtat de la putere în decembrie 1921, fapt din nou trecut sub o tăcere suspectă până acum.

În sistemul politic şi electoral românesc interbelic, Banatul a fost un caz aparte. Aici populaţia avea o experienţă politică net superioară restului electoratului românesc. În Vechiul Regat, ingerinţele administrative ale guvernelor în funcţie şi lipsa de orientare politică a electoratului erau atât de mari, încât partidul de la putere obţinea de fiecare dată majorităţi zdrobitoare. Aceste fapte s-au repetat până la ultimele alegeri interbelice, cele din 1937, când totuşi guvernul Tătărescu a fost răsturnat de o largă coaliţie de forţe, axată în special pe PNȚ şi pe Garda de Fier.

Liderul legionar Horia Sima remarca: „Guvernul s-a resemnat să adopte o formulă mixtă: să lase toată libertatea alegătorilor, acolo unde opoziţia era bine organizată, şi să acţioneze cu maximă severitate în judeţele în care nu era un front al opoziţiei puternic. În regiunea a X-a Banat, unde am supravegheat personal alegerile, ingerinţele guvernului au fost aproape nule. Localurile de vot erau păzite în interior de delegaţiile mixte ale partidelor coalizate şi, afară, de masele de ţărani vigilenţi care au aşteptat până la sfârşit, târziu în noapte, proclamarea rezultatelor. În judeţele amorfe, puţin structurate politic, cunoscute din toate alegerile că formează «dota electorală» a guvernului, s-au repetat scenele familiare de falsificare a votului popular…” (32)

(sursa: Banaterra, 9 februarie 2009)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: