Publicat de: Daniel Onaca | 8 Ianuarie 2017

Despre falsificarea istoriei Banatului în 13 episoade. Autor: profesorul Mircea Rusnac

goga11. (Oameni de cultură despre spiritul Banatului)

Perioada interbelică a deschis lumea bănăţeană privirilor uimite ale celorlalţi români. Aceştia au consemnat la superlativ impresiile căpătate. Octavian Goga definea Banatul astfel: „Banatul e ţara simţământului artistic, unde cântecul e la el acasă şi unde un suflet cald palpită la toate atingerile, ca o minunată harfă.” (33) O particularitate deosebită ce caracterizează cântecul din Banat este refrenul, ceea ce l-a determinat pe reputatul compozitor maghiar bănăţean Bártok Béla, născut la Sânnicolau Mare, şi care în 1913 a editat Cântece populare româneşti, să numească dialectul muzical din acest ţinut „dialectul bănăţean sau dialectul refrenului”. (34)

Vizitând Banatul, ziaristul Ion Montani a descris în culori vii tot ceea ce a văzut acolo: „Mai ales cine nu s-a născut pe plaiurile bănăţene poate să-şi dea seama de ce minunată unitate sufletească şi geografică e acest ţinut românesc. Nicăieri în largul ţării întregite nu găsim mai multă dragoste de frumos ca acolo. E colţul de ţară unde se cântă mai frumos şi cu cele mai frumoase glasuri, e vatra industriei noastre casnice, a portului regină. Firea poporului nostru din această binecuvântată grădină e caldă, efuzivă şi cu nebănuit de profunde rezonanţe. Am putea spune cu un cuvânt: pământ clasic al talentului.” (35)

Aceste lucruri le conştientizau şi bănăţenii, care se exprimau cel mai limpede prin intermediul cântecului popular: „Mândră ţară e Banatu’, / Că la noi cântă tot natu…” O asemenea conştiinţă a existat cândva în mintea localnicilor, iar poeţii bănăţeni de la începutul secolului al XX-lea nu făcuseră altceva decât să transpună gânduri ale întregii suflări. George Gârda ştia foarte bine ce scrie:

Şi dac-un viac tu ci-i lăuda,

Să şci, că şi atuncia,

Ca şi acu ţ-oi arăta

Că tot Bănatu-i fruncea!

(sursa: Banaterra, 9 februarie 2009)

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: