Publicat de: Daniel Onaca | 25 Ianuarie 2017

Povești de la malul pescarilor din Limhamn (13)

Povestea Cicoarei © Daniel Onaca

Într-una din aceste zile geroase de ianuarie, mi-am amintit de o altă poveste a lui Torsten. Mi-a spus-o în vara în care mă apucasem să laud maiestuosul pod peste mare, ce leagă cele două țărmuri ale strâmtorii Öresund. De la malul nostru nu-l puteam zări dar dai cu ochii de el, de cum ajungi la capătul cheiului, acolo unde pescarii amatori, de duminică, iau autobuzul când se întorc la casele lor.

– A fost o vreme când nu îți trebuia nici un pod ca să treci dincolo, a cugetat Torsten. Și nici de barcă ori feribot nu aveai nevoie.

N-am comentat spusa lui în nici un fel, bănuind că iarăși era pe cale să scoată la iveală, din colțișoarele sacului său cu amintiri, o istorie ciudată. Avusesem dreptate. Iată… aceasta a fost povestea lui din acea zi.

Spun bătrânii că, pe vremea ultimului mare război… cel contra lui Hitler… a fost pe aici un ger atât de năprasnic că înghețase toată strâmtoarea. Oamenii mergeau pe mare, cum mergen noi acum pe uscat. Dar asta n-a fost singura dată, când regele Bure (metaforă suedeză pentru iarnă – n.m.) s-a oțărât la lume. O iarnă și mai cumplită a fost cea din anul 1855. Öresundul a stat atunci înghețat timp de șase săptămâni. Gheața formată era atât de groasă încât puteai trece, peste apă, cu calul și căruța. Între noi și vecinii noștri danezi s-a pornit un du-te – vino cum nu s-a mai văzut. Cam pe la jumătatea drumului dintre noi și ei, o femeie întreprinzătoare, împreună cu fata ei, au deschis un chioșc unde vindeau băuturi calde. I-au dat și nume harduchiei. Au botezat-o ”Barul-cafenea Cicoarea”. Numele cârciumăriței, ca să-i spun așa, s-a pierdut. Încă de pe atunci, oamenii care făceau popas la chioșcul de pe gheață îi spuneau tot așa: cârciumărița!

Mulți au fost drumeții care, în acea iarnă, s-au dezmorțit cu un pahar de rachiu fierbinte la ”Cicoarea”. O parte din ei erau cărăuși din Börringe. Oameni care transportau lemne de foc din Skania spre Kungens by, un sat din Regatul danezilor. Așa cum îți spuneam, șase săptămâni, fără întrerupere, a durat comerțul ăsta. Au avut de câștigat și cei care cărau lemnele și cele două femei și danezii care, și ei, își aveau comercianții lor. Pe urmă gerul s-a muiat. În drumul lor spre Copenhaga, drumeții auzeau cum gheața cânta sub picioarele lor. Țăranii și orășenii ce veneau încoace, spre Malmö, își iuțeau pașii. Când cărăușii treceau prin dreptul barului-cafenea nu mai opreau să se încălzească. De pe capra atelajului lor, îi strigau femeii să lase totul baltă, căci vremea s-a răzgândit. Fata, cuminte, le-a ascultat îndemnul și s-a suit într-una din căruțe. A plecat însă fără să ia cu ea nici un bagaj, căci maică-sa nu i-a încredințat nici una din pungile cu bani. Femeia s-a gândit să mai stea acolo o noapte și să care ea câștigul strâns de pe urma vânzărilor din acea iarnă. Gândul ei o fi fost el bun, dar, în dimineața următoare, cârciuma dispăruse cu tot cu proprietara ei. Trebuie că s-a dus să-și găsească odihna în adâncul apelor din strâmtoare.

Anunțuri

Responses

  1. Cunoscând zona, e atât de interesant să citești ideile băștinașilor despre ea… Merci.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: