Publicat de: Daniel Onaca | 22 Februarie 2017

Apelul unor ramoliți. Andrei Cornea

Europa unită în loc de Uniunea Europeană

Un Apel semnat de peste 80 de academicieni, către „poporul român, către instituțiile Statului Român“, dezavuat ulterior de doi sau trei dintre ei (prof. Mircea Dumitru, prof. Wilhelm Dancă, care susțin că n-au citit textul), i-ar fi putut avea drept coautori pe CV Tudor și Gh. Funar. Acum un deceniu, l-am fi caracterizat drept „naționalcomunist“; acum, aliniat vremurilor noi, poate fi numit „iliberal“ și, schimbând ce-i de schimbat, ar fi putut fi semnat de Viktor Orbán, premierul Ungariei. În plus, mai ales că semnatarii au fost felicitați de CP Tăriceanu, el poate fi considerat ca ilustrând, cu sau fără voie, fața nemărturisită a ideologiei coaliției PSD-ALDE, chiar dacă, într-un text ulterior, unii academicieni susțin că Apelul a fost „preluat politic de o manieră părtinitoare“.

Apelul denunță în chip aberant un fel de conspirație externă și internă împotriva României sub toate aspectele: „evoluțiile interne și externe… caracterizate printr-o continuă și alarmantă încercare de erodare a identității, suveranității și unității naționale a României“. Dintre acestea, doar suveranitatea a fost, ce-i drept, limitată în ultimele două decenii, dar asta fiindcă România a aderat la UE și la alte instituții europene, precum Consiliul Europei – ceea ce a pre­supus o conștientă renunțare la unele pre­rogative ale suveranității (de exemplu, preeminența legislației europene ori a jurisdicției CEDO asupra legilor interne). Că Apelul este, fie și neexplicit, cel puțin eurosceptic se vede la final, atunci când textul exprimă dorința ca România să ră­mână o țară „a Europei Unite“ – termen vag și lipsit de semnificație instituțională -, și nu o țară a „Uniunii Europene“.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: