Publicat de: Daniel Onaca | 7 Martie 2017

Legenda peregrinului Orvar Odd

(prelucrarea unei vechi legende scandinave)

© Daniel Onaca

Pe insula Rafnista, în largul coastelor normanzilor, trăia odată un om bogat pe nume Grim. Soția sa îi născuse un prunc, pe care l-au botezat potrivit obiceiului vikingilor, și i-au pus numele Odd. Copilul a fost dat în grija unui vasal, pe nume Ingjald, ce locuia pe o altă insulă ce se numea Berurjoder. Acesta l-a crescut laolaltă cu propriul său fiu, Osmund. Odd s-a făcut cu vremea un tânăr deosebit de îndrăzneț. Curajos era și Osmund, dar nu chiar pe măsura lui Odd. Cei doi tineri s-au făcut frați de cruce. În fiecare zi se întreceau la înot, la mânuirea săbiei ori la călărit. Ingjald, care a călătorit mult la viața lui, i-a învățat pe băieți să vorbească limbi străine. Curând s-au strâns pe lângă Odd și alți tineri, dornici să-și măsoare puterile la întreceri. Disciplina favorită a lui Odd era trasul la țintă. De arcul și tolba sa cu săgeți nu se despărțea niciodată. Zeilor străbuni însă nu le aducea sacrificii; spunea că este sub demnitatea lui să se închine la obiecte din lemn. „Mă bizui doar pe puterea mea”, obișnuia el să spună. Osmund i-a urmat exemplul, deși tatăl său era mare închinător la idoli.

 

  1. Prevestirile ghicitoarei

Pe vremea aceea mai trăia în țara fiordurilor și o ghicitoare vestită. Heide era numele ei. Bătrâna femeie umbla de la o moșie la alta și peste tot era primită cu mare cinste. Într-o seară târzie ghicitoarea poposi și la gospodăria lui Ingjald. Gazda a condus-o pe femeie în sala de oaspeți, unde fusese pusă o masă bogată. În dimineața următoare, s-au adunat în sala cea mare toți oamenii de la moșie ca să li se prezică viitorul. Numai tânărul Odd refuzase să vină. Ceremonia a început fără el. Rând pe rând, cei adunați se ridicau de la locul lor și mergeau în fața femeii, care le spunea ce soartă îi așteaptă. Primul care a vrut s-o afle a fost chiar Ingjald. Lui i s-a promis o viață lungă și bătrânețe tihnită. Lui Osmund ghicitoarea i-a spus că va face călătorii lungi și că viața lui va fi scurtă, dar gloriosă. În mijlocul ritualului bătrâna se opri brusc, văzând o mișcare în spatele unei piei de animal, atârnate într-un colț.

– Cine-i acolo?, se răsti Heide.

– Unul care nu vrea să audă vrăjelile tale, veni răspunsul.

Cel ascuns acolo nu era altul decât tânărul Odd. Acesta i-a arătat bătrânei o bâtă zicându-i:

– Dacă nu te oprești, vin la tine și-ți astup gura cu asta.

– De amenințarea ta nu mi-e frică, i-a răspuns Heide. Iar viitorul tău îl voi dezvălui aici și acum ca să-l afle toți: vei trăi o sută de ierni și vei străbate lumea în lung și-n lat. Dar, oricât de departe vei umbla, viața ta se va sfârși tot pe această moșie. În grajdul de aici se află un cal numit Faxe. Un șarpe se va strecura afară din capul lui și te va mușca picior atât de rău încât îți va aduce moartea.

– Ființă blestemată, a exclamat Orvar Odd, și a lovit-o cu bățul în cap.

Supărată de fapta tânărului, baba a părăsit moșia în grabă. Ca să o îmbuneze, Ingjald a copleșit-o cu daruri. Între timp, Odd și Osmund s-au dus la grajd, l-au scos afară pe Faxe și l-au dus la o colină din apropiere. Acolo, au săpat o groapă adâncă, au ucis bietul animal după care l-au aruncat înăuntru și au umplut groapa cu pietre. „Facă-se voia demonilor de-acum”, a spus Odd mai mult pentru sine însuși.

Nu multă vreme după această întâmplare, Odd s-a dus la tutorele său și i-a spus că vrea o corabie ca să înceapă și el să facă incursiuni pe mare. Ingjald i-a dat una mare, echipată cu douăsprezece perechi de vâsle pe fiecare latură. Odd și Osmund au urcat pe puntea ei și au pornit-o spre larg. Mai întâi s-au oprit pe insula Rafnista. Grim, tatăl lui Odd, l-a primit cu bucurie. Fratele său mai mic, Gudmundsson și nepotul lor, Sigurd, au cerut să se alăture și ei expediției, cu proprile lor corăbii. Bătrânul Grim și-a dat încuviințarea dar, înainte să plece, l-a luat pe Odd deoparte și i-a dăruit niște bețe lungi, învelite în folje de aur. Erau trei săgeți care aparținuseră cândva lui regelui Guse. Măiestria lor era aceea că, după ce loveau ținta, reveneau la cel care le slobozise și se așezau singure pe coarda arcului. Odd a mulțumit tatălui său pentru acel dar de preț, apoi și-a luat rămas bun și le-a poruncit oamenilor să ridice ancora.

Corăbiile vikingilor au luat-o spre nord. Ajunși acolo, au zărit pe țărm câteva gospodării. Oamenii lui Gudmund și Sigurd au coborât de pe corăbii, la jefuit. Norocul a fost de partea lor, căci bărbații nu erau acasă. Femeile țipau și se jeleau amarnic, când vedeau cum normanzii le răpeau lucrurile din locuințe. Bărbații de pe corabia lui Odd au vrut și ei să participe la jaf, dar Odd i-a oprit zicându-le că jecmănirea unor femei lipsite de apărare, nu era o faptă glorioasă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: