* Sentimentul de a fi acasă. Nimic nu egalează lumina uliţei mele. N-am plecat de aici niciodată. Nicăieri nu sunt mai al meu ca aici, nicăieri nu sunt mai acasă. Şi nicăieri nu sunt mai nicăieri. (…) Resping cu ură toate dictaturile, în afară de dictatura amintirii. Dau Timpul înapoi: la Grădiştea sunt mereu tânăr… Şi neînchipuit de trist în eternitate.
* Scriitorul și ceilalți. Cândva, sunt convins, tot eu voi câştiga. Din păcate pentru mine, nu voi fi de faţă. Ei, şi!? Măcar ţărâna mea se va înfiora de plăcere că proştii, indiferenţii, chiar dacă au viaţă lungă, dispar în nefiinţă când au închis ochii. Dumnezeu ar face bine să-i uite.
* Senectute. Acrişor coboară un înger din ceruri de noiembrie şi-mi spune că nu-i o greşeală să îmbătrâneşti, totul este să păstrezi viu în tine hoţul de vişine, piersici, struguri, laolaltă cu tâlharul de cuvinte care nu mor şi cu umbra femeilor ce-şi limpezesc umbletul pe când se stinge toamna, pe când s-apropie iarna.
Trufe și Aguride 
Lasă un comentariu