Publicat de: Daniel Onaca | 1 Mai 2017

Un poem de mai. Rostuiri

Rostuiri @ Daniel Onaca

1. La Alcinou„La ce bun, mă întreabă,

la ce bun să te ocupi de lucruri

fără rost?”,

fără să vadă rosturile lăsate

între cărămizile așezate cu grijă,

chiar dacă știu că în acea casă eu

nu voi locui vreodată.

 

„La ce bun?”, mă întreabă,

văzându-mă absorbit de-ale mele,

când doar știu

că locuința în care zilnic îmi pun

priceperea toată și sufletul întreg

nu voi apuca nici măcar

să o văd terminată.

 

„La ce bun?”, l-a întrebat unul

pe cioplitorul de la catedrală,

privindu-l

cum migălea o pasăre mică

în grinda ce urma să fie ascunsă.

„Oricum n-o vede nimeni.” „Știu,

spuse calfa, dar o vede Dumnezeu!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: