Publicat de: Daniel Onaca | 9 Mai 2017

Breviar de mistificări istorice (2). Dan Alexe

Ortodoxia românilor și păstrarea identității naționale

Teza din manualele școlare: Ortodoxia a salvat Țările Române de otomani.

Antiteză (Dan Alexe): Nu ortodoxia i-a salvat pe români și munteni, ci faptul că regiunile lor nu se aflau pe drumul spre Europa centrală și apuseană. Sau, cum spune Cantemir despre moldoveni: ”Numai osebita și nemărginita pronie cereasca a facut că Împărăția mare a turcilor nu a silit un norod atât de prost și fără putere.” (Descrierea Moldovei, cap. XVI) Chiar și dacă ar fi fost islamizați de secole, românii tot s-ar fi războit cu turcii. Cuceririle turcilor nu se duceau în vederea răspândirii islamului, ci erau ocupații militare și invazii pentru putere și bogății. Regiunile musulmane nu erau cruțate, ba chiar dimpotrivă. Otomanii au înfrânt și ocupat regatul mamelucilor musulmani al Egiptului. Turcii sunniți ai lui Baiazid s-au măcelărit cu turcii sunniți ai lui Timur Lenk, și unii și alții de aceeași credință.

Vreme de secole, turcii s-au hăcuit cu Persia, cu Imperiul vecin al Iranului, într-așa măsură încât persanii au fost cei mai mari dușmani ai turcilor și au rămas până azi. Fără ostilitatea permanentă cu Iranul, Imperiul Otoman s-ar fi extins poate până în Afganistan și India. Apoi, turcii au ocupat locurile sfinte si au oprimat triburile arabe sunnite, de aceeași religie, până în sec. XX, acele triburi din care a ieșit dinastia Saud și ideologia wahhabită, violent și sistematic reprimată de Poartă, de-a lungul întregului secol XIX.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: