Publicat de: Daniel Onaca | 11 Mai 2017

Poemul de joi. Laurențiu Ulici

Portret

 

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă

Anii – nu ştiu bine când – s-au adunat:

Mai iubind o fată, mai ratând o carte,

Mai plesnind din biciul râsului curat;

 

Mai lovit de soartă, câteodată, -n faţă;

Mult mai des, din spate – de prieteni buni;

Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;

Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

 

Mai sedus de glorii care n-au să vină;

Mai tratându-mi clipa pentru-un ceas fictiv;

Mai stingând lumina tâmplelor, alpina;

Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

 

Mai purtând pe umeri munţii iluzorii;

Mai glumind cu mine ca să nu mă dor;

Mai căzând din şaua certă a rigorii;

Mai cutremurat de un frig interior;

 

Mai minţind de dragul unui alt dor – sudic;

Mai visând la umbra morilor de vânt;

Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;

Mai crezând în rima plânsă de cuvânt…

 

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte

Anii pe din două, leneş alternând:

Mai ratând o fată, mai iubind o carte…

 

Până unde, totuşi, până unde? Când?

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: