Publicat de: Daniel Onaca | 18 Mai 2017

Glosar de idei. H-R Patapievici

Urbanismul și campusurile universitare americane

Urbanismul american enclavizează locuința individuală, desființează trotuarul, transformă țesutul social într-o rețea rutieră, substituie deplasarea pietonală cu automobilul, înlocuiește piețele și străzile cu marile concentrări și monopoluri comerciale etc. În SUA, agora devine mall, universitatea devine campus, cultura generală dispare ori devine apanajul elitelor, cultura populară devine tot mai ignară, iar distanța dintre cultura zisă înaltă și cultura mediilor de informare în masă devine astronomică și, cumva, politică. În aceste privințe, SUA nu ar trebui să fie un model. Din păcate, acest model se globalizează, iar noi, care din sec. XIX încoace nu încetăm să ne sincronizăm, preluăm fără discernământ tot ce este azi la zi.

Problema e că, în sec XIX, modelul cultural era bun, iar astăzi e pur și simplu greșit. Nu doar că nu ni se potrivește, dar în sine nu e în regulă. Urbanismul din SUA favorizează automobilul, impersonalul, enclavizarea, segregarea de clasă, rețeaua rutieră, socializarea comercială. Pe scurt, e asocial. De două decenii, Europa importă masiv acest tip de urbanism, distrugând sistematic prețiosul țesut social asociat cu urbanismul de vecinătate. Vechile orașe americane de secol XIX, care erau europene, sunt ireversibil distruse de logica enclavizării și a segregării între bogați și săraci, ceea ce contrazice complet modelul cetății clasice, pe care fusese construit urbanismul european.

Aceeași logică în cazul universității americane. Prin crearea unor uriașe campusuri universitare, universitatea americană a fost ruptă și de țesutul urban de referință al cetății, și de societatea reală. Izolați în acel borcan de elită, și profesorii, și studenții încetează să mai fie membri reali ai societății reale. Devin ficțiuni politice, tot mai ideologizate. Or, universitatea trebuie să fie în oraș, trebuie să se supună logicii polis-ului, nu trebuie să fie un lagăr academic rupt de contactul cu societatea.

Capilaritatea între cultura înaltă și cultura populară s-a rupt. Raporturile între ele au devenit politice. Așa s-a ajuns ca în centrul spațiului public american să se afle, în mod tiranic, numai cultura de divertisment, așa-numita cultură populară, singura considerată cu adevărat democratică, o cultură care este de cele mai multe ori complet decerebrată și care nu mai păstrează aproape nici o legătură de feed-back sau de contaminare cu spațiile culturii intelectuale, botezată, parcă anume pentru a o izola de societate, „cultură înaltă”, high culture. De parcă se poate imagina ceva mai popular, în epoca lor, decât Shakespeare, Cervantes, Balzac sau Tolstoi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: