Publicat de: Daniel Onaca | 19 Iunie 2017

Voci din Ardeal. Emanoil Gozsdu

Fragment din cartea doamnei Maria Berenyi, “Viața și activitatea lui Emanoil Gozsdu”  (prelutat de pe blogul domnului Lucian Bureriu, cåruia îi multumesc a posteriori)

Domnul meu Bucureștean! Eu m-am născut în Ungaria, dezvoltarea și toată fericirea mea am de a o mulțumi națiunei maghiare; din copilărie am fost protejat de maghiari; deși toți au știut cum că sunt român ortodox; aceasta totuși nici un maghiar nu mi-a imputat; numai de la ei și între ei mi-am cîștigat o stare înfloritoare; dar pentru aceea nu s-a aflat unul care să-mi fi zis, să nu fiu român, – patria mi-o iubesc nemărginit, și pentru bunăstarea ei sunt gata în tot momentul a-mi sacra viața, și pentru aceea eu nu cunosc cauza maghiară altcum, decît sinonim cu libertatea comună (…), însă pe lângă aceasta ca un român de omenie – toate mijloacele cu care-mi pot ajutora națiunea, le-am căpătat numai de la maghiari. Acuma-mi spune mie, Domnule, e doar rușine a le mărturisi aceasta? Eu așa cred că ar fi un lucru necuviincios, necaracter a fi nerecunoscător și a nu mărturisi adevărul. E lucru greu a te capacita pe D-ta despre nobila inimă a națiunei maghiare.

D-ta zici că nu-și înțelege misiunea un român, care vorbește bine despre maghiari; eu însă, care am crescut între maghiari, tocmai din contră zic: că tot acela, care asmute pe români asupra maghiarului e inamicul românului. Nu vorbesc despre România, acolo sunt alte împrejurări, ci despre românii de sub coroana Ungariei, căci aceasta-i toată fericirea ce- o pot aștepta numai de la buna co-înțelegere cu maghiarii, numai maghiarii sunt aceea națiune, cari te tratează cu binele – toate le împart cu alții, dar cu forța nu lasă a li se lua nimica, acela pe care soartea l-a destinat să locuiască într-o casă cu maghiarii, nu face alta, decît își dă cu capul de perete, dacă se-ncearcă să stoarcă ceva cu forța de la dînșii; cînd, de cumva le întinde mâna cu amiciție cîștigi mai mult decît ai sperat. Aceea o recunoscu acum Europa întreagă cum că toate naționalitățile din Austria, numai prin maghiari cîștigară.

Anunțuri

Responses

  1. Copiat de pe blogul meu. Fără să mi se ceară aprobarea.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: