Publicat de: Daniel Onaca | 8 August 2017

Vechi istorii din Tărâmul de Sus (3)

Vedeniile lui Harald © Daniel Onaca

 

Înainte de-a fi lăsat grija ținutului sveon

în mâinile fiului său, bătrânul Harald

fu poftit de regele Gorm

la marele ospăț din toiul iernii.

Principele primi cu bucurie vestea

iar solii regelui s-au întors la stăpânul lor

cu veste bună din partea socrului său.

Când veni vremea, oamenii lui Harald,

și el, luară calea apelor spre Dania.

La gura fiordului Lim, un pom încărcat

cu flori și dar și cu mere verzi

străpunse norii:

”Acum, în miez de iarnă ?”. În jurul lui…

în iarbă… noian de mere putrede!

Cutremurat… Harald

se-ntoarse grabnic din drum.

 

În iarna următoare, înainte

de-a fi apucat să cerceteze ținuturile

din jurul apei numite Marea cea Mare,

principele fu iarăși poftit de Gorm

la sfânta sărbătoare. Socrul făcu pregătirile

și luă din nou drumul spre sud.

În dreptul fiordului Lim, auzi

(cum, peste veacuri, Nichita) ciudate lătrături…

venite din pântecele cățelei luate pe punte.

Erau glasurile puilor ei – nenăscuți!

Bătrânul Harald hotărâ să se-‘ntoarcă,

înțelegând că acel semn

fusese unul foarte mare.

 

Și în cea de-a treia iarnă,

înainte de-a fi fost părăsit

credința cea veche,

corabia lui Harald pluti spre fiord. Două

valuri turbate văzură vikingii:

unul venea dinspre golf, altul

gonea către ei dinspre larg.

O larmă grozavă se auzi când cele două

se izbiră unul de altul

iar apele mării s-au făcut roș-sângerii…

Ne întoarcem”, grăi Harald, și vorba lui

fu lege pentru toți.

 

Primăvara, solii lui Gorm îi dădură de știre

că stăpânul lor tare mult voia

să afle pricina refuzurilor sale.

Harald i-a însoțit pe drumul lor la întoarcere

și abia atunci i-a dezvăluit el ginerelui său

miezul vedeniilor de la gura fiordului Lim.

Copacul cu poame verzi vestește

schimbarea credinței oamenilor

pe meleagurile noastre.

Vechile datini cădea-vor ca

roadele putrede în iarbă.

Puii din burta cățelei sunt junii,

Care atunci vor porunci părinților.

Cele două valuri vestesc

zâzania ce curând se va naște

între mai-marii regatului.

 

Thyra fu cea care vorbise! Fata lui Harald

se pricepea ca nimeni alta

la tălmăcirea semnelor.

Pe bătrânul… odată plecat spre Roma…

dorul întoarcerii în Nord

nu l-a bătut niciodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: