Publicat de: Daniel Onaca | 11 Septembrie 2017

Șapte chei la șapte porți

2. Cosmin și tărâmul fericirii (V)

Când Cosmin se trezi, în dimineaţa ce-a urmat, să vezi iarăşi minune: soarele nu mai stătea la răsărit, ci tocmai pe creştetul bolţii! Cosmin dormise până la prânz în timp ce baba cu diavolul ei de capră dispăruseră. Topită era şi bojdeuca unde fu adăpostit în ultimile patru nopţi. Nici urmă nu se mai găsea din tot ce fusese acolo în ajun. Parcă le înghiţise pâmântul pe toate. Râuleţul din vale însă trebuie că era la locul lui căci i se auzea bolborositul. În locul codrului de brad se întindea acum o pădure de fagi şi de stejari.

Trebuie ca era toamnă, după culoarea arămie a frunzelor judecând. Odihnitoare privelişte! Cerul senin şi liniştea ce domnea în tot cuprinsul îl făcu pe voinic să nu-i mai pese nici de trecut, nici de viitor, ci să se mulţumească doar să fie. Atunci şi acolo. Închise iarăşi ochii, deşi nu-i mai era somn. Zvonul râuleţului din vale ajungea până la el ca o cântare îngerească. Deodată, prin tortul acelei îngânări de ape, auzi un glas mai dulce decât oricare altul:
– Cosmin, tânăr, ferice, unde eşti pe drum, voinice?

Cosmin deschise ochi ca să vadă alături de el făptura pe care o mai întrezărise pe drumul său, dar care dispărea de fiecare dată când încerase să se apropie de ea.
– Sunt pe drum spre Tărâmul fericirii, răspunse Cosmin, fără să se mişte.

Îi era teamă că, de s-ar fi urnit din loc, năluca iar o să se destrame. Ar fi vrut să rămână lângă el pentru totdeauna. Ar fi vrut ca acea clipă să nu se mai sfârşească niciodată.

– Dacă e pe-aşa, atunci află că nu trebuie să mai baţi drumurile, veni răspunsul. Ceea ce cauţi ai găsit!

”Oare aşa să fie, se întrebă Cosmin, să fiu ajuns eu, cu adevărat, la capătul drumului?”

– Nu-ţi fie teamă, auzi el iarăşi acea voce care ajungea la el ca printr-un vis.

Dragi şi iubiţi cititori – acei dintre domniile voastre care s-au învrednicit să mă urmeze până ce am isprăvit toate cele ce le-am avut de înşirat – eu mă gândesc la lumea în care Cosmin n-a mai suferit să trăiască, la mediile din încleştarea cărora s-a luptat să scape, la cei care l-au ponegrit pentru drumul ales, la apropiaţii lui de care s-a înstrăinat, la străinii pe care şi i-a făcut prieteni, la fata fără nume ce i-a trezit dragostea în suflet… mă gândesc la toate acestea şi, când prind ele să mi se învălmăşească în minte, nu mă mai îndoiesc de adevărul vorbei pe care nu ştiu cine a spus-o, dacă a spus-o careva înaintea mea:

Nu încetaţi nicicând să credeţi în visurile voastre!

Sfârşitul (deocamdată)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: