Publicat de: Daniel Onaca | 3 octombrie 2017

Șapte chei la șapte porți

5. Marin și Rostul Vieții (IV)

În dimineaţa următoare, Marin fu trezit de o zarvă mare. Un pâlc de războinici fioroşi stăteau adunaţi în jurul lui şi se holbau la el ca la o arătare din poveste. Deodată se desprinse dintre ei unul mai gras, cu mustaţa răsucită precum coarnele de bivol şi-i vorbi astfel:
– Eu sunt căpetenia de oaste a marelui Domn. Tu cine eşti şi ce cauţi prin aceste locuri!
– Eu sunt servul Domnului cel Mare, răspunse băiatul, încă buimăcit de somn. Un biet călător, pornit în lume să afle, care e rostul omului pe pământ,.

Când mai-marele oştilor auzi una ca asta, să se sfarme de râs şi alta nu. Când mai conteni cu hăhăitul şi ţinu să-l lămurească:
– Apoi dacă pentru asta ai plecat tu în lume, să ştii că ai dat ezact peste cel care te poate orienta. Dacă n-o ştiai până acum, atunci află de la mine că rostul vieţii e să te înalţi în rang. Când ai rang, ai putere. Când ai putere, ăilanţii se înconvoaie naintea ta şi tremură de frică. Cei slabi se pleacă în faţa celor puternici iar cei puternici le porunceşte celor nevolnici ca tine.

Obrazul căpitanului se înroşi, întărâtat de auzul propriilor sale cuvinte:
– Pe mine nu mă duce orice puţiflendăr. Eu te-am citit imediat că eşti spion. Cât de curând o să atârni de craca unui copac din pădurea asta. De asta să fii sigur.

Mai multe nu se îndură să spună căpitanul cel aprig. Băiatul fu luat pe sus şi dus în faţa Domnului, care pe dată fu înştiinţat de arestarea intrusului. Vodă primi raportul căpitanului, dar vru să cerceteze el însuşi prinsul:
– Deci aşa, care va să zică!, spuse el de cum îl văzu pe Marin. Aşa de tare te-a frământat întrebarea despre rostul vieţii omului, că ai pornit să colinzi lumea ca să-l afli. Apoi dacă este pe aceea, poţi să te socoteşti un flăcăiaş norocos.

Vodă poruncii ostaşilor să i se desfacă legăturile iar pe el îl îndemnă să se aşeze alături. Abia pe urmă îşi urmă vorba:
– Tinere, să ştii că rostul omului pe acest pământ nu e altul decât acela de a făptui lucrări măreţe de care urmaşii lui şi urmaşii urmaşilor lui să-şi aducă aminte până la capătul vremurilor. Cel ce izbândeşte aceasta e preamărit iar numele său va fi pomenit cu cinste.

Un munte de urale se înălţă din piepturile ostaşilor buluciţi în spatele căpitanului ale cărui mustăţi, din mândre ce erau adineauri, acum păreau că se pleoştiseră binişor.
– Mai doreşti să afli şi altceva?, îl întrebă Domnul pe Marin.

Băiatul prinse din zbor ocazia şi îi povesti despre tovarăşul său de drum care l-a trimis să caute un ţoi de aur. Fruntea lui Vodă se încreţi de îngândurare. Tăcu o vreme. Pe urmă îi destăinui flăcăului că, din nefericire, în acea privinţă nu-l putea ajuta.
– Păhăruţul despre care vorbeşti se află pe fundul unei prăpăstii atât de adânci că nici o fiinţă omenească nu se poate scoborâ până acolo. Nici unul din războinicii, pe care-i vezi aici, nu s-a învrednicit să mi-l aducă. Uite, în mărinimia mea, eu te las slobod să încerci şi tu. Poate că Atoateţiitorul va fi de partea ta.

Domnul cel darnic îi mai arătă lui Marin şi încotro s-o apuce ca să ajungă la râpa cea adâncă. Înainte ca flăcăul s-o pornească la drum îi mai spuse:
– Bine e să mai ştii şi aceea că pe cine nu laşi să moară astăzi, mâine nu te lasă să trăieşti.

(Continuarea – se impune de la sine)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: