Publicat de: Daniel Onaca | 13 Ianuarie 2018

Aguride la prânz servite de Andrei Crăciun (5)

Oaia 7

(din volumul Baricadele III)

* Luna decembrie scoate tot ce e mai grotesc în om – falsitatea, dublul limbaj, dubla măsură, credinţa ca manifestaţie publică. Dintre toate lunile anului, marcate ici-colo de sărbătorile religioase, Decembrie promovează cel mai mult adevărata faţă a românului: credinţa prost înţeleasă şi aplicată, dubla măsură a cumpărăturilor, a gătitului şi a mâncatului. În Decembrie toate sunt dezlănţuite ca într-un circ al sfintelor moaşte.

* De multe ori, ca să ne mai putem emoţiona cu adevărat, trebuie să căutăm în propria zestre de melancolie. Românul a intrat în moartea simţurilor. Lada de zestre a melancoliei e neaccesată, o cutie a Pandorei zăvorâtă pe veci. Totul pare pentru român făcut, trăit, el e obosit de evenimente şi oricum nu ar fi vreo situaţie care să îl tulbure, câtă vreme totul se repetă după aceeaşi reţetă fadă a comercialului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: