Publicat de: Daniel Onaca | 21 aprilie 2019

Un poem la mijloc de primăvară

Invocație © Daniel Onaca

 

IdunStăpână, ce cu pasul ușure știi să porți

Pe brațul gol, cu grijă, panerul de răchită,

Te rog să îmi îngădui căderea în ispită

Și să-mi descui îndată ale Cântării porți.

 

Precum fierbinți torente, născute în adâncuri,

Impetuos – prin scoarță – în veac au răbufnit

(dând suflu veșniciei din blocuri de granit),

Spre cer fă să răzbată izvorul meu de gânduri.

 

Așa cum melcul suie, cu casa în spinare,

Pe netezimea pietrei din muntele stâncos,

Înalță versul meu, din neființă scos,

Spre firmamentul Spusei ce săvârșire n-are.

 

Ca merele ce-așteaptă în coș să le adun,

Ferindu-le de piatra căzută din senin,

La fel tânjesc și eu să aperi de venin

Nectarul strâns în strofe. Atât îți cer, Idun!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: