Publicat de: Daniel Onaca | 23 martie 2019

Sunt greco-catolicii un fel de paria ai României? Tudor Duică

BOR-ul și naționalismul

Sunt încă mulți compatrioți care consideră că român = ortodox, excluzând practic din corpul națiunii tocmai pe românii care formau majoritatea în Ardeal, Crișana, Maramureș și Sătmar. N-or fi români, nici Inocențiu Micu-Klein, Timotei Cipariu, Gheorghe Șincai, Iuliu Maniu, Iuliu Hossu, sau Ion Rațiu.

Aflăm lucruri noi, în fiecare zi. Catedrala Mântuirii Neamului ar trebui să celebreze unitatea națională, astfel fiind justificată finanțarea consistentă din fonduri publice, a acestui kitsch ordinar. Mă întreb, cum poate fi catedrala un simbol al unității națiunii, dacă cei mai zeloși ortodocși îi disprețuiesc pe românii de alte confesiuni?

După 100 de ani de Românie Mare, mulți dintre voi nu ați învățat încă să îi respectați pe ceilalți, pe cei diferiți vouă, fie etnic, fie confesional, recunoscând fiecărei persoane și comunități contribuția pe care acestea au avut-o sau o au, la construirea acestei țări. Fără greco-catolici, România Mare n-ar fi existat. Drept mulțumire, fruntașii religioși și politici au murit prin pușcăriile comuniste, iar azi greco-catolicii sunt considerați un fel de paria ai României, ba mai mult, suntem acuzați că am fi „trădat” ortodoxia, recte românismul.

BOR s-a transformat într-un cuib de naționaliști și șovini, inducând între români microbul intoleranței și pe cel al superiorității. Sindromul „pe veci stăpâni” este vizibil peste tot, în societatea de astăzi. Miile de biserici, care seamănă mai degrabă cu palatele indiene gen Taj Mahal, sau cu moscheile din Buhara și Samarkand, au împânzit satele și orașele noastre și vor sta mărturie a prostiei noastre. Peste 30-50 de ani, majoritatea acestor biserici-kitsch vor fi lipsite de credincioși, așa cum, sunt lipsite și de credință și har.

Fiți sinceri, câți dintre voi sunteți proveniți din familii greco-catolice, iar azi sunteți ortodocși ? Dacă tot vorbim de respectarea străbunilor și a tradițiilor noastre. Nu credeți, că ar fi cazul, măcar acum, în ceasul al XII-lea, să faceți acest pas ? Greco-catolicismul poate ajuta Transilvania, mai mult ca orice altă confesiune de azi. Fiindcă ar putea avea alte câteva sute de mii de credincioși români, azi ortodocși, din lene și comoditate, care ar fi trebuit să se declare greco-catolici. Care pot reveni, la confesiunea străbunilor lor. Măcar din respect, pentru calvarul prin care au trecut aceștia.

Reclame
Publicat de: Daniel Onaca | 23 martie 2019

Încă trei poeme de sezon

Domnul George s-a inspirat de venirea primăverii și a bătut la tastatură următoarele rânduri.

Fie că te-ai stabilit la Bucureşti sau pur şi simplu eşti în trecere, sigur vei da într-o zi nas în nas cu insecta noastră emblematică. O vei recunoaşte negreşit, indiferent că ţi se prezintă ca gândacul puturos maro, gândacul puturos verde, ploşniţa de copac, Halyomorpha, scarabeul pestilenţial. De-a lungul veacurilor, marii noştri poeţi au fost fascinaţi de gândacul puturos al cetăţii lui Bucur, ba chiar i-au dedicat cântece de laudă.

7. Magda Isanos

gandacputurosAcuma cântecul s-a sfârşit.
Nu stiu de-i bine ori rău.
Un geam am deschis. Dumnezeu,
lângă mine stând, mi-a şoptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Şi câteodată-avea glas de om.
“Ia tu în casă, mi-a spus el, aceste
Insecte neplăcute şi funeste…”

Şi ca o persoană neînvăţată
M-am umplut de gândaci. Eram mirată
şi-abia trezită şi nici n-am simţit
când a intrat tot roiul împuţit.

Zburaţi, gândacilor, zburaţi pe maidan,
până închid balconul cu termopan
sau intru-n debaraua-n care încă
nu sunt gândaci, ci-nţelepciune-adâncă.

8. Ion Minulescu

Mi-a bătut azi un gândac în geam,
Verde şi pe spate, şi pe vintre
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat să-l las puţin să intre
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări de foi din Rotterdam…

Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba fraier, Pipa fraier, Capul fraier, Mâna fraier,

A intrat…
Şi-odaia-ntr-o secundă
Candea ca grajdurile din Eleia,
Un iz fetid şi acru şi grotesc
Şi-n care eu, Hercúl, fecior de zeu
Pe punctul de-a mă dovedi apneea
Trudeam acum din greu
S-aerisesc!

9. Marin Sorescu

Venea de pe balcon şi intra într-o gaură
Din aerul condiţionat.
Era un gândac ţestos, mai mult maro, verzuliu.
Vasile era copil: – Uite gândacul, uite gândacul!

Şi baba: Nu da în el,
Că ăsta e gândacul casei.
Nu face nimic.
Dar dacă-l deranjezi, pute de te trăsneşte.

http://utopiabalcanica.net/2018/10/19/12-poeti-din-toate-timpurile-despre-gandacii-puturosi-din-bucuresti/?fbclid=IwAR1KpNOlC067H6_XQ3At025sfkMpSiXmLD–04ONB0hL8v9OJ2DJb76S6-E

Publicat de: Daniel Onaca | 21 martie 2019

Alte trei poeme de sezon

Domnul George s-a inspirat de venirea primăverii și a bătut la tastatură următoarele rânduri.

Fie că te-ai stabilit la Bucureşti sau pur şi simplu eşti în trecere, sigur vei da într-o zi nas în nas cu insecta noastră emblematică. O vei recunoaşte negreşit, indiferent că ţi se prezintă ca gândacul puturos maro, gândacul puturos verde, ploşniţa de copac, Halyomorpha, scarabeul pestilenţial. De-a lungul veacurilor, marii noştri poeţi au fost fascinaţi de gândacul puturos al cetăţii lui Bucur, ba chiar i-au dedicat cântece de laudă.

4. George Bacovia

gandacputurosDe-atâtea nopţi miros puţind,
Aud gândacii bâzâind
Sînt singur, şi mă duce-un gând
Că aş fi preferat lăcuste.

Şi deşi dorm în aşternuturi
Spălate bine cu balsam,
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras plasa de la geam.

 

5. George Topârceanu

Gâze verzi, gângănii brune –
Muza mea poetică
De-o fereastră presupune
Că n-ar fi ermetică.

Iar când simt acea putoare
Parcă incurabilă,
Mă apucă o teroare
Incomensurabilă…

6. Nicolae Labiş

Ploşniţa cu cur de smarald
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.

Am strivit-o,
Ploşniţa cu cur de smarald,
Iar mâine
Puii ploşniţei cu cur de smarald,
Zumzăind în jurul veiozei,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care s-a mutat naibii din Bucureşti.

 

http://utopiabalcanica.net/2018/10/19/12-poeti-din-toate-timpurile-despre-gandacii-puturosi-din-bucuresti/?fbclid=IwAR1KpNOlC067H6_XQ3At025sfkMpSiXmLD–04ONB0hL8v9OJ2DJb76S6-E

 

Publicat de: Daniel Onaca | 19 martie 2019

Mai am un singur gând (înainte de stingere) Florin Negruțiu

Într-un fel, doamna Dăncilă are dreptate. Corupția e un obicei al locului, un fel de „bine ați venit în țara noastră”, pâinea și sarea cu care folcloristele te întâmpină pe Otopeni și apoi la Hotel Lido. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, vom observa că am avut în istoria noastră recentă un singur deceniu de anticorupție, impusă de „străini”, și că actuala guvernare se străduiește patriotic să întoarcă România la tradiție și la vechile datini. Iar pentru mulți români asta e bine, căci furtișagul este un mod de viață.

Publicat de: Daniel Onaca | 19 martie 2019

Trei poeme de sezon

Domnul George s-a inspirat de venirea primăverii și a bătut la tastatură următoarele rânduri.

Fie că te-ai stabilit la Bucureşti sau pur şi simplu eşti în trecere, sigur vei da într-o zi nas în nas cu insecta noastră emblematică. O vei recunoaşte negreşit, indiferent că ţi se prezintă ca gândacul puturos maro, gândacul puturos verde, ploşniţa de copac, Halyomorpha, scarabeul pestilenţial. De-a lungul veacurilor, marii noştri poeţi au fost fascinaţi de gândacul puturos al cetăţii lui Bucur, ba chiar i-au dedicat cântece de laudă.

1. Mihai Eminescu

gandacputurosLa un gândac care-a puţit
E-o cale-atât de lungă
Că ore-ntregi i-au trebuit
Mirosului s-ajungă.

Poate de mult s-a dus în drum
Sau în bucătărie
Iar izul lui abia acum
Ne dă catalepsie.

Putoarea gâzei ce-a trăsnit
Încet în aer zboară:
Era pe când n-a mirosit
Şi-acum o simţi în nară.

Tot astfel, când ridici un crac
Şi scapi câte un solo,
Poţi să dai vina pe gândac
Că sigur e acolo.

2. Alexandru Macedonski

E vremea gâzelor ce put,
Put în copaci, şi put şi-n casă –
O bâzâială insidioasă,
Şi-apoi parfumul neplăcut.

În tot, se simte-un fior tăcut,
O jale-n cine n-are plasă.
E vremea gâzelor ce put,
Put în copaci, şi put şi-n casă.

3. Elena Farago

De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că, dacă vreau, put a picioare,
De ce mă strângi să put mai rău?

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba dai cu Glade, copile,
Ci du-te la părinţi şi zi-le
O casă nouă să îşi ia.

http://utopiabalcanica.net/2018/10/19/12-poeti-din-toate-timpurile-despre-gandacii-puturosi-din-bucuresti/?fbclid=IwAR1KpNOlC067H6_XQ3At025sfkMpSiXmLD–04ONB0hL8v9OJ2DJb76S6-E

Publicat de: Daniel Onaca | 19 martie 2019

O agurida servită de Oana Dobre-Dimofte

Gânduri stârnite cuiva de o privire

Totuși, privirea aia arogantă. Nici măcar bovină, că nu are pic de blândețe în ea. Privirea aia iute, care îți dă flit într-o secundă. Aia care spune că o doare în posterior de tot ce se întâmplă în țara asta de mai bine de doi ani. Aia care se uită la tine ca la ultimul fraier, când îi ceri o amărâtă de semnătură.

Privirea aia în care citești doar raftul din frigider de pe care urmează să-și ia ciorba să o încălzească. Și telenovela sau emisiunea stupidă care o să-i umple seara.

Privirea aia mândră să fie a unui gherțoi mândru de ignoranța sa. Nu știu care e femininul pentru ”gherțoi”, dar are ambele genuri. La feminin, imaginația și experiența scurtă din seara asta mă îndrumă ori spre permanent roșcat în păr, ori cu sprâncene model Nike. Privirea aia care e lacomă de un singur lucru: să nu știe, să nu vadă, să nu pățească.

Privirea aia chiar merită tot ce i se întâmplă. Merită să dea șpagă în spital ultimul ban. Merită să o ia la mișto orice deținător de vot contra unei pungi de făină. Merită să nu afle, vreodată, ce e aia demnitate. Merită să nu i se asfalteze strada. Merită să îi crească ROBOR-ul pentru televizorul în rate, la care oricum se uită numai la minciuni. Merită să emigreze pentru 1000 de euro pe lună. Merită să își ia țeapă și pe banii ăștia, de la vreo petardă de firmă de intermediere de contracte.

Privirea asta merită să trăiască în țara moluștelor. Merită să aibă un copil care, peste 20-30 de ani, fie să îi întoarcă o privire cu scârbă, fie să caute o firmă de intermediere de contracte. Privirea aia care se crede șmecheră, fără să știe că e a ultimului fraier. Indiferent de gen. Eu sper că până și privirea aia va primi, destul de curând, o țară ceva mai bună. Chiar dacă nu o merită și probabil că nici nu o dorește.

Publicat de: Daniel Onaca | 18 martie 2019

Aguride la prânz servite de Gabriel Liiceanu

Dragnea, Politica și Justiția

G LiiceanuForma supremă pe care a luat-o libertatea, pe care am dobândit-o după ’90 la noi, a fost libertatea de a fura. Deodată furtul a devenit liber. Un deceniu întreg se fură fără spaimă. Atunci s-au făcut mari averi. Şi se fură grosolan. Justiţia atunci era total subordonată politicului. Devenise un obicei. Momentul în care justiţia a început să devină autonomă şi să funcţioneze ca putere în stat s-a petrecut după 2005, când au apărut pe scenă două persoane: Monica Macovei şi Daniel Morar. Urmaşa lor e Codruţa Kovesi.

Politicile publice nu sunt pe mâna lor 100%. Trebuie să aibă acordul unei părţi a populaţiei, a celor vizaţi, a magistraţilor, ONG-uri. Se vorbeşte de consultări publice. Pe fundalul ăsta ai să-ţi spui că nu se poate face o asemenea grozăvie să pui mâna şi pe justiţie că atunci se va termina totul. Judecătorii nu vor judeca pe cine trebuie, nu-i vor mai judeca şi condamna pe marii delapidatori ai României şi vor executa comenzi politice.

Problemele României nu mai sunt problemele României, sunt problemele lui Dragnea. Toţi discută asta. Spun: ‘Pleacă, domnule. Lasă-ne în pace să ne vedem de treabă. Du-te naibii cu problemele tale. Ne sufoci ţara. Lasă-ne istoria în pace’.

Publicat de: Daniel Onaca | 16 martie 2019

Ultimile răspunsuri ale avvei de la Măcin (13)

* ”Vorbește-ne despre suferință și durere”, l-a rugat odată o femeie necăjită. ”Suferința, a spus avva, a fost lăsată pentru a da la iveală bucuria, căci lucrurile se vădesc prin contrariile lor. Moașa știe că atunci când nu sunt dureri, calea copilului nu poate fi deschisă. La fel: pentru ca un nou eu să se nască e nevoie de greutăți.”

* ”Ce înseamnă să fii supus?” l-a întrebat atunci un rebel. ”Supunerea nu înseamnă să fii slab sau nepăsător. Ea nu presupune nici predestinare, nici renunțare, ci înseamnă putere. În supunere stă adevărata putere. Cei ce se supun naturii vieții trăiesc în liniște și pace chiar și atunci când întreaga lume e tulburată.”

* Un altul a vrut să știe ce înseamnă soarta. Avva i-a răspuns și lui și tuturor celor care-l ascultau: ”Soarta nu înseamnă că viața cuiva a fost hotărâtă dinainte. A lăsa totul în seama sorții e semn de neștiință. Fiecare trebuie să se sârguiască întru a-și aduce prinosul la muzica lumii. Soarta e treapta pe care îți cânți propria melodie. Nu poți schimba lăuta, dar poți cânta pe ea mai bine sau mai rău.”

Publicat de: Daniel Onaca | 16 martie 2019

Agurida de la prânz servită de Robert Gabriel Ciobanu

România nu are simț istoric.

0. GrimasaNoi nu am trăit în istorie, ci mereu în afara ei. Supraviețuirea, dezideratul nostru în secolele din urmă, este incompatibilă cu creația, singura care te așează în istorie. Și atât de mici am fost, încât și atunci când am început să creăm, ne-am inventat un trecut. (Dovadă că astăzi ne aflăm în neputința de a conserva patrimoniul ultimelor două secole) Nu ne-am asumat condiția de popor mic, fără aspirații. Chiar și cele mai briliante minți din secolul trecut – nu toate, desigur – au căzut în capcană; nu și-au privit rădăcinile așa cum erau, ci au construit o mitologie în jurul lor. Romantismul este opusul gândirii și al virtuții.

Și nici apetență pentru principii sau idei nu avem. Nu ne-am revoltat decât pentru că ne lipsea pâinea. Și acum ne revoltăm din același motiv. Forța care ne-a pus în mișcare energiile colective a fost pântecul. Pe care l-am raționalizat ulterior, în vremuri mai bune. Nu pentru libertate și dreptate ne zbatem, ci pentru că suntem mințiți, tâlhăriți și înșelați. Cioran când condamna România și se întreba dacă mai are vreun rost să scrii în acestă limbă nu era histrion. Era un om lucid, dezamăgit de acea parte a identității colective care ne este dată, dar pe care nu avem putința de a o schimba.

Publicat de: Daniel Onaca | 14 martie 2019

Mai am un singur gând (înainte de stingere)

Amos OzTăcerea oricărei fiinţe umane în faţa unei crime este complicitate. Tăcerea unui scriitor este astfel la fel de gravă ca şi tăcerea unui şofer de autobuz sau a unui dansator. (Amos Oz)

« Newer Posts - Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: