După DEX, ca şi după Noul dicţionar universal (2006) şi Dicţionarul explicativ ilustrat (2007), termenul pisică este un derivat de la interjecţia cu care este chemată (strigată, poftită) simpatica felină: pis! O evoluţie lexicală de acest tip este totuşi greu de acceptat, mai ales că nu i se prea pot găsi echivalente; mult mai uşor ne putem reprezenta procesul invers, prin care o denumire (folosită la vocativ) se transformă, prin abreviere, în interjecţie de apel (aşa cum pentru bă şi fă, de exemplu, s-a presupus provenienţa din bărbate şi fămeie).
În dicţionarul turc-englez/englez-turc, Redhouse 1998, ca termen curent pentru pisică, în turca actuală, apare substantivul kedi, dar este înregistrat şi pisi, denumire a animalului „în limbajul copiilor”, despre care se spune că este folosit şi ca interjecţie de chemare. Mai multe studii şi dicţionare ale limbilor turcice indică răspândirea variantelor pisik, pişik, pişi în interiorul acestei familii de limbi, în primul rând în azeră şi turkmenă. Aşadar, e foarte posibil ca pisic să fie în română un cuvânt de origine turcică, împrumutat ca atare şi care şi-a format un feminin, prin asimilarea finalei -ic cu un sufix deja existent şi care avea şi corespondentul feminin -ică.
Straturi etimologice
Denumirile unui animal atât de misterios şi de fascinant, precum pisica, au etimologii complicate, cu ecouri arhaice şi orientale. Astfel:
– cătuşă continuă latinescul cattus, catta, prin diminutivare, dar şi-a pierdut sensul iniţial, păstrându-l doar pe cel metaforic (de instrument de fixare a membrelor);
– mâţă este probabil un element de substrat (cu corespondent în albaneză), dar forme asemănătoare există şi în limbi slave (balcanice) şi chiar romanice;
– cotoi e derivat de la un împrumut din slavă (kot), dar i s-a presupus şi o eventuală suprapunere cu vechiul termen latinesc.
Trufe și Aguride 
Lasă un comentariu