Postat de: Daniel Onaca | 1 Decembrie 2016

Poemul de joi. Mircea Dinescu

Emigranții

dinescuIeri sosit-au fagii în audiență

chiar la ministerul fostelor păduri.

Ei, ce nu știu face nici o reverență,

chiar se spovediră marilor securi,

 

care-i îndrumară către cabinetul

unde însuși focu-i secretar de stat

și-și văzură unchiul ce-a-ntrupat parchetul

și o verișoară stinghie de pat.

 

Și-au plecat în grabă spre o altă țară

fără rădăcină, cetele de fagi

și-au călcat cu milă pe traverse-n gară

cum călcăm noi morții din morminte dragi.

Postat de: Daniel Onaca | 29 Noiembrie 2016

Ciudatele povești de la malul pescarilor (7)

O pricină de necazuri © Daniel Onaca

Am aflat într-o zi de la Torsten că, pe vremuri, existau pe meleagurile bogate ale Skaniei niște creaturi misterioase. Știma casei li se spunea și se aciuiseră pe la mai fiecare gospodărie de la țară. Aveau chip omenesc, dar trăiau sub pământ. În timpul zilei ieșeau la lumină sub înfățișarea unor broaște buboase. Cel care vedea o astfel de vietate țopăind prin curte o ridica pe un băț și o arunca peste coama casei.

– Erau rele acele ciudățenii?, l-am întrebat pe prietenul meu.

– De felul lor, erau destul de blajine, mi-a răspuns el. Dar, pentru orice eventualitate, gazdele căutau să se aibe bine cu ele. Una din grijile știmei era ca, la sfârșitul zilei, toate uneltele de lucru din gospodărie să fie adunate și puse la locul lor. Cel care nu respecta acest lucru putea să dea de belea. Așa a pățit odată un tâmplar care a uitat să-și pună la loc ciocanul și rindeaua cu care lucrase în ziua aceea. Știma casei a tontonosit cu ele toată noaptea.

Istoria care umează tot de la Torsten am aflat-o.

La un sălaș, nu departe de cătunul ce se cheamă acum Alstadul mic, trăia mai demult o pereche de țărani care aveau mari necazuri cu oile lor. Multe dintre ele mureau fără să pară că ar fi suferit de vreo boală. Seara erau bine și vioaie, dimineața le găseau moarte în staul. Într-o vară nevasta gospodarului s-a dus cu merinde la oamenii tocmiți la cosit. Fusese pe la amiază iar femeia se afla în ”stare binecuvântată”, ceea ce înseamnă că i se apropia sorocul să nască. Cum stătea ea acolo pe câmp, la umbra unui pâlc de mesteceni, se ivi alături o broască din acelea mari. Femeia i-a aruncat câteva resturi de mâncare zicându-i:

– Ia și tu de colo din ce pot să-ți dau acum. La botezul copilașului ți-oi da mai multe.

Vara a trecut, femeia a născut un prunc sănătos iar de întâmplare a uitat cu totul. Într-o seară târzie de toamnă, a venit la sălașul celor doi țărani o fetișcană dându-se drept slujnica unei vecine. Jupâneasa s-a cam mirat de o asemenea apariție.

– Cine e stăpâna ta și cu ce o pot ajuta?, întrebă femeia.

– Jupâneasa mea e cea pe care ai miluit-o astă-vară, veni răspunsul. Acum te roagă să treci pe la ea.

Pe loc și-a adus aminte femeia de întâmplarea de la holdă. Mai mult în glumă decât în serios, i-a spus fetei că ar fi mers cu dragă inimă, dar că nu cunoștea drumul. Fata i-a răspuns atunci că o să i-l arate ea. Femeia deveni curioasă. Și-a pus la repezeală o basma pe cap, un șal pe umeri și a ieșit din casă pe urmele slujnicei. Nu au mers mult pentru că fata s-a oprit la staulul oilor. Acolo numai ce văzu cum pământul se deschide dinaintea lor. În clipa următoarea fata s-a făcut una cu noaptea. Rămasă singură, femeia coborâ pe niște trepte în acea groapă și se trezi într-o încăpere cu lumină puțină. În mijocul ei stătea o arătare cu înfățișare omenească; nu era alta decât știma casei! Când și-a ridicat ochii spre tavan femeia încremeni de groază: deasupra capului ei atârna, suspendată de un fir de mătase, o piatră de moară. Citindu-i starea pe chip, gazda i-a spus atunci că și ea era îngrijorată din cauza oilor ce-și aveau sălașul taman deasupra locuinței sale. ”Mereu se scurg la mine necurățenii de la oile voastre”, se plânse ea. Femeia nu i-a răspuns în nici un fel, dar a înțeles atunci din care pricină animalele lor mureau pe capete. Întoarsă acasă, i-a povestit soțului ei toată întâmplarea. În primăvara următoare cei doi au tocmit un alt adăpost pentru oi și le-au mutat acolo. Din acel an la gospodăria lor nu au mai murit animalele ca din senin.

Când a venit vremea botezului, țăranul și soția sa s-au gândit să o invite și pe știma casei la ospăț. Bărbatul a coborât chiar el la locuința ei ca să-i facă invitația. Aceasta i-a mulțumit că s-au gândit la ea, dar s-a scuzat că nu poate să vină, pentru că nu putea lua parte la o sărbătoare creștină. Ca să își arate totuși bună-voința, a luat dintr-un colț al cămării sale un sac de rafie și l-a umplut cu cenușă.

– Ăsta e darul meu de botez pentru pruncul vostru, a spus știma casei întinzându-il.

Omul s-a simțit jignit când i-a luat din mână sacul, dar s-a gândit că era mai bine să nu vădească ceea ce simțea. L-a luat deci în cârcă și s-a întors la gospodăria lui. De îndată ce a ajuns în fața ușii sacul s-a făcut atât de greu că abia putu să-l treacă peste prag. Intrat în casă, l-a trântit pe podea după care l-a desfăcut la gură. În burta lui a găsit atâția bănuți de aur și argint, cât nu mai văzuse în viața lui. ”Ce noroc pe mine că nu am aruncat sacul când eram pe drum încoace”, gândi țăranul. Nevestei sale însă, i-a spus doar că acela era darul de botez pe care știma casei l-a făcut copilei lor.

– Familia acelor țărani a știut să-și chivernisească bine norocul, a încheiat Torsten. Cei doi au drămuit banii în așa fel că le-a ajuns tot restul vieții. Pe fată, după ce a crescut, au avut cu ce să o țină la cele școli înalte de la Lund. Odorul lor nu a trebuit să facă împrumut, așa ca tine, ca să-și plătească anii de învățătură.

Nu m-am dumirit dacă aceste din urmă cuvinte le-a spus cu ironie ori ba. Atunci mi se păruse că a lăsat să-i scape înspre mine o săgeată veninoasă, dar nu i-am arătat ce simțeam. A fost felul în care eu am aplicat pe loc învățătura scoasă din povestea despre știma casei.

 

Postat de: Daniel Onaca | 28 Noiembrie 2016

Cuvinte provenite din limba dacă

Nume de râuri, localități, antroponime și plante

Circa 160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic. Oamenii de ştiinţă au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populaţiile antice băştinaşe de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu. Astfel cuvintele identificate ca fiind autohtone şi arhaice nu îşi au originea în niciuna din limbile cu care limba română avea legături (precum: latina, greaca, slava, turca, maghiara), dar pot fi regăsite în limba albaneză care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor. (lingvistul George Pruteanu)

Nume provenite din perioada antică, fără a avea neapărat originea în limba dacilor.

– Nume de râuri:  Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris

– Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon -Jiu, Samus – Someş, Sargetia -Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş.

– Nume de localităţi: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Dierna, Dinogessia, Drobeta, Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba.

– Antroponime: Degis, Dicineus, Decebalus, Ditugentus, Durpaneus.

– Aproape 80 denumiri de plante.

Postat de: Daniel Onaca | 28 Noiembrie 2016

Surâsul de luni

Fiul regăsit (sau nu?)

Iisus își făcea obișnuitul tur prin rai, când observă într-un colț un bătrânel sfrijit, cu părul alb, părând foarte necăjit.

– Hei, tataie, îi spune Iisus blând, aici e raiul. Soarele strălucește, poți să mănânci tot ce-ți poftește inima, ai tot felul de instrumente la care să cânți… ar trebui să fii în culmea fericirii! Ce s-a întâmplat?

– Păi, să vezi, răspunde bătrânelul, eu eram tâmplar pe pământ și l-am pierdut pe iubitul meu fiu la o vârstă fragedă. Și speram din tot sufletul să-l regăsesc aici, în ceruri.

Ochii lui Iisus se umplu de lacrimi.

– Tată! strigă el.

La care bătrânul sare în picioare, izbucnește în plâns și strigă la rândul lui:

– PINOCCHIO!

Postat de: Daniel Onaca | 27 Noiembrie 2016

Dacii și scrierea lor

Teze și antiteze

Teză: Dacii cunoşteau scrisul (istoricii Constantin şi Hadrian Daicoviciu) Descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine, i-au adus la această concluzie. „Cu multă dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscripţia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripţie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineşte sau măcar cu litere latineşti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciupercă. Tot aşa va fi scrisă şi epistola lui Decebal către Domiţian, semn că la cancelaria regească de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscută şi folosită. Aşadar, dacii cunoşteau scrierea. Fireşte, ea n-a devenit niciodată accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”. (Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, 1965)

Antiteză: Dacii nu foloseau scrierea (cercetătorul Ariton Vraciu) „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul istoricului Aelianus: la vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşti scrierea. Limba ilirillor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar fi putut exista, teoretic vorbind, sisteme de scriere – autohtone ori importate -,care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca aşa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n” (volumul Limba daco-geţilor. Timişoara: Editura Facla, 1980)

NB: Un procedeu de manipulare a informației. Prin inversarea afirmațiilor. Ceea care se dorește a fi promovat e pus la urmă, la care se adaugă ”nevinovate” cuvinte mici precum: dar, însă etc.

Postat de: Daniel Onaca | 23 Noiembrie 2016

Blues-ul zilei de miercuri

Despre lucruri simple © Daniel Onaca

 

În seara asta… doar lucruri simple-o să vă spun.

Să știți: în seara asta doar lucruri simple vă mai spun;

Acum, că toate s-au gătat,

și traiul rău și vinul bun.

 

În seara ceea, când din greșeală m-am născut;

Demult: în seara ceea, când din greșeală m-am născut,

la căpătâiul meu a stat

un blues cum nu s-a mai văzut.

 

E blues-ul care azi v-il cânt

(un blues ce ține loc de sfânt)

Pe care-n versuri îl frământ.

 

În noaptea asta… un cântec simplu fredonez.

Acum, în noaptea asta, un cântec simplu fredonez;

un cânt ce spală de păcat

căci blues-ul meu e psalm și crez:

 

E psalm compus în ritm de blues

(poem vioară și confuz),

e crez născut dintr-un refuz.

 

În clipa asta… un blues se naște pe pământ.

Vedeți? În clipa asta un blues se naște din pământ,

când altul moare împăcat:

e blues-ul care chiar eu sunt!

Postat de: Daniel Onaca | 22 Noiembrie 2016

O iarnă scandinavă.

haikuO sută de poeme haiku în stil clasic…

…strânse în volumașul apărut toamna aceasta la editura Coresi și lansat săptămâna trecută la Târgul de carte Gaudeamus.

© Daniel Onaca

prologul iernii –

încetează noianul

de voci din sală

*

stolul de rațe –

pe sloiuri parcă au scris

cu picioarele

 

 

 

Postat de: Daniel Onaca | 21 Noiembrie 2016

Ciudatele istorii de la malul pescarilor (6)

O istorie despre un câine negru © Daniel Onaca

Au trecut trei ani de când îmi petrec concediul la Malmö, metropola sudică, de la malul mării Skagerak. Între timp, am apucat să cunosc câțiva din acei oameni care, vara, obișnuiesc să vină mai în fiecare zi pe insulă. Așa i se spune petecului de pămând, unde municipalitatea a găsit de cuviință să ridice un cartier de locuințe care, acum, când e gata construit, mi se pare că seamănă cu o stațiune turistică din arhipeleagul Canare… cu clădiri albe, acoperișuri plate și balconae deschise îmbrățișărilor soarelui. La drept vorbind, denumirea de ”insulă” nu i se potrivește exact. Poate ar trebui să i spună peninsulă; datorită limbii de pământ ce o leagă de orașul căreia îi aparține și căreia nici unui pieton ori conducător auto, aflat în drum spre sau dinspre acest loc, nu i-ar da prin minte să-i spună ”pod”.

Spuneam că pe câțiva din pescarii care se ațin pe aici am apucat să-i cunosc; oameni de condiție modestă (cred), despre a căror viață nu știu mai nimic. Mult mai cunoscute îmi sunt poveștile de care am luat cunoștintă în timpul orelor petrecute în tovărășia lor. Cele mai ciudate istorii le-am aflat de la bunul Torsten; istorii pe care și el le-a ”pescuit” de la unul și de la altul, în te miri care colțișor de țară ori port al lumii. Omul a fost, printre altele, și matroz la viața lui. Asta înseamnă că a apucat să vadă multe cheiuri și a avut norocul să întâlnească semeni de toate națiile. De la care din ei anume a aflat el istoria următoare, nu mi-a spus și nici eu nu l-am descusut ca să aflu. O redau aici, periată de zorzoanele lexicale cu care Torsten obișnuiește să-și împodobească istoriile.

O femeie de pe aici, din Limhamn, în timp ce se afla odată în vizită la niște rude la Malmö, a avut parte de o experiență ciudată. Pe atunci, între Malmö și Limhamn, era o distanță bunicică așa că femeia a înnoptat la neamurile ei. Noaptea, în timp ce dormea, a avut senzația că cineva s-a așezat pe brațul ei. Dimineața următoare a simțit o durere supărătoare în braț și s-a hotărât ca, la întoarcere, să caute un vindecătoare pe care o știa ea. Între timp, în viața femeii au apărut alte treburi care se cereau mântuite așa că vizita la tămăduitoare a tot amânat-o. Odată, pe când își făcea târguielile la piață, s-a ivit lângă ea un câine mare și negru. Apăruse de niciunde și nimeni nu știa al cui este. După ce i-a dat târcoale o vreme, patrupedul a dispărut la fel de brusc precum apăruse. În timpul nopții, femeia a visat că acel câine s-a apropiat de patul ei și i-a lins brațul beteag. Dimineața, durerea de la braț a dispărut cu totul. După o vreme, femeia a aflat că tămăduitoarea la care s-a gândit să meargă murise în urmă cu două săptămâni, adică exact în ziua când se hotărâse ea să meargă și să o roage să-i vindece beteșugul.

Aceasta a fost povestea lui Torsten, despre femeia cu brațul beteag și câinele negru. Unii poate că o socotesc o simplă istorie de felul celor care se spun în preajma Halloween-ului. Eu însă nu pot să nu mă întreb, oare ce împrejurări sociale au putut-o naște? Mai întâi, că eroina principală a acestei povestiri nu mi se pare a fi femeia cu brațul bolnav, ci tămăduitoarea. Pe urmă, să fi fost această poveste un rezultat al moștenirii moralei lutherane ori, mai degrabă, transpunerea în literatura orală a unuia din acele principii etice, inoculat în conștiința cetățenilor de-a lungul deceniilor de cârmuire social-democrată? Oricare ar fi explicația, respectarea cuvântului, onorarea unei promisiuni chiar și după trecerea în neființă mi se pare că exprimă, una din trăsăturile fundamentale ale suedezilor.

Postat de: Daniel Onaca | 21 Noiembrie 2016

Poeme la mijloc de noiembrie

Toamnă bucureșteană © Daniel Onaca 

printre-standuriazi în București –

privind afară ninge

nu ninge ninge

*

O, ce mai tură

pe Centură cu taxi

fără centură!

*

porumbei toamna –

pe linia de tramvai

Pelicanul vechi

*

spulberul toamnei –

strânse uscăturile

înfruntă vremea

*

Parlament toamna –

printre băncile goale

o muscă beată

Postat de: Daniel Onaca | 13 Noiembrie 2016

Binele (I)

Colțul Cultural

binele

BISERICEASCĂ

DUMITRU: Părinte, azi nu pot… Părinte Teodosie, mă scuzați că vă întrerup din rugăciune, dar astăzi…

PĂRINTELE: Ce e, Dumitre? Ce s-a întâmplat?

D: Nu pot.

P: Ce nu poți?

D: Iertați-mă, dar azi nu am bani… nu pot plăti pentru…

Vezi articol original 324 de cuvinte mai mult

Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: