Publicat de: Daniel Onaca | 19 martie 2019

Mai am un singur gând (înainte de stingere) Florin Negruțiu

Într-un fel, doamna Dăncilă are dreptate. Corupția e un obicei al locului, un fel de „bine ați venit în țara noastră”, pâinea și sarea cu care folcloristele te întâmpină pe Otopeni și apoi la Hotel Lido. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, vom observa că am avut în istoria noastră recentă un singur deceniu de anticorupție, impusă de „străini”, și că actuala guvernare se străduiește patriotic să întoarcă România la tradiție și la vechile datini. Iar pentru mulți români asta e bine, căci furtișagul este un mod de viață.

Reclame
Publicat de: Daniel Onaca | 19 martie 2019

Trei poeme de sezon

Domnul George s-a inspirat de venirea primăverii și a bătut la tastatură următoarele rânduri.

Fie că te-ai stabilit la Bucureşti sau pur şi simplu eşti în trecere, sigur vei da într-o zi nas în nas cu insecta noastră emblematică. O vei recunoaşte negreşit, indiferent că ţi se prezintă ca gândacul puturos maro, gândacul puturos verde, ploşniţa de copac, Halyomorpha, scarabeul pestilenţial. De-a lungul veacurilor, marii noştri poeţi au fost fascinaţi de gândacul puturos al cetăţii lui Bucur, ba chiar i-au dedicat cântece de laudă.

1. Mihai Eminescu

gandacputurosLa un gândac care-a puţit
E-o cale-atât de lungă
Că ore-ntregi i-au trebuit
Mirosului s-ajungă.

Poate de mult s-a dus în drum
Sau în bucătărie
Iar izul lui abia acum
Ne dă catalepsie.

Putoarea gâzei ce-a trăsnit
Încet în aer zboară:
Era pe când n-a mirosit
Şi-acum o simţi în nară.

Tot astfel, când ridici un crac
Şi scapi câte un solo,
Poţi să dai vina pe gândac
Că sigur e acolo.

2. Alexandru Macedonski

E vremea gâzelor ce put,
Put în copaci, şi put şi-n casă –
O bâzâială insidioasă,
Şi-apoi parfumul neplăcut.

În tot, se simte-un fior tăcut,
O jale-n cine n-are plasă.
E vremea gâzelor ce put,
Put în copaci, şi put şi-n casă.

3. Elena Farago

De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că, dacă vreau, put a picioare,
De ce mă strângi să put mai rău?

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba dai cu Glade, copile,
Ci du-te la părinţi şi zi-le
O casă nouă să îşi ia.

http://utopiabalcanica.net/2018/10/19/12-poeti-din-toate-timpurile-despre-gandacii-puturosi-din-bucuresti/?fbclid=IwAR1KpNOlC067H6_XQ3At025sfkMpSiXmLD–04ONB0hL8v9OJ2DJb76S6-E

Publicat de: Daniel Onaca | 19 martie 2019

O agurida servită de Oana Dobre-Dimofte

Gânduri stârnite cuiva de o privire

Totuși, privirea aia arogantă. Nici măcar bovină, că nu are pic de blândețe în ea. Privirea aia iute, care îți dă flit într-o secundă. Aia care spune că o doare în posterior de tot ce se întâmplă în țara asta de mai bine de doi ani. Aia care se uită la tine ca la ultimul fraier, când îi ceri o amărâtă de semnătură.

Privirea aia în care citești doar raftul din frigider de pe care urmează să-și ia ciorba să o încălzească. Și telenovela sau emisiunea stupidă care o să-i umple seara.

Privirea aia mândră să fie a unui gherțoi mândru de ignoranța sa. Nu știu care e femininul pentru ”gherțoi”, dar are ambele genuri. La feminin, imaginația și experiența scurtă din seara asta mă îndrumă ori spre permanent roșcat în păr, ori cu sprâncene model Nike. Privirea aia care e lacomă de un singur lucru: să nu știe, să nu vadă, să nu pățească.

Privirea aia chiar merită tot ce i se întâmplă. Merită să dea șpagă în spital ultimul ban. Merită să o ia la mișto orice deținător de vot contra unei pungi de făină. Merită să nu afle, vreodată, ce e aia demnitate. Merită să nu i se asfalteze strada. Merită să îi crească ROBOR-ul pentru televizorul în rate, la care oricum se uită numai la minciuni. Merită să emigreze pentru 1000 de euro pe lună. Merită să își ia țeapă și pe banii ăștia, de la vreo petardă de firmă de intermediere de contracte.

Privirea asta merită să trăiască în țara moluștelor. Merită să aibă un copil care, peste 20-30 de ani, fie să îi întoarcă o privire cu scârbă, fie să caute o firmă de intermediere de contracte. Privirea aia care se crede șmecheră, fără să știe că e a ultimului fraier. Indiferent de gen. Eu sper că până și privirea aia va primi, destul de curând, o țară ceva mai bună. Chiar dacă nu o merită și probabil că nici nu o dorește.

Publicat de: Daniel Onaca | 18 martie 2019

Aguride la prânz servite de Gabriel Liiceanu

Dragnea, Politica și Justiția

G LiiceanuForma supremă pe care a luat-o libertatea, pe care am dobândit-o după ’90 la noi, a fost libertatea de a fura. Deodată furtul a devenit liber. Un deceniu întreg se fură fără spaimă. Atunci s-au făcut mari averi. Şi se fură grosolan. Justiţia atunci era total subordonată politicului. Devenise un obicei. Momentul în care justiţia a început să devină autonomă şi să funcţioneze ca putere în stat s-a petrecut după 2005, când au apărut pe scenă două persoane: Monica Macovei şi Daniel Morar. Urmaşa lor e Codruţa Kovesi.

Politicile publice nu sunt pe mâna lor 100%. Trebuie să aibă acordul unei părţi a populaţiei, a celor vizaţi, a magistraţilor, ONG-uri. Se vorbeşte de consultări publice. Pe fundalul ăsta ai să-ţi spui că nu se poate face o asemenea grozăvie să pui mâna şi pe justiţie că atunci se va termina totul. Judecătorii nu vor judeca pe cine trebuie, nu-i vor mai judeca şi condamna pe marii delapidatori ai României şi vor executa comenzi politice.

Problemele României nu mai sunt problemele României, sunt problemele lui Dragnea. Toţi discută asta. Spun: ‘Pleacă, domnule. Lasă-ne în pace să ne vedem de treabă. Du-te naibii cu problemele tale. Ne sufoci ţara. Lasă-ne istoria în pace’.

Publicat de: Daniel Onaca | 16 martie 2019

Ultimile răspunsuri ale avvei de la Măcin (13)

* ”Vorbește-ne despre suferință și durere”, l-a rugat odată o femeie necăjită. ”Suferința, a spus avva, a fost lăsată pentru a da la iveală bucuria, căci lucrurile se vădesc prin contrariile lor. Moașa știe că atunci când nu sunt dureri, calea copilului nu poate fi deschisă. La fel: pentru ca un nou eu să se nască e nevoie de greutăți.”

* ”Ce înseamnă să fii supus?” l-a întrebat atunci un rebel. ”Supunerea nu înseamnă să fii slab sau nepăsător. Ea nu presupune nici predestinare, nici renunțare, ci înseamnă putere. În supunere stă adevărata putere. Cei ce se supun naturii vieții trăiesc în liniște și pace chiar și atunci când întreaga lume e tulburată.”

* Un altul a vrut să știe ce înseamnă soarta. Avva i-a răspuns și lui și tuturor celor care-l ascultau: ”Soarta nu înseamnă că viața cuiva a fost hotărâtă dinainte. A lăsa totul în seama sorții e semn de neștiință. Fiecare trebuie să se sârguiască întru a-și aduce prinosul la muzica lumii. Soarta e treapta pe care îți cânți propria melodie. Nu poți schimba lăuta, dar poți cânta pe ea mai bine sau mai rău.”

Publicat de: Daniel Onaca | 16 martie 2019

Agurida de la prânz servită de Robert Gabriel Ciobanu

România nu are simț istoric.

0. GrimasaNoi nu am trăit în istorie, ci mereu în afara ei. Supraviețuirea, dezideratul nostru în secolele din urmă, este incompatibilă cu creația, singura care te așează în istorie. Și atât de mici am fost, încât și atunci când am început să creăm, ne-am inventat un trecut. (Dovadă că astăzi ne aflăm în neputința de a conserva patrimoniul ultimelor două secole) Nu ne-am asumat condiția de popor mic, fără aspirații. Chiar și cele mai briliante minți din secolul trecut – nu toate, desigur – au căzut în capcană; nu și-au privit rădăcinile așa cum erau, ci au construit o mitologie în jurul lor. Romantismul este opusul gândirii și al virtuții.

Și nici apetență pentru principii sau idei nu avem. Nu ne-am revoltat decât pentru că ne lipsea pâinea. Și acum ne revoltăm din același motiv. Forța care ne-a pus în mișcare energiile colective a fost pântecul. Pe care l-am raționalizat ulterior, în vremuri mai bune. Nu pentru libertate și dreptate ne zbatem, ci pentru că suntem mințiți, tâlhăriți și înșelați. Cioran când condamna România și se întreba dacă mai are vreun rost să scrii în acestă limbă nu era histrion. Era un om lucid, dezamăgit de acea parte a identității colective care ne este dată, dar pe care nu avem putința de a o schimba.

Publicat de: Daniel Onaca | 14 martie 2019

Mai am un singur gând (înainte de stingere)

Amos OzTăcerea oricărei fiinţe umane în faţa unei crime este complicitate. Tăcerea unui scriitor este astfel la fel de gravă ca şi tăcerea unui şofer de autobuz sau a unui dansator. (Amos Oz)

Publicat de: Daniel Onaca | 14 martie 2019

Poemul de joi. Odette Sofronescu

Erota Mou

 

Rescrie, Doamne, versul din romanțe

Și cu un zâmbet vindecă-mi iar clipa,

Să mai adaste dragostea-n aripa

Unei Pandore descântând speranțe.

 

Așa, Te rog, mai du-mă în ispite

Când în artere mi se zbate valul

Și lasă-i mâna să-mi alunge voalul,

Doar el în cordul meu să mai palpite.

 

Preschimbă veșnicia în extazul

Ce dă ofrandă sânge peste ruguri

Și-ntoarce frunza toamnei iar în muguri,

Să alungăm din carne tot răgazul.

 

Rescrie, Doamne, sensul și speranța

Când amândoi suntem doar o prihană,

Cu trupuri împletite în liană,

Că nu vrem mântuirea, ci romanța.

Publicat de: Daniel Onaca | 14 martie 2019

Agurida de la prânz servită de Robert Gabriel Ciobanu

Normalitatea ca fata morgana

0. GrimasaCe rudimentar este tot ce se întâmplă acum în România! De fapt, niciodată nu a fost altfel. Cultură periferică, la marginea lumii civilizate, câteva sute de ani în care dezideratul colectiv a fost supraviețuirea. Un spațiu care nu a cunoscut niciodată tensiunea ideilor. Dezbaterile religioase ne-au evitat, curentele de gândire au ajuns în forme distilate, la un secol întârizere de momentul în care au germinat în Occident. Personalități șterse. Tipologii umane care au improvizat și copiat.

Pentru o perioadă de mai puțin de un secol, România a părut că intră în normalitate. A părut. Iar momentul actual este punctul culminant al prostiei naționale. Unii care vor să îi prostească pe alții, ceilalți care vor ca toți să jucăm după aceleași reguli. Doar că unii sunt hoți, iar ceilalți se uită la hoți, neputincioși, cu mâinile puse în cap. Cum poți iubi această națiune mereu mică și neînsemnată, populată cu personaje false și mincinoși?

Publicat de: Daniel Onaca | 14 martie 2019

Bârfe la cafea

Lucruri cu adevărat importante

Bârfe 2* Nu contează succesul, ci însemnătatea.

* Nu contează ce ai primit, ci ceea ce ai dăruit.

* Nu contează ceea ce deții, ci ceea ce ți se datorează.

* Nu contează câți oameni cunoști, ci câți dintre ei îți simt absența.

* Nu contează amintirile tale, ci cele ale persoanelor care te iubesc.

Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: