Publicat de: Daniel Onaca | 16 august 2018

Glosar de idei. ZD Bușulenga

Artistul ca exponent al etniei sale

Trei factori care îl leagă pe artist/gânditor de un popor, transformându-l într-un exponent al istoriei sale:

  1. Convergenţa tipului de inteligenţă şi cultură al artistului cu cel al etniei sale; adecvarea lui la aspiraţiile poporului, la întrebările unei istorii, intuirea comună a unei misiuni specifice a poporului respectiv în concertul universal.
  2. Pătrunderea, asimilarea, asumarea limbii, a instrumentului de expresie.
  3. Identificarea cu timpul şi spaţiul naţional, devenind astfel o conştiinţă difuză în toate etapele istoriei şi în orice fragment din teritoriul neamului la a cărui viaţă participă şi al cărui destin şi-l asumă.
Reclame
Publicat de: Daniel Onaca | 16 august 2018

Întâmplări cu scriitori

Istorie auzită de G Liiceanu de la Monica Lovinescu

Se petrece prin 68 la Paris. Ajunși acolo, Preda, Sorescu și Bănulescu fac un tur de onoare pe la marii diasporici parizieni: Cioran, Monica Lovinescu, Ierunca… Diasporicii avea interes să le ofere musafirilor franci, pe care, la întoarcere, aceștia urmau să-i plătească în țară, în lei, cuiva: unui preieten, unei rude… Bineînțeles, și ăștia trei era fericiți să facă schimbul. Au luat fieare: 1000 de franci, 2000 de franci… Cioran află de la Sorescu că, la întoarcerea în țară, acesta urma să treacă prin Sibiu și-i spune:

– Pot să te rog, dacă nu ți-e greu, să iei și-un pardesiu și să i-l lași lu frate-meu?

– Sigur, zice Sorescu […]

După vreo trei-patru zile, Cioran se plimbă prin Saint Germain și dă nas în nas cu Sorescu îmbrăcat în pardesiu. Trebuie să știți – Monica Lovinescu dixit – că niciunul dintre cei trei, odată ajunși în țară, nu au dat banii cui trebuia. […] Ei, cam ăștia erau marii noștri scriitori români…

(Măștile lui MI. G Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Humanitas, 2012, pag 191, 192)

Publicat de: Daniel Onaca | 16 august 2018

Mușatisme la cafea (5)

1. La AlcinouNumai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.

A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.

Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.

Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.

Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici.

Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.

Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.

Uneori, când începi să frânezi, nu te mai poţi opri din frânat.

Publicat de: Daniel Onaca | 15 august 2018

Întâmplări cu scriitori

Premiul lui Mircea Tomuș

Și m-am dus foarte entuziasmat acolo la juriu, la Nae Prelipceanu, prietenul lui Tomuș, și i-am spus: ”Dom-le trebuie să-i dăm premiul”. Toți, absolut toți, și el și Drăgănoiu, mi-au râs în nas și au zis: ”Fugi dom-le de-aici!” M-am supărat foarte tare. Am venit seara acasă și m-am recuzat din juriu. Rezultatul a fost că Tomuș n-a luat premiul, firește, nu-l lua oricum, dar lucrurile i s-au comunicat într-o anumită formă de către Nae Prelipceanu și Drăgănoiu. I-au spus: ”Dom-le, mare greșeală a făcut Ivănescu că s-a recuzat! Că a ieșit la paritate, și dacă Ivănescu nu ar fi plecat din juriu, luai premiul”. Și el a crezut. […] A fost o surpriză și pentru mine pentru că toți ăștia erau prieteni. Se frecventau, se vizitau… (Măștile lui MI. G Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Humanitas, 2012, pag 184, 185)

Publicat de: Daniel Onaca | 15 august 2018

Despre pictura academică

(Octavian Paler, Un muzeu în labirint)

– Ensențial în academism nu este atât imitația, cât amestecul, aparent contradictoriu, de servilism și spirit despotic. De la bun început el a declarat „Adevărul/ frumosul/ arta sunt eu!”, iar, pe de altă parte, s-a mulțumit să fie obedient, să repete și să transforme artistul dintr-un rival al zeilor într-un docil cunoscător de reguli. Nu-i de mirare deci că academismul n-a dat decât artiști mediocri pentru că doar un artist mediocru acceptă să fie un imitator servil și un epigon despotic.

– În timp ce grecii își fixau limite pentru a fi liberi înlăuntrul lor, convinși că fără limită nu există formă, după cum fără țărm nu există mare, și puneau regulile, canonul în slujba unei mari arte, academismul procedează invers. Transformă limita eliberatoare în limită opresivă și constrângerea libertății în libertate constrânsă, punând arta în slujba sistemului său de reguli.

Publicat de: Daniel Onaca | 15 august 2018

Mușatisme la cafea (4)

1

În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.

Cu dragostea omori timpul, cu timpul omori dragostea.

O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.

Dacă nu ai griji şi duşmani, e posibil să nu te fi născut.

Cine munceşte toată ziua nu mai are timp să câştige.

Sărăcia nu se vindecă. A dovedit-o medicina fără plată.

De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?

Uneori te uiţi fără să vezi şi, alteori, vezi fără să te uiţi.

 

Publicat de: Daniel Onaca | 14 august 2018

O nouă istorie povestită de bibliotecarul din munții Shkiperiei

21. Licuriciul şi buburuza

A fost odată, într-o poiană îndepărtată (ori poate într-una chiar de pe aici de prin munții Shkiperiei), o Buburuză care a întâlnit un Licurici. Cei doi s-au îndrăgostit unul de altul și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că în pădure erau o mulțime de piedici care trebuiau depășite; ba le stătea în drum o crenguță, ba le răsărea în cale o piatră, ba un trunchi de copac prăbușit și altele și altele… Cei doi au hotărât atunci să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau amândoi împreună prin poiană și erau fericiți cum nu se poate spune.

Într-o zi, Licuriciul a descoperit că Buburuza dispăruse. Nu mai știa dacă el a lăsat-o el de mână ori dacă ea a fost cea care i-a dat drumul. Licuriciul a căutat-o sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a reușit să dea de urma ei. Sărmana vietate era din ce în ce mai trist. Simțea că frumusețile pădurii nu mai aveau pentru el niciun sens, niciun farmec. Cum se plimba el așa, trist și îngândurat, se întâlni cu o Furnică. Licuriciul i-a povestit și noii sale cunoștințe necazul său. Furnica l-a ascultat cu atenție apoi i-a spus:

– Știi ceva? Poate dacă ai străluci tare-tare, Buburuza ar zări lumina ta, oricât de departe ar fi, și s-ar întoarce la tine.

– Ai dreptate, i-a răspuns Licuriciul. Atât de trist am fost încât am uitat să strălucesc. O să fac precum spui!

Publicat de: Daniel Onaca | 14 august 2018

Mircea Ivănescu își amintește…

O întâmplare de groază

Mi-a povestit un prieten că într-o zi a fost căutat de doi absolvenți de la Facultatea de Teatru din Sibiu. I-a poftit la el și au început să vorbească. Amicul meu, care era un intelectual rafinat, s-a trezit la un moment dat perorând inspirat despre Furtuna. Și după o vreme și-a dat seama că băieții nu știau despre ce le vorbește. I-a întrebat dacă știu vreo piesă a lui Shakespeare. Nu știau. Aceeași poveste s-a repetat apoi cu Beckett. La fel, nimic. Și omul era îngrozit. ”Ce fel de facultate o fi asta? Să nu le dea niciun reper…” (Măștile lui MI. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mirea Ivănescu, Humanitas, 2012, pag 203, 204)

Publicat de: Daniel Onaca | 14 august 2018

Din șura cu idei

Limba ca lăcaș al ființei

– Hieroglifa este un semn al unui sens; altfel spus, semnul e o materializare a unui sens.

– Cele patru dimensiuni ale cuvântului poetic: sensul, haloul, panta și vârsta. (Gaston Bachelard)

– Limba condiționează într-o largă măsură modul în care vedem, concepem și interpretăm lumea. Ea constituie o adevărată prismă prin care privim, de unde existența, greu de evitat, a atâtor nuanțe de a percepe și tălmăci realitatea, câte limbi există. (ipoteza Sapir-Whorf)

– Ființa se întemeiază prin cuvânt pentru că a numi înseamnă a da viață. A scrie poezie constituie deci un act spiritual creator, eul liric situându-se în centrul lumii în postura Creatorului. (vezi Claudel, Rilke, St John Perse, Ioan Alexandru etc)

– Între limbă și ființă și, prin reducție, între limbă și popor există o identitate care, la poporul român, a fost relevată chiar de întâiul nostru mare poet, Dosoftei. Când acesta scria: ”Limbile să salte / În cântări înalte”, prin limbă înțelegea popoare.

Publicat de: Daniel Onaca | 14 august 2018

Mușatisme la cafea (3)

BlondaNoaptea, viteza gândului circulă în “ani-întuneric”.

Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe.

Mai rău decât un prost leneş e un prost cu iniţiativă.

Pe oaspete, oricât de bine l-ai hrăni, tot se îmbată.

Votca băută cu măsură e bună în orice cantităţi.

O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.

Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi

Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

Dragostea a murit în clipa când rămâi singur în doi.

Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: