Publicat de: Daniel Onaca | 15 August 2017

Vechi istorii din Tărâmul de Sus (4)

Răsplata lui Sven © Daniel Onaca

După ce s-a-’nchinat Crucii lui Hristos,

regele sveonilor, Harald, ridică

pe mormântul maicii sale, un morman de pietre

cât o catedrală… Poporul s-a revoltat!

Izgonit din regat, regele fugi în Wendland, unde

întemeie cetatea Jomsborg cu ziduri sfințite

chiar de vestitul Absalom, arhiepiscopul.

 

Tronul fu preluat de Sven, fiul său, care

fu răpit de oamenii lui Harald,

dus la Jomsborg și hărăzit morții.

Unii însă au gândit că era mai cuminte

să-l cruțe:

”Poate fi răscumpărat cu preț bun”, ziceau ei.

 

Mare fu durerea sveonilor aflând vestea

din gura solului: de trei ori greutatea lui în aur

și argint vor trebui să plătească, dacă

îl voiau înapoi pe regele lor.

 

În zadar fu golită visteria regatului;

comoara strânsă tot nu ajungea.

 

Doamnele de viță au renunțat atunci

la inele și la brățări, la cercei și coliere…

la toate podoabele cu care se-mpodobeau la ospețe.

Doar astfel putu fi-’mplinită voința

vecinilor de peste mare.

 

După răscumpărarea sa,

regele Sven le-a recunoscut supușilor dreptul

peste păduri și pășuni (proprietăți regale

până atunci).

Nici sacrificiul doamnelor n-a fost uitat:

suveranul stabili prin lege că cele care, înainte,

fuseseră date la oparte de la vălău,

avea-vor drept de moștenire egal cu bărbații,

în caz de moarte.

Publicat de: Daniel Onaca | 8 August 2017

Vechi istorii din Tărâmul de Sus (3)

Vedeniile lui Harald © Daniel Onaca

 

Înainte de-a fi lăsat grija ținutului sveon

în mâinile fiului său, bătrânul Harald

fu poftit de regele Gorm

la marele ospăț din toiul iernii.

Principele primi cu bucurie vestea

iar solii regelui s-au întors la stăpânul lor

cu veste bună din partea socrului său.

Când veni vremea, oamenii lui Harald,

și el, luară calea apelor spre Dania.

La gura fiordului Lim, un pom încărcat

cu flori și dar și cu mere verzi

străpunse norii:

”Acum, în miez de iarnă ?”. În jurul lui…

în iarbă… noian de mere putrede!

Cutremurat… Harald

se-ntoarse grabnic din drum.

 

În iarna următoare, înainte

de-a fi apucat să cerceteze ținuturile

din jurul apei numite Marea cea Mare,

principele fu iarăși poftit de Gorm

la sfânta sărbătoare. Socrul făcu pregătirile

și luă din nou drumul spre sud.

În dreptul fiordului Lim, auzi

(cum, peste veacuri, Nichita) ciudate lătrături…

venite din pântecele cățelei luate pe punte.

Erau glasurile puilor ei – nenăscuți!

Bătrânul Harald hotărâ să se-‘ntoarcă,

înțelegând că acel semn

fusese unul foarte mare.

 

Și în cea de-a treia iarnă,

înainte de-a fi fost părăsit

credința cea veche,

corabia lui Harald pluti spre fiord. Două

valuri turbate văzură vikingii:

unul venea dinspre golf, altul

gonea către ei dinspre larg.

O larmă grozavă se auzi când cele două

se izbiră unul de altul

iar apele mării s-au făcut roș-sângerii…

Ne întoarcem”, grăi Harald, și vorba lui

fu lege pentru toți.

 

Primăvara, solii lui Gorm îi dădură de știre

că stăpânul lor tare mult voia

să afle pricina refuzurilor sale.

Harald i-a însoțit pe drumul lor la întoarcere

și abia atunci i-a dezvăluit el ginerelui său

miezul vedeniilor de la gura fiordului Lim.

Copacul cu poame verzi vestește

schimbarea credinței oamenilor

pe meleagurile noastre.

Vechile datini cădea-vor ca

roadele putrede în iarbă.

Puii din burta cățelei sunt junii,

Care atunci vor porunci părinților.

Cele două valuri vestesc

zâzania ce curând se va naște

între mai-marii regatului.

 

Thyra fu cea care vorbise! Fata lui Harald

se pricepea ca nimeni alta

la tălmăcirea semnelor.

Pe bătrânul… odată plecat spre Roma…

dorul întoarcerii în Nord

nu l-a bătut niciodată.

Publicat de: Daniel Onaca | 2 August 2017

Vechi istorii din Tărâmul de Sus

3. Blestemul lui Sigrun © Daniel Onaca

La fel cum aheii tăbărâseră cândva asupra Troiei

(din pricina unei femei, se spune), așa făcură

și războinicii lui Helge

ce nu se putu împăca cu gândul despărțirii

de Sigrun. Cei doi se plăcură

de cum s-au văzut, dar tatăl fetei, Hogne,

regele Austerlandului,

o promisese lui Hödbråd,

fiul regelui din regatul vecin.

 

Între oștirile celor doi se încinse o bătălie

vrednică de pana vechilor rapsozi.

 

Helge își dobândi aleasa. Sigrun i-a dăruit mulți fii,

înainte de-a fi străpuns cu sulița lui Dag

(fiul dușmanului răpus de el cu ani în urmă).

Cuprins de remușcări, ucigașul merse la stăpâna sa,

recunoscându-și vina.

 

– Vai, ție, răspunse sărmana văduvă, fie ca

roibul să nu te mai poarte la vânătoare,

vântul să se înmoaie, când urci pe corabie;

menirile lui Arghezi ajungă-te, iar

sulița ta să nu facă nici bine nici rău nimănui;

codrul des să-ți fie de-acum locuință

și să te hrănești doar cu hoituri.

 

Sigrun îl așeză pe Helge în mormântul

săpat chiar de ea, în inima unei coline.

 

Mai târziu, o slujnică îl văzu odată,

noaptea, în preajma acelei movile.

Sigrun s-a dus degrabă acolo: țurțuri de gheață

îi atârnau din barbă, fruntea

mânjită de sânge, obrajii uzi de lacrimi.

O noapte întreagă au stat împreună.

În zori Helge se-’ntoarse la locul său

din Valhalla.

Publicat de: Daniel Onaca | 25 Iulie 2017

Vechi istorii din Țara de sus (2)

Roibul lui Sigurd  © Daniel Onaca

 

 

Verde se-ntinde câmpul unde aleargă roibii.

Sigurd fugări herghelia înspre heleșteu, silindu-i

să sară peste ferigile dese, să intre în apa adâncă.

 

A făcut întocmai precum îl sfătuise bătrânul

ieșit în cale chiar în acea dimineață;

moșul cu barba zbârlită și pălăria ca a lui Odin.

– Încotro ți-e drumul, flăcău? îl întrebase bătrânul.

Dacă acela care-l iscodise fusese chiar zeul,

știa el ținta dumului său; ba cunoștea

chiar și tâlcul îndemnului:

“Alege-ți, tu singur, unul din herghelie.”

 

Mirarea regelui Halfrek n-a fost măruntă,

când fiul său vitreg veni să-i ceară un cal.

Nici nu băgase de seamă,

cum trecuseră anii. Mai ieri se hârjonea băietanul

cu frații săi ori cu tovarășii de joacă

se-ntrecea la trântă. Acum…

era bărbat în lege, vrednic să poarte sabie!

 

De pe mal, Sigurd privește bidivii

cum se-afundă în apa heleșteului: până la glezne,

pân’ la genunchi… la burtă… pân’ la coamă…

până la unul. Da! Unul

singur izbutește să urce pe malul de dincolo.

Acela avea să fie calul său!

 

Un cal ce desfide și focul și apa;

la fel ca Sleipner ori ca Pegasus îl va purta

spre Bifrons, prin lumi cercetate doar de poeți,

s’-asculte zvonuri nemaiauzite.

Grane i-a pus el numele celui ce avea să-l ducă

prin lumea vămuită de barbari.

Poate că el fusese cel chemat s-o răscumpere,

mântuindu-se pe sine întâi,

prin sfidarea aruncată dragonulul Fafner.

Publicat de: Daniel Onaca | 21 Iulie 2017

O istorie veche din Tărâmul de Sus

Trufia lui Egil © Daniel Onaca

 

Pe insula Fyn, regele Knut fu primit de Egil cu pompă.

Avea războinicul în fortăreața sa de toate. Trei zile,

ne-ntrerupte, ținu ospățul la Bornholm,

în sala cea mare, cu pereții acoperiți de scuturi

aduse ca pradă de război.

Saltimbanci, jongleri și cântăreți de tot felul

s-au întrecut cu meșteșugul artei lor.

Poeții de curte și-au arătat și ei măiestria,

dovedind că nu primeau pe degeaba hrana

din mâna stăpânului lor.

Războinicii se mândreau cu cicatricele rănilor

dobândite în groaznicele înfruntări cu dușmanii.

 

Așa a venit vorba despre acea întâmplare de pomină:

despre vara când, poposiți pe coastele slavilor, vikingii

îi dădură corbilor, înjunghiind-o de moarte

și pe căpetenia lor.

Obosit cum era, Egil s-a așezat cerând de băut.

Butoaiele de apă însă erau toate sparte – apa din ele

se adunase-n băltoace pe puntea corăbiei,

amestecată cu sângele scurs

din rănile celor uciși.

Egil și-a scos atunci coiful,

a strâns dintr-una apă cu el și a băut-o,

fără să-i pese că era amestecată cu sânge.

Egil Sângerosul! De la acea faptă i s-a tras lui porecla.

 

Bunul rege Knut n-a fost încântat să audă

despre o asemenea faptă necreștinească, dar Egil

a făgăduit că se va spovedi

și că-și va îndrepta purtările. Ba s-a legat

(după sfatul celor de la curtea suveranului) să scadă

și numărul vitejilor care-i stateau în preajmă.

 

Simple vorbe…

 

Retras pe insula lui, Egil trăia ca un prinț;

la adăpost, credea el, de priviri iscoditoare.

Vara pornea pe mare, cu toți vitejii lui,

să prăduiască. „N-am furat”, zicea, în vreme ce

averea lui creștea de la un an la altul,

nutrindu-i trufia, până când…

oamenii regelui au revenit la Bornholm.

 

Războinicul fu prins, judecat și atârnat

în ștreangul spânzurătorii

ridicate chiar pe propria-i moșie.

Așa i-a apus steaua lui sângerosului Egil,

vestit în tot cuprinsul Nordului

pentru că și-a stins odată setea cu sânge omenesc.

Așa fu el pedepsit pentru nepocăință și întru slava

Salvatorului.

Publicat de: Daniel Onaca | 15 Iulie 2017

Agurida. Sfântul și indicațiile lui prețioase

Bianca MuscaluFutaiul e admis decât marțea și joia

(graffiti: Bianca Muscalu)

Reguli canonice stabilite de Sf Ioan Gură de Aur (mediate de păr. Nicolae Tănase de la parohia din Ierusalim)  În sec. al IV-lea, sfântul formulase o serie de 11 precepte care condiționa fericirea unei familii. Iată câteva dintre acestea.

– băiatul şi fata să nu stea necăsătoriţi până la o vârstă înaintată;

– nunta nu se face cu lăutari ori cu muzică;

– mirele şi mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de nuntă;

– în ziua nunţii, mirele şi mireasa, naşii lor şi părinţii lor să asculte Sfânta Liturghie în Sfânta Biserică;

– mirii nu se împreună decât numai după o zi şi o noapte de la nuntă, căci Cununia este o Sfântă Taină;

– în toată vremea căsniciei, creştinii trebuie să nu se împreune Lunea, Miercurea, Vinerea, Sâmbăta şi Duminica, ci numai Marţea şi Joia, exceptând Sfintele Posturi.

Publicat de: Daniel Onaca | 13 Iulie 2017

Gândul zilei. Vladimir Tismăneanu

TismaneanProletariatul și nomenclatura

Oamenii care regretă „egalitatea” din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.

Publicat de: Daniel Onaca | 13 Iulie 2017

Manga workshop med Natalia Batista

Sommaraktivitet på biblioteket

 

Publicat de: Daniel Onaca | 13 Iulie 2017

Altă aguridă la prânz. Gabriel Liiceanu

G LiiceanuO șansă ratată

Puteam recupera iubirea față de țară, iubirea pe care o avuseseră generațiile ce construiseră România modernă? Am fi putut – dacă în locul conducătorilor care au venit și care n-au făcut decât să prelungească, în alte forme, ceea ce se întâmplase în cele patru decenii de comunism am fi avut oameni care ne-ar fi lăsat senzația – sau ne-ar fi dat certitudinea – că lucrează pentru noi, pentru interesul acestui popor. Or, lumea și-a dat seama imediat că pe oamenii care puseseră mâna pe putere nu-i interesa România, ci îi interesa binele lor, al familiilor lor, al găștilor lor, al clanurilor lor. Nu poate exista o legătură afectivă între mafioții care conduc și poporul care este încălecat de mafiile cu pricina.

Publicat de: Daniel Onaca | 13 Iulie 2017

Explicații la cafea

80* narator: unul care ară cu nările

* bigamie: când bărbatul are două soţii

* monotonie: când bărbatul are o singură soţie

* poligamie: când bărbatul are mai multe soţii

* seducator: barbat care face femeile sa se ducă

* alcoolism: atunci când nu vrei să bei, dar trebuie

* tipograf: tip care încearcă să facă o bună impresie/imprimare

Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: