Publicat de: Daniel Onaca | 30 Martie 2017

Poemul de joi. A.E. Baconsky

anatol-e-baconskyElegia a III-a

 

Se vor întoarce frunzele-n păduri

și vor fugi liliecii din cetate.

Ce-ai vrut să cânți? Ce n-ai știut să-nduri?

La geamul tău un alt drumeț va bate,

și anii, iarăși, mai înalți, mai duri,

cu lebedele lor decapitate.

 

Copii străini cu capete de îngeri

te vor urma pe străzi necunoscute.

Chiar adormit vei continua să sângeri

ca un amurg. Ascunse printre cute,

cuvintele vor ține loc de plângeri,

și păsările, de zăpezi tăcute.

 

Și poate iarba, numai iarba

îți va purta nepotolita, oarba

ta dragoste, de-atâtea ori trădată –

și setea de lumină și de vânt

vor povesti-o noaptea pădurilor cântând

și nu vor isprăvi-o niciodată.

Publicat de: Daniel Onaca | 30 Martie 2017

Gândul zilei. Paul Dragoș Aligică

Paul D AligicaNevoia de DNA în lumea presei

Incapabili să se autodisciplineze prin forurile interne, să impună un control social informal, incapabli să gestioneze mecanismele de guvernare și control formale ale statului modern împrumutat de la occidentali – înclinați patologic să se autoînșele, să se mintă, să se fure – românii au ajuns să aibă nevoie de o instituție specială care să țină cât de cât în parameteri de avarie controlată imensa bătaie de joc istorică pusă în scenă de actualele generații ce populează acest spațiu geografic.

Incapacitatea de a te abține de la furat și înșelat, de a te comporta normal în viața publică, impune necesitatea existenței unei DNA și în lumea jurnaliștilor. Formatorii de opine sunt dovada în mic, a ceea ce e în mare este un fenomen social de masă. Iresponsabiliatea și lipsa de autocontrol intelectual și profesional, ignoranța și stupiditatea au fost transformate din slăbiciuni private în vicii publice și apoi glorificate cu panaș și tupeu.

Publicat de: Daniel Onaca | 30 Martie 2017

Trufe la cafea. Politicieni și ziariști

22Schimburi de replici

* John Montagu, al patrulea conte de Sandwich, către John Wilkes, om politic şi ziarist britanic: Dumneavoastră, domnule, veți muri cu siguranță fie în ștreang, fie din cauza sifilisului.

Răspunsul lui John Wilkes: Asta depinde, domnule, dacă vă îmbrățișez principiile sau amanta.

* Militarii francezi prezenți la o recepție, care a avut loc la Viena, s-au întors cu spatele când a intrat generalul englez Arthur Wellesley, primul duce de Wellington.

Gazda a încercat să îi prezinte scuze ducelui Wellesley, însă acesta a răspuns: Le-am mai văzut spatele și înainte, doamnă.

* Abraham Lincoln după ce a fost acuzat că ar avea două fețe: Dacă aș mai avea o față, credeți că aș purta-o pe aceasta?

Publicat de: Daniel Onaca | 29 Martie 2017

Trei haiku de primăvară

Vår. DBLPoeme de post © Daniel Onaca

(foto: Dorina-Brândușa Landén)

purtând în spate

cerul de primăvară –

poetul singur

*

în Postul mare –

cântecul cucului sub

glasul celor mulți

*

caligrafie

pe geam în aprilie –

urme de lacrimi

 

Mai multe poeme de acest fel, pe pagina FB, ”Haiku de azi și de ieri”, administrată de Daniela Zglibutiu: https://www.facebook.com/groups/838205309555388/?fref=ts

Publicat de: Daniel Onaca | 29 Martie 2017

Gândul zilei. Esteban González Pons

Esteban G PonsCe este Europa

Europe is not a market, it is the will to live together. Leaving Europe is not leaving a market, it is leaving shared dreams. We can have a common market, but if we do not have common dreams, we have nothing. Europe is the peace that came after the disaster of war. Europe is the pardon between French and Germans.

Europe is the return to freedom of Greece, Spain and Portugal. Europe is the fall of the Berlin Wall. Europe is the end of communism. Europe is the welfare state, it is democracy.

Publicat de: Daniel Onaca | 29 Martie 2017

Trufe la cafea. Prezența de spirit

7Schimb de replici între scriitori

* George Bernard Shaw i-a trimis o telegramă lui Churchill, prin care îl invita la premiera piesei sale,”Major Barbara”:  V-am rezervat două bilete la premieră, veniți și aduceți un prieten, dacă aveți.

Răspunsul lui Churchill: Imposibil să ajung la premieră, vin la specacolul următor, dacă va mai fi unul.

* Dramaturgul englez Noel Coward, către scriitoarea americană Edna Ferber: Edna, aproape că arăți ca un bărbat.

Răspunsul Ednei: Și tu la fel.

* William Faulkner, despre Hemingway: Nu a folosit niciodată un cuvânt care ar putea trimite un cititor la dicționar.

Răspunsul lui Hemingway: Bietul Faulkner. El chiar crede că emoțiile mari vin de la cuvinte mari?

Publicat de: Daniel Onaca | 28 Martie 2017

Ciudatele istorii de la malul pescarilor din Limhamn (15)

Meșterul și casa din Dealul morii © Daniel Onaca

„Cine-și calcă vorba poate suferi neplăceri… chiar mari necazuri câteodată”, zise Torsten, pescarul, cu aerul lui sfătos, pe care i-l știam atât de bine. „Mai ales dacă ai de-aface cu unul care se pricepe la farmece. Asta a simțit-o pe pielea lui Gunnar Möller, un meșter pielar de aici, din Limhamn. Casa lui se afla pe vremuri în partea de nord, nord-est, să zic; cam pe unde este astăzi Strada pielarului și Dealul morii. I se spunea așa pentru că în vârful lui se afla odată o moară de vânt. La începutul anilor 1900 a fost demolată cu toate că, după cum spun cei care se pricep, a fost una dintre cele mai vechi și mai ciudate clădiri din împrejurimi. Dar așa e cu modernizarea. Pe vremea aia încă nu se știa de lucruri cum ar fi păstrarea patrimoniului cultural. ”

De Dealul morii nu am mai auzit până atunci. Și nici de acea moară care, probabil că era asemănătoare cu cea aflată la o aruncătură de piatră de castelul numit Malmöhus slott. Este o moară de tip olandez, construită în 1851, în parcul castelului. Sunt convins că a fost renovată de mai multe ori pentru că arată foarte bine. O văd de fiecare dată în drumurile mele dintre insula unde locuiesc și Gara Centrală.

„Întorcându-se odată din Malmö, unde fusese la o sindrofie, pielarul Gunnar a trecut pe lângă Dealul morii. Locuia acolo, într-o căsuță cu grădină, o văduvă trecută binișor de vârsta a doua. Elsa o chema; o femeie despre care umbla vorba că se ocupa cu vrăjitorii. Din casă se auzeau frânturi de cântece, râsete și chiote de voie bună. Gunnar s-a gândit să intre, să vadă și el despre ce fel de petrecere era vorba. Odată intrat, a uitat să mai iasă. Locul era plăcut… cânta muzica iar cei adunați acolo, deși nu-i cunoștea pe nicicare, erau cu toții prietenoși, de parcă l-ar fi știut de când lumea. L-au bătut pe umăr, i-au pus degrabă un pahar în mână și i-au turnat de băut – că o fi fost vin, că o fi fost bere, tărie ori ce-o fi fost… asta nu mai știu. Destul că omul, deja afumat de la cheful din Malmö, s-a cherchelit și mai tare.”

Aici, Torsten făcu o pauză ca și cum și-ar fi terminat povestea. Eu însă îl cunoșteam obiceiul și știam că abia acum a ajuns la miezul ei. Am tăcut și eu. Pescarul cel șugubăț și-a reluat atunci povestirea dregându-și vocea.

„Ahum!.. Așa cum ți-am spus, petrecăreții erau… în formă. Gunnar le ținea isonul ca un skanez (locuitor al Skaniei ) de nădejde ce era… paharele se goleau unul după altul până când, din nebăgare de seamă, se nimeri să scape unul pe jos. Țăndări se făcu!  >Asta nu-i a bună < a dat Elsa din cap.  > Paharul ăsta este o amintire scumpă. L-am moștenit de la părinți, care și ei îl au de la bunicii mei.<  Ca să n-o mai lungesc, văduva i-a pretins bietului Gunnar să-i plătească paguba, dar asta nu oricum. Femeia voia ca, în schimbul acelui prăpădit de pahar, să primească o monedă cu trei coroane, ceea ce însemna că trebuia să poarte pe ea sigiliul a trei regate. Semnul distinctiv, cum s-ar spune, a trei regi scandinavi… Așa turmentat cum era, Gunnar n-a dat mare atenție întâmplării și, fără să clipească, i-a promis femeii că, în zilele următoare, o să vină să-și achite datoria…  Întors acasă, meșterul bineînțeles că și-a uitat promisiunea. Nu însă și văduva! Trei seri la rând i-a trimis vorbă, printr-un puștan, să-i amintească de datorie. Băiatul i-a mai transmis și avertismentul femeii: dacă o va achita cinstit, el și urmașii lui vor avea parte de bunăstare tot restul vieții; dacă nu, familia și tot neamul lui vor ajunge să trăiască în mizerie iar la a treia spiță se va stinge de pe fața pământului. Ba mai mult: locuința lui va arde de trei ori la rând iar în gospodăria celui ce va locui acolo se va afla întotdeauna cineva beteag; ori om ori vreun animal de pe lângă casă… Blestem greu… Nu crezi?…”

Torsten scutură din cap iar tăcerea care a urmat mi-a dat răgazul să brodesc o mică speculație. Una din trăsăturile morale esențiale ale suedezului de rând, aceea de a-și face datoria și de a-și respecta cuvântul dat, poate că nu vine nici de la tradiția inoculată de social-democrați, în timpul îndelungatei lor guvernări, nici de la codul moral lutheran, preluat și adoptat încă mai devreme, ci din vremuri și mai vechi… poate de pe vremea vikingilor, războinicii cu faimă atât de proastă în restul Europei… Mica mea reverie fu întreruptă de vocea povestitorului:

”Gunnar Möller nu și-a plătit datoria, dar nici prin dreptul casei văduvei n-a mai trecut. Ca să nu dea ochii cu ea, meșterul ocolea Dealul morii de fiecare dată când era în drum spre Malmö, ori când se întorcea de acolo… Așa au trecut săptămâni, luni, ani întregi… De la o vreme părea că toate au fost uitate. Gunnar, cel puțin, nu-și mai amintea motivul pentru care își luase obiceiul să aleagă un drum ocolit când mergea în oraș, în loc să o ia de-a dreptul… Într-una din seri, când se întorcea din Malmö, iar s-a nimerit în drept cu Dealul morii… Șapte ani trecuseră de la întâmplarea cu paharul făcut țăndări, dar asta Gunnar nu avea cum s-o știe pentru că el nu ținuse socoteala anilor scurși… Ce s-a întâmplat în acea noapte, numai sărmanul pielar ar putea povesti. Destul că mâinea zi, dimineața, oameni l-au găsit mort la poarta casei sale, cu talpa încălțărilor prăpădită, ciorapii ferfeniță iar pielea tălpilor jupuită până la os, de ziceai că le-a ținut într-un lighean cu apă clocotită… Cei care știau câte ceva despre vrăjile femeii din Deal, povesteau că omul fusese poftit în casă, îmbiat cu băutură tulbure și prins într-o horă drăcească din care nu a mai putut scăpa.

Adevăr sau minciună… asta este lămurirea care s-a răspândit printre locuitorii din Limhamn!”, zise Torsten pe un ton menit să mă facă a înțelege că, de data asta, chiar că își încheiase ciudata lui povestire.

Publicat de: Daniel Onaca | 28 Martie 2017

Gândul zilei. Paul Dragoș Aligică

Paul D AligicaUn miracol istoric numit DNA

Intr-o țară periferică civilizației occidentale, într-o societate și cultură străine de responsabilizarea publică pe baza conștiinței private, o societate care nu a cunoscut Renașterea, Reforma, practica internalizării constrângerilor etice, instituiționalizarea responsabilității sociale comunitare, Revoluții puritane sau Aggiornamento-uiri, pe scurt, într-o societate care a îmbrăcat formele modernității sărind etapele construcției interioare morale și spirituale ce au făcut posibilă modernitatea; într-o societate în care, statistic vorbind, nu exista frică de Dumnezeu, o conștiinta publică a imperativului etic, o tradiție de autodisciplină morală cu plan și autoreflecție, o țară în care normele sociale cu cararacter etic sunt laxe până la parodie iar constrângerea lor socială este o chestiune pur contextuală, pe scurt într-o societate în care gunoiul pe stradă și scuipatul în spațiul public și mizeria și corupția instituțiilor publice și sistemului politic sunt indicatorul cel mai exact al situației spiritului colectiv în care băltește infrastructura mentală națională; ei bine în țara asta o organizatie precum DNA-ul este un miracol istoric și singura forma de a disciplina minimal o gloată care altfel și-ar fura de una singură căciula în sistem reciproc și circular până când ultimul scuipat pe stradă ar deveni ultimul scuipat pe uliță și ulița ar deveni un câmp și câmpul ar deveni un mărăciniș și mărăcinișul un vid istoric populat de cirezi de babuini care se trag din Buerebista.

Publicat de: Daniel Onaca | 28 Martie 2017

Trufe. Definiții la cafea

67* adult: un om care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.

* împerechere: moment de extaz când un bărbat reușește să găsească în dulap două șosete de aceeași culoare

* ruine: ajutoarele mnemotehnice ale istoriei

* summit: reuniune cu președinții țărilor NATO, care vin cu ideile lui Trump și pleacă cu cele ale lui Putin

Publicat de: Daniel Onaca | 27 Martie 2017

Gândul zilei. Dan Alexe

Dan Alexe 2Anti-europenismul intelectualilor români

Văd tot mai des, chiar și pe la oameni inteligenți, ideea obsesională că unii precum Monica Macovei și-au „turnat” țara la Bruxelles (vezi discuția despre justiția din România în Parlamentul European din 22 martie, cu Participarea lui Lui Liiceanu). Cică ar fi un soi de trădare de țară să te plângi la UE că ceva e în neregulă acasă.

Pe lângă faptul că asta arată inconștiență politică și geo-politică, pentru că fără UE România ar fi fost azi o Crimee mai mare, asta arată o mentalitate de gangster din curtea școlii, mentalitate rezumată perfect de Stelian Tănase, în vara puciului eșuat din 2012. Acesta îi infierase atunci retoric pe unii care trăseseră semnalul de alarmă față de abuzurile constitutionale ce se pregăteau in România. Scriind pe blogul lui cu ortografie fantezistă, Tănase îi numea pe acești oameni precum Monica Macovei „pîrîcioșii”… Pîrîcioși la Bruxelles.

Cei cu mintea hămesită de izolare patriotică (cuplată cu oportunism și sete de arginți), precum Tănase arată că și-ar dori un viitor izolaţionist, cu o Românie ca o sală de clasă în care trebuie să rabzi bărbătește umilinţele brutelor hohotitoare și ale învăţătorilor psihopaţi, fără să mergi să te plîngi la oameni întregi la minte din afară, pentru că dacă o faci, atunci ești un „pîrîcios“ sau un ‘turnător”… Mentalitate de gaşcă tîlhărească, desigur… o mentalitate în care România se opreşte și în spirit, nu doar geografic, la postul frontieră de la Nădlac. „Esti de-al nostru, cu noi crăpi.“

Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: