Publicat de: Daniel Onaca | 30 iulie 2019

Agurida zilei servită de doamna Odette Sofronescu

Ziua Imnului Național

Să serbezi Ziua Imnului Național în țara în care guvernul se șterge cu el la spate și condamnă întreg poporul la sărăcie, moarte, dezastru și emigrare din disperarea de a părăsi iadul, e mai mult decât o glumă proastă. E blasfemie. Și dacă tricolorul e în ghearele nenorociților din fruntea țării, vina este a poporului care în treizeci de ani nu a învățat să discearnă binele de rău, cum nici să taie răul din rădăcină atunci când l-a văzut clar în fața lui. ”Noi n-avem nici o putere”, ”jocurile se fac de sus”, ”nu putem schimba nimic”, recunoașteți afirmațiile, nu-i așa? Deci mai bine stăm la terase cu berea în față, mai bine punem poze cu pisici drăguțe, bancuri și cântece, în loc să ieșim în stradă cu milioanele și să nu mai plecăm de acolo până nu dăm leprele jos. Schimbarea nu se produce de la sine, noi o facem.

Cazul fetelor din Caracal nu este decât un foarte mic, un infim procent din mizeria ascunsă sub covorul democrației românești. Dacă îl dai la o parte ai surpriza unei adevărate gropi de gunoi fetid, înconjurată de hiene care își înfig colții în ce-a mai rămas din ciosvârtele de carne de-acum alterată. În spatele adolescentelor omorâte se înșiră cohorte de oameni care mor prin spitale, ori din lipsă de tratamente adecvate, ori răpuși de bacterii ucigașe, milioane de tineri sau mai puțin tineri care iau calea străinătății din lipsă de șanse la ei acasă, pensionari pe zi ce trece mai sărmani și mai părăsiți, derutați de minciunile guvernanților, abrutizați de sărăcie, boli și dezinformare, asistați sociali măcinați de analfabetism, lene, nașteri infantile și mizerie, elevi prinși într-un sistem de învățământ periculos de inutil. Crime. Crime împotriva umanității. Spălare pe creier. Corupție. Mușamalizări. Cam asta serbăm azi de Ziua Imnului.


Lasă un comentariu

Categorii