Cuvinte româneşti de origine turcică, cumană sau tătară

În limba română au fost identificate peste 2500 de cuvinte de origine turcică, multe din ele fiind asimilate în perioada preotomană, mai ales în vremea dominaţiei cumane şi a celeia tătare. Câteva dintre acestea:

Antroponime (nume de aristocraţi dar şi de oameni simpli):

– Aganan, Acbaş, Acuş, Albaş, Aldomir, Aslan, Azgîr,

–  Balaban, Balac, Balic, Balc (de la care a derivat şi Bălcescu), Barac, Barcan, Bars, Basarab (o derivaţie este şi Băsescu), Başotă, Belcir, Beldiman, Berendei, Bibars, Bocioc, Boldur, Bolduş, Bora, Boul (derivat din Mo[g]ul), Bozgaci, Buga, Buhuş, Buzdugan,

– Caiman, Cantemir, Caraba, Cazan, Ciacan, Ciocan, Ciolpan, Ciomac, Ciortan, Ciurea, Ciutacu, Ciutur, Coman, Cotrubaş,

– Dorman, Edumen, Gaman, Goian, Gurban, Oldamar, Orda, Otemiş, Şişman,

– Tabuc, Talabă, Tamâztaş, Tarcan, Tâncabă, Tobuc, Tocmac, Tocsabă, Togrul, Tolmaci, Tonguz, Toronbai, Toruntai, Tutarcan,

– Vătăman

 

Hidronime şi nume de văi

– terminate în –ui: Bahlui, Băldălui, Bărlui, Bănăgui, Călmăţui, Călui, Covurlui, Derelui, Desmăţui, Geamertului, Suhurlui, Teslui, Turlui, Urlui, Vaslui

– cu alte terminaţii: Argeş, Borcea, Carasu, Elan, Ialpug, Oituz, Prut, Taşaul, Tatlîgeac

 

Toponime

– Bărăgan, Bacău, Bihor (origine sanscrită, dar vehiculată de turci), Bârlad, Bârsa, Băseşti, Braşov, Bucegi, Bugeac, Buzău,

– Caracal, Caraiman, Călan, Cătlăbuga, Ciabalai, Ciutureşti, Comandău, Cozia,

–  Dărmăneşti, Gheorghieni (Gürgen), Horezu, Ilişeşti, Mamaia, Ozun,

– Tălmaci, Tătuleşti, Tecuci, Teleorman, Teleşti, Tîncăbeşti, Tohan, Tonguzeni, Tortomanu, Zagon

 

Diverse alte cuvinte

– alai, baltă, bir, buzdugan,

– cazan, cioban, ciomag, ciorbă, ciutură, cobză, curgan,

– drâmbă, iatac, odaie, oină, olat, sălaş, toi