Ziua de 1 Mai la Băneasa văzută de jurnalista Dana Fodor Mateescu

În pădurea Băneasa e omor. Maşină lângă maşină, om lipit de om, respiraţie în ceafă, nervi. Bucureştenii dispută fiecare metru pătrat de pământ, cu înjurăturile de rigoare. Pe la 10, terasele de lângă grădina zoologică sunt deja pline cu muşterii. Miroase demenţial a grătar, a bere rece vărsată şi a pământ. Lume câtă frunză şi iarbă, zgomot, chemări, maşini, claxoane, trotinete, biciclete, role, copii de ţâţă urlători, mame crispate cu biberoane şi pempărşi plini în mâini. Pe la 12 ziceai c-a luat foc totul. Maidanezi din toate părţile veniţi, au tăbărât pe fiecare grup dotat cu grătar, mititei, hălci de carne şi cârnaţi.

Unde te uiţi e infern, de parcă toţi au sosit aici, nu pentru relaxare şi odihnă, ci pentru a se interna a doua zi la balamuc. Muzicile urlă: în stânga, Piticul Minune, în dreapta Florin Salam şi-n fundul pădurii, meseriaşul de Guţă. Unii joacă fotbal, alţii tenis de picior. Din când în când cineva strigă pe altcineva. Din când în când cineva înjură pe altcineva. Petrece clasa muncitoare. E bine! Răsar de niciunde copilaşi drăgălaşi cu baloane pe care scrie albastru pe alb: PSD. Înainte de alegeri se poartă. Mai sus, cetăţenii chitiţi pe relaxare calcă nonşalant pe câteva fotografii cu Cristian Poteraş, candidat la primăria sectorului 6 din partea Alianţei D.A. El promite că va avea grijă de corupţie, infrastructură, curăţenie, asistenţă socială, siguranţa cetăţeanului, precum şi de bazele sportive. Pe verso scrie aşa: „implică-te şi trimite-mi răspunsul tău! Sectorul 6 are nevoie de o schimbare! Spune D.A.!”

Îţi poţi da seama cu uşurinţă de situaţia socială, de gradul de civilizaţie al fiecărui grup după modul de parcare a maşinii, după felul campării, după organizare şi limbajul folosit în anumite împrejurări. Pitită aproape în miezul pădurii o familie (formată dintr-o Dacia Papuc, o mamă, un tată, trei copii, cumnată, cumnat, doi veri şi una bucată bunică cam la 65 de ani), petrece fericită ziua muncii. Tatăl, mătăhălos, negricios, cu meclă buhăită şi împrietenită cu alcoolul, a făcut focul. Vorbeşte tare despre alegerile locale, râde, gesticulează, mai scapă câte un „grâu’ mă-sii”, aşa de control: „Io nu-l mai votez pă Pleşca să ştiu că mor azi! Pă Băsescu pun ştampila! Ăsta om!” Cumnatul aprobă desfăcând sticlele tăcut.

Nevasta matahalei, cam belalie şi şleampătă, ţopăie pe lângă grătar cu o strachină plină de carne. Unul dintre ăia mici, o scârbă de copil cam la şase ani, îi scuipă pe toţi şi face mare scandal pentru că nu i se cumpără o trompetă de carton. „Da’ ia-i dracului o trompetă lu’ tâmpitul ăsta, că ne strică toată ziua, nu vezi cum face?! Mi-a scuipat în toată carnea!”, chirăie nevasta în timp ce aranjează frumos fleicile flegmate de puşti. Piticul, ca majoritatea piticilor, nu se lasă cu una cu două. Vrea musai trompetă „din aia”! Se duce la mă-sa şi-o şantajează: „Dacă nu-mi iei trompetă scot puţa şi i-o arăt lu’ mamaie!” Muierea, sufocată de furie, încearcă încă o dată să-şi înduplece bărbatul: „Haidi, mă, Nicule, nu vezi, mă, că ăsta recurge la soluţii dă intimidare? Mă duc io să-i cumpăr trompeta aia, da’ dă-mi bani că n-am!”

Lăţit pe pătură, şeful râgâie mulţumit şi responsabil, după ce a lins paişpe beri şi a dizolvat vreo patru fleici, plus zece mici cu pâine. Acum „se ceartă” cu un rest de zgârci care i s-a înfipt încăpăţânat între incisivi. Îl scoate, îl şterge de tricou, apoi îşi scutură gânditor deştele de la picioare între care se ghiceşte mâzga de instalator fără carte de muncă. Bagă mâna la şort. Scoate 100 de mii şi-i aruncă generos muierii: „Na, fă, dă-te dracu’! Cumpără-i dobitocului trompetă şi mai ia-mi şi mie neşte ţigări că astea s-a termenat!” Femeia apucă puradelul de-o aripă, îi trage câteva scatoalce, ca să nu mai scuipe şi lipa, lipa, pleacă să-i cumpere jinduita trompetă.

Altfel totul e O.K. în jur. Fum, verdeaţă, celulare care sună, hârtii, chiote, „mama fac piiiipiii!”. Din când în când mai rage de foame şi câte un leu de la Zoo. O gaşcă de tineri flower-power, cu coroniţe în păr, cântă subţire. Sunt strânşi într-un cerc, beau bere, fumează şi zdrăngăne la chitară: „râde iarăşi primăvaaara, peste câmpuri, peste plaaaai/veeeselia umple ţaaara, c-a venit întâi de maaai”. Apoi, plictisiţi trec direct la Nirvana şi Doors.

Pe la şase seara o mamă grijulie ţipă ascunsă-ntre grătare şi frunze: „Olrandooo, nu băga, mamă, mânuţa la foc că faci buba!” Orlando nici mort nu ascultă şi-şi vâră răzbunător ambele palme în flăcări, rânjind victorios spre asistenţa îngrozită. Urmează răcnete, lacrimi, plânsete, pe fundalul unei manele despre „o gagică şucară ce ia minţile-ntr-o seară”. La sfârşit, mama, tata, buni, Florin, Aurelia, Ninu, Tilică, Veronica şi toată lumea prezentă, pupă buba lui Orlando. Durerea trece.