Publicat de: Daniel Onaca | 3 octombrie 2016

Surâsul de luni.

Experiențele politicianului pe lumea cealaltă.

Un important șef de partid politic a fost accidentat de un camion și a murit. Sufletul său s-a ridicat la cer și iată-l față în față cu Sfântu’ Petru:

– Bine ai venit în Rai! zice Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă… Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici și nu prea știm ce să facem cu tine… Dar vom proceda așa: vei petrece o zi în Iad, apoi una în Rai, și-ți vom permite să alegi locul unde să-ți petreci eternitatea.

Omul a fost condus la ascensor și acoborât în Iad. Omul s-a trezit în mijlocul unui teren de golf, elegant și verde. Ceva mai departe se vedea un club, iar în fața, foștii colegi de partid și parteneri de afaceri deja decedați. Au alergat să-l salute, l-au îmbrățișat … Au jucat apoi o partidă de golf și au cinat împreună la club select, în compania unor tinerele frumoase. S-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, un tip simpatic. A fost atât de bine, că nici nu și-a dat seama cum a trecut timpul. A fost condus la ascensor și a urcat, până la poarta Raiului.

– Acum e momentul sa intri in Paradis!, i-a spus Sfântu’ Petru.

Politicianul a petrecut următoarele ore de pe un norișor pe altul, atingând harpa și cântând. Cele 24 de ore au zburat iar Sfântu’ Petru a revenit:

– Ai petrecut o zi în Iad si una in Rai, acum e momentul să alegi!

– Raiul este chiar frumos, răspunse politicianul, dar cred ca mai bine m-as simti in Iad.

Sfantu’ Petru l-a însoțit la ascensor și l-a coborât în infern. Când s-au deschis ușile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, plin mizerii. Și-a văzut prietenii îmbrăcați în zdrențe, scotocind prin gunoaie. Diavolul cel mare îl întâmpină zâmbind.

– Nu înțeleg, bâgui politicianul, ieri am fost aici și erau femei frumoase, teren de golf, am mâncat bunătăți și ne-am distrat de minune. Și acum văd un teren uscat și prieteni amărâți.

– Ieri eram în campanie electorală, azi ai votat, l-a lămurit diavolul.


Lasă un comentariu

Categorii