Publicat de: Daniel Onaca | 3 ianuarie 2018

De la Criș până la mare

Angela Tocilă, Oradea

Habar nu am de ce, dar odată cu moartea regelui Mihai îmi doresc o Transilvanie liberă de România. Țara asta nu ne-a adus nimic bun, i-a confiscat locomotiva austriacă a lui Iuliu Maniu când s-a dus să semneze unirea. Ne-a dat un semnal pe care îl înțelegem abia după o sută de ani… O să vă furăm, o să vă împilăm, o să vă subjugăm, cadou pentru că v-ați unit cu noi… Ce ne-a adus nouă Unirea? Peșcheș, ciubuc, șpagă? Confiscare? Plocon la București? Ce altceva ne mai ține împreună în afară de limbă?

Bogdan Caramalac din Medgidia

Nu sunt de acord deloc cu autonomia pentru Transilvania, însă sunt de acord să vă dea independența! Ințeleg faptul că nu sunteți români. Nu aveți nimic în comun cu noi. Ne-am săturat de superioritatea ardelenească și de „Banatu-i fruncea”. Până-n gât suntem de sătui de pretențiile voastre și de controlul pe care îl aveți asupra Romăniei! De aceea nu pot fi de acord cu autonomia, adică să vă păstrați banii dar să ne votați nouă Dreapta voastră mult iubită să ne mănânce nouă ficații. Sunt de acord să vă facă statul vostru transilvănean independent, să fiți conduși de Dreapta voastră mult iubită până nu mai aveți după ce bea apă iar noi să dăm afară toți ardelenii și bănățenii din administratia centrală și să decapităm hidra Statului Paralel. Să avem o Românie mai mică, dar a noastră, a românilor, a muntenilor, dobrogenilor și moldovenilor care gândim și simțim românește și suntem oprimați în propria țară de supernația ardelenească.


Lasă un comentariu

Categorii